Monthly Archives: aprilie 2024

Faceți cunoștință: Liliana Guțan, o ambasadoare cu aere de tiran // guest post

Nota redacției:

Faptele de mai jos, în mare parte și grosso modo îmi sunt cunoscute de mai demult. În această scrisoare matinală ele sunt descrise mai detaliat, și, cel mai important, sunt date și nume de persoane.

A, și da, lucrul Ambasadei de la Stockholm cu finlandezii este infim. Toți vin la Tallinn. Ei dar asta e abatere lirică.

Stimate domnule Luchianiuc,

Înțeleg că audierea domnului Paniș a capturat toată atenția publicului hibrid, așa că propun atenției dumneavoastră o mică istorioară, pe care puteți să publicați pe blogul dumneavoastră ca guest însemnare. Evident, dacă doriți.

Pregătirile pentru vizita Președintelui Republicii Moldova la Oslo, la începutul lunii mai, sunt în toi (partea oficială va avea loc în perioada 6-7 mai dacă nimic nu se schimbă), așa că echipa noastră consideră că este timpul să povestim despre așa-numita ambasadoare nordică, Liliana Guțan, o persoană care supraestimează importanța sa. Unii colegi spun că la rotație în misiunile diplomatice, funcționarii sistemului diplomatic optează pentru ambasadori adecvați și teferi la minte, însă la Stockholm nu este cazul, probabil pentru că dna Guțan n-are nevoie de o echipă, ci doar de asistenți personali, pe care îi supune presiunilor și intimidărilor. O colegă, Irina Cojocaru, și-a încheiat anticipat misiunea și a plecat din sistem din cauza presiunilor, iar alt coleg, Igor Șopin, a fost de asemenea supus intimidărilor și a plecat, având puțin timp până la încheierea mandatului. Consilierul ambasadei, Valeriu Manea, a depus pe data de 15 aprilie cererea privind revenire la aparatul central (apropo, dumneavoastră ați relatat recent despre faptul nesemnării avizului pe contractul de chirie, așa că dl Manea a fost nevoit să stea la hotel pe parcursul misiunii sale relativ scurte).

Sunt sigur că acești colegi vor confirma tot ce am menționat mai sus și vor avea muuuuuulte de adăugat. Pentru astfel de cazuri, conducerea ministerului și serviciul pentru resurse umane au elaborat un know-how – o tactica specială pentru soluționarea conflictelor la locul de muncă, denumită „diplomația tăcută”, sau, în termeni populari, luarea apei în gură cu ochii închiși la ilegalitățile unor șefuleți.

Aici, aș vrea să fac o mică digresiune lirică și să transmit salutări calde domnului Nicolae Popescu, pentru care problemele personalului diplomatic păreau a fi complet indiferente. Primindu-și ordinul direct din mâinile președintelui, a ținut un discurs despre cum a unit echipa și a scos țara din izolarea în care Republica Moldova a stat ani de zile. Prin urmare, tot efortul depus până acum de diplomații care au lucrat anterior și au dedicat viața promovării țării noastre peste hotare a fost minimalizat, ca și cum nu ar fi realizat nimic înainte de venirea domnului Popescu. Mersi mult, dle Popescu pentru scuipă în fața tuturor colegilor din sistemul diplomatic, ne-am spalat toți din aparatul central, și încă a ajuns pentru colegi din misiuni.

Iar acum, după această pauză de reculegere dedicată celui mai remarcabil diplomat, continuăm cu povestea aventurilor ambasadoarei nordice. Doamna Guțan lipsește de la serviciu, fiind prezentă la sediul misiunii doar câteva ore pe săptămână. Mai încercați să sunați la Ambasadă și să întrebați dacă șeful este pe loc. În acest caz, unul dintre colegi a semnalat problema la Curtea de Conturi. Așteptăm cu nerăbdare raportul pentru anul 2023, după ce Curtea de Conturi va termina auditul în luna iunie. Sperăm să aflăm detalii și despre cheltuielile la restaurante trecute ca protocolare, și despre utilizarea mașinii de serviciu în scopuri personale, dar și despre primirea indemnizației de 3,800 de euro pentru absența de la locul de muncă.

Acum, cireașa de pe tort este ascunderea după imaginea Președintelui, cumpărând un articol în mass-media despre evenimente care s-au întâmplat demult (nota red. Articolul nu a fost cumpărat, vă asigur, dar nu mă puteam băga peste textul autorului). Apropo, poza nu este cea mai reușită, dacă sincer. Articolul relatează despre totul și nimic; Celelalte rezultatele sunt fie inexistente, fie inițiate de parteneri de dezvoltare, fie realizate de un angajat al ambasadei, în timp ce „mesia nordică” nu și-a mișcat niciun deget pentru a contribui. Diplomații străini chiar o iau în derâdere prin tot Stockholm, ceea ce devine ridicol, dacă n-ar fi trist. Așa trăim.

