andrei, cum viața, ap ce, amâni, din nou, #licitațieaEROport?

Ap ce, se încheie campania electorală pentru alegerea Președintelui Republicii Moldova? Sau nu se încheie? Sau se încheie? Sau…

Nu cred că se încheie și următoarele două săptămâni vor fi de foc în care #andreispînu va dispărea fix așa cum a dispărut în ultima lună și jumătate.

Dacă la începutul campaniei scopul era clar – alegeri dintr-un tur, spre final de campanie lucrurile s-au schimbat și principala teză promovată de galbeni era alegeri cu un candidat favorabil.

Și aici trebuie să amintim că, oficial, până la încheierea părții trei din sezonul trei al serialului #licitațieaEROport au mai rămas fix trei zile. Azi suntem în 19 octombrie iar ei au promis că maxim o întind până pe 22 octombrie. Ei au făcut asta în momentul în care credeau că totul se va termina într-un tur. continuă lectura


O labă spală pe alta… sau cum Cojuhari cu spînu nu s-au înțeles pe #licitațieAeroport

Toată istoria asta cu #licitațieAeroport e pusă pe pauză de către autorități. Nimeni nu mai pomenește nimic de rău. În presa guvernamentală și zgarde e liniște sau doar de bine. Le-au închis gura cu plicuri. Așa cum au încercat și cu mine, mai demult.

Dacă ei tac, sub presiunea rubletului de la #andreispînu noi putem să ne permitem să scriem ce credem și să confruntăm declarațiile celor responsabili de licitație. Și aici mă refer, în primul rând, la ministru și șeful Agenției Proprietății Publice, Roman Cojuhari. Ieri, acesta din urmă a declarat următoarele:

////

Așadar, omul a spus că dacă până pe 22 octombrie, la 2 zile după ce Maia Sandu va mai lua un mandat, nu va depune nimeni altul documentele în afară de cei de la Lagardere, francezii vor fi numiți câștigători. Simplu și clar.

Așa se pare la prima vedere. Doar că, #andreispînu a declarat, în repetate rânduri, că o companie este prea puțin pentru licitație:

Ba chiar mai este și o declarație a ministrului din primul sezon al serialului , în care el spune că și două companii sunt puține pentru #licitațieAeroport:

Iese că laba stângă (în persoana lui Cojuhari) nu prea are idee ce face laba dreaptă (în persoana lui #andreispînu) sau pur și simplu ei încearcă să mai scoată ruble de la cei din Franța?

Și, dacă cumva nu credeți ceea ce a scris TV8, poftim și video cu declarația lui Cojuhari.

Și, totuși, am o nedumerire. Cât? Cât vor încasa ei după asta din profit? 2 sau 5 procente?


Încă o operaţiune specială: distrugerea producătorului autohton de produse din tutun  

În ultimul timp, în unele aşa-numite surse de informaţii, au apărut materiale interesante, dintr-un anumit punct de vedere, despre contrabanda cu produse din tutun. Nu mă refer la materialele despre utilaje clandestine de producere a tutunului, dar la acele materiale unde sunt găsite ţigarete de anumite mărci şi imediat acuzaţiile de contrabandă sunt aruncate pe spatele fabricii care le produce. Adică, dacă eu cumpăr cinci blocuri de ţigarete de o marcă străină anume şi sunt prins la frontieră cu ele, vina nu este a mea, dar a marii corporaţii internaţionale care le produce. Cam asta e logica.

Mi s-a părut straniu acest lucru şi m-am documentat puţin. Iar lucrurile care le-am aflat m-au pus puţin pe gânduri. Din câte am înţeles, la baza acestor „informaţii” şi „investigaţii” stă un banal atac de tip raider asupra puţinilor producători locali care au mai rămas, iar miza este trecerea totală a pieţei tutunului sub controlul factorilor decizionali din exterior.

