fbpx

„Iuda de la BERD” sau cum a ajuns Portul Giurgiulești să coste 344 dolari

„Iuda de la BERD” sau cum a ajuns Portul Giurgiulești să coste 344 dolari
Ieri scriam pe Facebook un mic teaser al acestei însemnări și anunțam că trebuie să iasă miercuri pentru că de azi până marți moldovenii intră în șip:

Dimineață mi-am dat seama că e ziua lui Iuda astăzi. Ziua omului care a trădat deși nu a fost nici impus și nici obligat să o facă. A trădat din invidie probabil și din cauza că cineva era mai cineva ca el. Iarăși revenim la Miorița noastră cea de toate zilele doar că aici acțiunea a mers până la capăt.

Totul a început în Baku. Acolo era un antreprenor – Rafig Aliyev și un șef de reprezentanță a Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Thomas Moser. Ei se înțeleg de minune, mai ales după ce, grație ajutorului lui Moser, Aliyev ajunge să obțină un credit în valoare de 15 milioane de euro pentru un mall din capitala Azerbaidjanului. În 2003 Moser pleacă din BERD iar Aliyev îl angajează în companiile lui. Unele dintre ele fiind și Bemol și Danube Logistics care administrează portul Giurgiulești. continuă lectura


Moldovenii și frica de a dezamăgi

Moldovenii au multe frici ascunse în ei. Fricile sunt principalul motor al vieții și nu invers. Nu degeaba principala operă a moldovenilor (românilor) este „Miorița”. O baladă în care un cioban își plânge de viață deși încă nici măcar nu l-au ucis crezând că toți îl invidiază și vor să-l omoare.

Nu „Eliada” și nu o operă eroică, dar un bocet al unui cioban către oaia sa.

Și asta cam spune totul despre moldoveni.

Zilele trecute mă uitam la emisiunea lui Pozner și Urgant despre calătoria lor în Japonia. Acolo, chiar în primul episod, era un gând care spunea că japonezii se tem să nu dezamăgească străinii.

Fix așa sunt și moldovenii, doar că noi, ne temem nu doar de a dezamăgi străinii dar și rudele.

Ne temem de „gura lumii” mai tare decât de propria soție sau copii.
Ne temem de ce va zice măca Frosânia despre ce am pus pe mormânt de Paștele Blajinilor.
Ne temem de ce va spune tata dacă scriem pe Facebook despre sex sau menstruație.
Ne temem de ce va spune bunica dacă nu botezăm copilul la 6 săptămâni de la naștere.
Ne temem de propria părere, diferită decât părerea majorității.
Ne e frică să nu fim parte a turmei și să fim lebăda mai colorată.

Noi ne temem chiar să recunoaștem că ne e frică de ceva.

Și asta e trist. E trist pentru țară mai ales. O țară care, de 30 de ani, nu are idee ce e cu ea și care, la această vârstă nu mai are nicio idee unde s-o apuce și sub cine să se culce. Pentru că nu are idee cum e să fie independentă. Are o artroză permanentă care nu îi permite să stea în picioare.

O țară care se teme să recunoască că e îngenuncheată. O țară care ar fi bine să fie dar dacă nu-i…

Sănătate.

Imaginea e a lui Roman Rubaleov și arată perfect moldovenii în ipocrizia lor zilnică 🙁


Pe când ambasadorul SUA va anunța anexarea Moldovei?

Hai să recunoaștem – de mulți ani politica moldovenească e condusă de ambasadori. Dacă ați uitat pot să vă amintesc că în 2009 tot ei au făcut Alianța pentru Integrare Europeană, asta după ce lui Iastrjembski sau cine a fo atunci, nu i-a reușit alianța PCRM-PD.

Tot ce a urmat după 2009 până în 2016 poate fi caracterizat ca o „istorie de succes” a Uniunii Europene și a rahatului produs de mulți ambasadori incompetenți.

Acum în 2019 totul s-a repetat când, după vizita ambasadorului SUA în Moldova la sediul PD, Plahotniuc a plecat.

Acum istoria se repetă iar ambasadorul SUA este foarte productiv și umblă între Dodon și Maia Sandu mai ceva ca albinuța în stup.

Omul e pe final de mandat și trebuie să arată rezultate, or ceea ce a fost în 2019 a fost un bullshit în principiu. Asta s-a văzut în timp.