Sper că nu v-ați plictisit citind această mică istorie despre oameni mici care se cred mari și tari. Sper, de asemenea, că oamenii vor analiza și vor înțelege că, în spatele unei imagini frumoase, uneori se ascund persoane care nu sunt cele mai potrivite pentru a ne aduce vremurile bune promise într-un pamflet electoral aruncat în coșul de gunoi.

Cu urări de bine,

Echipa actualilor și viitorilor foști diplomați.


Despre EVO (aplicația eMoldova) // guest post

Am descărcat aplicația pe IOS după instrucțiunile propuse. Înregistrat prin MPass, setat PIN cod, adăugat FaceID și am ajuns pe interfață principala. So far so good.

Design.

Interfață principala intuitivă, logo-urile pe alocuri copilăroase. Îmbucurător prezența temei întunecate ????. Sunt locuri prin UI unde trebuiesc corectări cosmetice – alinierea butoanelor pe verticală, folosirea a prea multe stiluri de butoane pe aceeași pagină.
M-am adaptat la interfață repede. Mi-a luat câteva minute până am înțeles ce face fiecare buton și opțiune, probabil pentru că am utilizat MCabinet în trecut.
Despre halucinația de animație de încărcare până când tac… Va las pe voi să vă expuneți.

Acte electronice.

Acum chestia principala pentru care am venit aici – actele electronice!
Am apăsat pe adăugarea unui act ( ceea ce mi s-a părut straniu, adică cum să-mi adaug un act… Nu ar trebui sistema singură să cunoască ce acte am și ce acte nu am ??? ) am ales Buletin de Identitate și…. Loading Loading Loading Loading…. O! Eroarea!
Mai încercăm o dată…. Și O! Altă eroare!

Interesant. Da să vedem alte funcționalități. Adăugăm un card de exemplu. În secțiunea Cardurile mele am ales adaugă card, banca străînă, introdus datele, și am autorizat plata de 0 lei ( stocare datelor de card). Carul s-a adăugat în secunde. Buletinul încă nu… Priorități? )
Carduri sunt multe, dar buletin că al meu unu… probabil greu de găsit.

După 15 încercări și ieșit și închis de aplicație, într-un final mi-a reușit “să-mi obțin” buletinul electronic. Mi-a apărut obtiunea să-l accept ( adică să-l accept? Și dacă refuz să-mi accept buletinul îl dați altcuiva sau cum? ).
Am apăsat să-l accept și… Eroare 🙂 Eroare să-mi accepte documentul. Apăsăm încă odată și “Voilà!”. Avem buletin de identitate electronic în interfața cu actele mele.

Încercăm să adăugăm și permisul de conducere. Aici totul a mers din prima dată.
Încercăm să adăugăm și certificatul de înmatriculare a vehiculului. Și aici primesc că nu am așa document – dapoi dacă știți că nu am de îmi mai dați opțiunea!

QR Scanner

Am încercat QR scanneru.
Am scanat un QR de pe o împuternicire electronică de pe MPower – a vibrat telefonul și m-a adus în meniul principal.
Am scanat un QR de pe o confirmare electronică de la SFS privind veniturile obținute – a vibrat telefonul și m-a adus în meniul principal.
Am scanat QR-ul propriului buletin – s-a încărcat o grămadă și mi-a dat eroare
Personal nu îmi este clar ce e cu QR scanneru acesta…

Într-un final sunt chiar foarte mulțumit pentru o Beta versiune. Considerând că misiunea principala a fost actele electronice și interacționarea cu statul prin servicii electronice – mie mi se pare o “evoluție” spre direcția potrivită.

Da, apar erori din când în când – de asta și există Beta versiunea, că să fie corectate aceste chestii. Da, jumătate din funcțional încă nu este accesibil – dar le așteptăm să le testăm și pe ele când apar!

Într-un ceas bun să fie! Și succese celor de la AGE – faceți treabă buna!

Sănătate nouă, Patreon mie și Telegram vouă!


Despre cum #andreispînu a făcut o licitație pentru cei de la Lagardère

În principiu o parte de analiză am făcut după ce s-a terminat prima licitație. Acum, când totul se apropie, evident, de final, hai să vedem, o dată în plus, cum #andreispînu cu toată șaika-leika lui în frunte cu Roman Cojuhari de la Agenția Proprietății Publice.