Am obţinut şi informaţii că în acest scop se acţionează în cârdăşie cu unii „oameni importanţi” de la guvernare. Spre exemplu, eu deja am scris despre cum un reprezentant al unei mari corporaţii internaţionale este consultant în cadrul grupului de lucru creat de Ministerul Finanţelor, Serviciul Vamal şi Inspectoratul Fiscal, care elaborează noi reguli pentru acest segment de piaţă. Am mai aflat lucruri interesante şi despre un sistem anume care urmează să fie pus în aplicare în scurt timp. Acest sistem, sub nobilul motiv de a lupta cu contrabanda, de fapt are alt scop – să aplice ultima lovitură producătorilor locali şi să treacă piaţa sub control total din exterior. Pe măsură ce mă voi documenta, voi veni şi cu alte informaţii la temă. Astăzi, scopul meu a fost doar să vă determin să priviţi şi din alt unghi de vedere informaţiile despre contrabanda cu ţigări din Moldova.

Apropo, din câte ştiu, obiect al contrabandei sunt şi ţigaretele produse de marile corporaţii internaţionale ce activează în Moldova. Ştiu că sunt depistate periodic cantităţi impresionante. Mai ştiu că reprezentanţii acestor corporaţii sunt chemaţi de către cei de la vamă şi li se solicită să probeze dacă ţigaretele depistate sunt originale sau contrafăcute. Şi dacă sunt originale, sunt puse la dispoziţia aceloraşi corporaţii. De ce despre aceasta nu se anunţă public? De ce nu se face legătură directă între contrabandă şi producătorii străini cum se face în cazul producătorilor locali?

Răspunsurile cred că le ştiţi deja…


Odă pentru #andreispînu

Am intrat pe dex să văd ce înseamnă ”odă”. Și acolo scrie ceva de genul specie lirică. Sorry, dar nu am ajuns să mă plătească andrei spînu ca să îi dedic poezii așa că…

Deși, în toamna lui 2022, a fost o încercare de a ”rezolva” problema cu andrei spînu. Dar prostul de mine nu a aceptat să ”oprească criticile”. Ăsta e, de principiu, un citat care poate fi dovedit într-o eventuală instanță sau la un eventual proces de judecată undeva în afara Moldovei. Scuze, încredere în #reformaJustiției organizată inclusiv pentru verișorii actualului ministru eu unul nu cred.

andrei spînu merită toate laudele pentru ceea ce a reușit să contruiască în ultimii 3 ani în jurul guvernării.

Omul și-a creat o rețea de oameni docili care execută întru totul ordinele care vin de sus. continuă lectura


Final de #licitațieAeroport, început de ruble pentru Lagardère și #andreispînu

Astăzi, de la 8:30 la 17:00 se întrunește comisia cu privire la #licitațieAeroport

Astăzi ei vor decide ce și cum să anunțe mâine.

Se termină un serial în care s-a văzut fața adevărată a schematoznicilor acestei guvernări, a unei șaika-leika condusă de actualui ministru al infrastructurii #andreispînu

Din start am înțeles ideea lor de a merge la negocieri directe dar, sub presiune publică și nu doar ei au schimbat regulile de joc dar au și gafat pe alocuri.

Oricum ei au reușit să impună decizia la partid într-un final, în prag de alegeri și vor decide așa cum le convine aplicând presiunea dosarelor penale care vor fi deschise imediat membrilor comisiei dacă nu fac așa cum le convine lor. Deși… membrii comisiei trebuie să înțeleagă că, oricine vine la putere în 2025, ei vor avea aceste dosare penale deschise și deja nu fake dar reale și cu substrat penal.

Urmează să aflăm, peste ani probabil, de ce nu s-a mers pe negocieri directe din start așa cum au cerut cei de la Lagardère. Doar putem presupune că nu s-au înțeles la preț sau ceva nu a mers conform înțelegerii și au făcut licitație.

Sau … pur și simplu ei credeau că vor putea băga o companie la prima licitație. Sau credeau că va participa o companie afiliată lui Șor și o vor exclude grație deciziilor comisiei excepționale sau de investiții și vor merge la direct.

Dar nu a fost să fie.

Așadar, de azi, Procuratura Anticorupție are motiv legal de a deschide dosar penal. Poate porni nu doar urmărire dar și să se apuce de lucru mai ales că ultima vreme Veronica Drăgălin nu prea apare în vizorul public.

Acest sabotaj al licitației pe care tot ei au inițiat-o sper că le trezește mare interes procurorilor.

Tare sper.