Acum ar putea liber declara anexarea Moldovei la SUA. Sunt sigur că hoarda de trolli susținuți masiv de directorul Stârnet vor aplauda pe tot facebook-ul și se va face impresia că majoritatea îs fericiți.

La noi se operează des cu termeni „majoritate”. Unica evidentă este (în scurt timp va fi „era”) în Parlament. Și?

Nu, contează pentru unii acea „majoritate” despre care tot vehiculează că vor anticipate.

Și aici, îmi e frică să nu se bage un referendum în scurt timp în care să fie întrebări de genul:

Rezultatele acestui referendum vor fi triste, pentru toți.

Iar atunci când îți pare că știi bine Moldova și, mai ales, moldovenii, ieși din bula ta și vezi ce se întâmplă în afara ei.

Oamenii îs tare diferiți în Moldova și îs mult mai deștepți decât inșii care se autodefinesc „intelectualitate” dar sunt, în fond, transfugi politici.


Unicef Moldova coboară la nivelul cerșitului de like-uri…

Cu toții am văzut porcării pe facebook de genul „faceți share și se va dona 1 eur pentru x sau y”. Este un spam aiurea și scopul exclusiv al unor astfel de acțiuni este strângere de like-uri.

La asta a ajuns să recurgă și pagina celor de la Unicef Moldova:

Mai jos de asta nu cred că pot ajunge. Mai ales că pe alte pagini naționale ale Unicef așa fenomen nu am observat.

Țineți minte cazul cu angajata UNICEF care și-a uitat copilul în mașină și în care nu au întreprins nimic? Am greșit, au întreprins, au rugat majoritatea site-urilor să șteargă știrea de la ei…

Cam așa lucrează o organizație internațională în Moldova.

Cum e țara așa și e „sațîetatea țîvilî”…


De ce moldovenii mănâncă mortăciuni și nu carne bună?

Pentru că… Moldova. Asta dacă pe scurt.

Da dacă pe lung e totul descris bine în această filmare operativă a celor de la Centrul Național Anticorupție:

Ai o zdohnitură? Găsești un cumpărător rapid și o dai. El, la rândul lui, se duce la piață și pentru câteva sute de lei primește certificat veterinar și o scoate la vânzare. Și așa este cam peste tot. Cei care cumpără cu anii carne la piață deja își au propriii vânzători de la care iau produse și este neapărat să te duci personal. În caz că se duce altcineva la ei și cumpără nu este neapărat că același vânzători va vinde produs bun.

Al doilea motiv de ce avem ceea ce avem prin piețe și locații de realizare este înțelegerile „de cartel” între băiețașii care controlează piața cărnii în raioane. În Moldova, dacă vinzi carne într-un raion nu poți cumpăra carne în alt raion. O dată poate să treacă dar a doua oară dacă vii, băiețașii repede află și neapărat vor suna la prietenii lor din poliție și te vor opri în drum. Iar dacă te-au oprit menții/musarii din Moldova ei precis vor găsi de ce să se anine și cum să scoată bani.

Anume din cauza la acest „monopolism” și înțelegere „de cartel” nu este convenabil să crești porci buni. Astfel ei fixează și plafonează prețul. Astfel în raioanele de nord prețul e de aproximativ 27-28 de lei per kilogram de carne vie. Pe la Edineț prețul ajunge deja la 32. În Bălți el este de aproape 38 iar la Chișinău liber ajunge la 45 de lei.

Doar că, repet, cei din Chișinău nu vor prea putea cumpăra multă carne de prin Dondușeni pentru că localnicii repede îi vor pune la respect prin intermediul cumetrilor din mentură.

Țineți minte în filmele franceze sunt arătate plecările matinale la piață după produse? Ceva de genul dat ar trebui să existe și în cultura moldovenească. Să știm ce mâncăm și de la cine mâncăm.

Părinții au un obicei – se duc toamna și se aprovizionează cu mere pe toată iarna. Alte produse le au din grădină. Înainte mai cumpărau un porc la mai multe familii pentru a avea carne pe iarnă și nu doar. E un obicei bun pentru că știi producătorul în față și știi de la cine să ceri în cazul în care ceva nu e bun.

În orașe mari, deciziile le fac niște indivizi ca cel din piață care ia bani pentru certificate.

Nu-i lăsați pe alții să decidă pentru voi, asta e hrana voastră, e ceea ce mâncați zi de zi.

Sănătate!


Pagini:1234567...900