Așadar, cum a decurs totul.


Și, totuși, comisia și-a depășit atribuțiile și a viciat licitația de la Aeroport.

Eu vă spuneam că cei din comisia strânsă pentru a oferi celor de la Lagardère spațiile comerciale de la Aeroport fac exact ce le ordonează Roman Cojuhari la sugestia lui #andreispînu

Iată că și sărmanul de #igorgrosu nu are idee ce e cu viața lui și vorbește cai verzi pe pereți la sugestia prietenașului său:

Dar să revenim. Dacă, de obicei, gândurile despre licitație trebuie cumva confirmate prin eforturi suplimentare ale celor de la Procuratura Anticorupție acum le dau mură în gură.

Juristul nostru cunoscut ne-a explicat că, conform Comunicatului Informativ din Monitorul Oficial din 29 martie 2024, Aeroportul Internațional Chișinău a stabilit că la data de 25.03.2024 (data limită de depunere a ofertelor) a fost depus doar un singur dosar de participare. Astfel, Comisia a decis prelungirea, începând cu 26.03.2024, a termenului de depunere a cererilor de participare pînă la data de 15 aprilie 2024. continuă lectura


Despre echipa care a întors Aeroportul și ce va fi cu echipa de licitație…

Fix un an (fără 2 zile) în urmă, pe site-ul Guvernului Republicii Moldova apărea o știre în care se spunea că Premierul Țării, Dorin Recean, a oferit diplome echipei care a reîntors Aeroportul Internațional Chișinău în administrarea Țării. O puteți citi și acum pe gov.md

Pentru că, la moment, în vogă e tema licitației cu privire la spațiile comerciale la aeroport, vă propun să vedeți ce s-a întâmplat cu cei care au reîntors Aeroportul Internațional Chișinău în administrarea Țării.

Iată toți într-o imagine:

Dacă nu se vede în imagine, reproduc textul aici:

  1. Daniel Popa, angajat mulți ani al Serviciului de Securitate a Aeroportului Internațional Chișinău. A plecat imediat după premiu.
  2. Sergiu Cojocaru, angajat al Centrului Național Anticorupție. Tot el este printre cei care acum investigează cazul licitației 🙂
  3. din motive de securitate personală și a acestui blog minunat nu voi scrie cine e
  4. Constantin Vozian, exDirector al aeroportului. Omul care a visat într-o noapte și după asta nu a mai visat.
  5. Dorel Ifodi, un tânăr de 28 de ani, care a preluat interimatul funcției de director al Întreprinderii de Stat Aeroportul Internațional Chișinău în noiembrie 2019. Tot el a fost remunerat pentru că a întors aeroportul in folosul statului și după asta a fost dat afară.
    La moment se judecă cu Guvernul.
  6. Victor Calancea, contabilul șef la AIC, de fapt și contabilul lui Shor de la AIC, pentru a-și asigura fundul a băgat in comisie de licitatie pe altcineva, dar și așa scaunul lui se clatină
  7. Ivan Cecan, președintele comisiei primei licitații, care a fost luat de ambulantă din cadrul ședinței comisiei. Acum pe foaie de boală.
  8. Valeria Timotina a fost vicecontabil-șef al Aeroportului Internațional Chișinău de peste 30 de ani. Concediată și pensionată.
  9. Alexandru Musteață este exȘef la APP, cel care le-a răspuns francezilor că magazinele, restaurantele și cafenelele pot fi oferite numai prin concurs, a fost demis, iar în locul lui Guvernul l-a numit pe un membru al PAS, Roman Cojuhari.
    Tot pe el a sărit la Dragalin din cauza lui Plevan.
  10. Vadim Cortac este membru al Consiliului de Administrație, Consultant principal, Direcția parteneriat public-privat și proiecte investiționale, Agenția Proprietății Publice. Următoarea jertfă.

Și acum, întrebarea cheie: Ce credeți că va fi cu cei care acum sunt membri ai comisiei de licitație pentru spațiile comerciale de la Aeroportul Internațional Chișinău? Cum credeți, la ce groapă a istoriei îi vor arunca #andreispînu și Roman Cojuhari.

Istoria asta este evident că va avea un final trist. Mă refer la licitație. Dosarul penal nu a fost pornit doar pentru că nu s-a mai înfăptuit dar acum, cu deciziile luate de ministrul infrastructurii și lobării, evident că Lagardere va câștiga și oamenii se vor alege cu dosare. Sau greșescu cumva?

Sănătate nouă tuturor și… Patreon mie, Telegram vouă!


Pagini:12