Această însemnare este un guest post. Este scrisă de un patreon drag nouă, mult mai tânăr decât scribul de bază al acestui blog și cu viziuni un pic mai definite din punct de vedere economic și financiar.
Odată cu evoluția ultimelor evenimente, abuzurilor comise și “tăcerii strategice” a instituțiilorcheie, am vrut să încerc să îmi explic, în primul rând pentru mine și poate pentru voi, cititorii, de ce se ajunge de la iubirea alegătorilor la disprețul față de ei. Cum ajungem noi, alegătorii, să trecem de la „eroii” care au salvat, la fiecare alegeri, independența Republicii Moldova, ba chiar și a României, la a fi percepuți drept „bâdle”, „debili”, „rapeni” în ochii celor pe care i-am votat?
În toate campaniile electorale, de când există democrația (și formele rămase ori evoluate din ea), politicienii se prezintă drept „slujitori ai poporului”. Ei aduc promisiuni că vor lucra pentru toți oamenii, indiferent de origine, naționalitate sau limbă. În campanii devin o întruchipare a „salvării”, niște mucenici care își vor dedica anii de serviciu muncind și rugându-se pentru
oamenii care i-au votat.
Însă, de fiecare dată când ajung „sus”, la putere, contactul direct cu oamenii scade și sunt înconjurați doar de consilieri, bodyguarzi și funcționari care le filtrează realitatea. Așa-numitele „întâlniri cu poporul” nu sunt, de fapt, decât sesiuni de aplauze în picioare, care nu fac altceva decât să orbească și mai mult percepția, nu doar asupra poporului care i-a ales, ci și asupra țării pe care o conduc.
Dar vin campaniile electorale și aplauzele se termina. Sunt „forțați” să își lase funcțiile publice „on hold” și să iasă din nou în fața oamenilor, să vorbească, să convingă încă o dată că „da, 4 ani s-a furat, dar iată, în următorii 4 ani se va fura mai puțin și se va da mai mult”. Abia atunci are loc adevăratul contact cu poporul – fără aplauze, fără filtre. Și abia atunci alegătorul devine, în ochii lor, o masă amorfă, greu de mulțumit, mereu critică.
Însă această critică nu vine pentru că așa vrem noi…
În timp, fiecare ieșire în fața publicului autentic lovește tot mai tare în ego-ul lor și în misiuneade “mucenic” pe care și-au atribuit-o. Ajung să fie tot mai nedumeriți de ce poporul „nu înțelege sacrificiile și complexitatea conducerii”. Apare treptat atitudinea de superioritate și dispreț, pentru că noi „nu-i mulțumim destul” pentru sacrificiile și munca depusă… În confortul cabinetelor, vremurile bune nasc pitici cu ego-uri de giganți.
Și nu e o problemă exclusiv moldovenească – istoria ne oferă numeroase exemple, de la împărați romani până la lideri contemporani care au pornit ca „salvatori” și au sfârșit detestați. Noi îi detestăm pe politicienii noștri din multe motive: pentru promisiuni neonorate, pentru corupție, pentru furt. Dar, mai ales, pentru că atunci când îi punem în fața adevărului (sau a ceea ce considerăm noi a fi adevărat), suntem numiți „bâdle” și „debili”, fără ca ei să facă vreun efort real de a comunica și de a lucra cu oamenii în afara perioadelor electorale.
Dacă privim întrebarea „De ce ne numesc bâdle?” mai fundamental, trebuie să ne gândim de ce devin, de fapt, corupți. Marii intelectuali ai secolelor trecute spuneau:
„Puterea corupe, iar puterea absolută corupe absolut.” – Lord Acton.
Orice formă de putere corupe. Vedem acest fenomen de la sectoristul din sat până la cei mai înalți funcționari ai statului. În primul rând, oamenii devin corupți din cauza sistemului. Știu că sună ca o scuză, dar multiple studii și experimente arată clar acest lucru. De exemplu, „Stanford Prison Experiment” – demonstrează că rolul și contextul social corup comportamentele. Studenți puși să joace roluri de gardieni și prizonieri au ajuns rapid la abuzuri și brutalități, deși erau oameni obișnuiți, fără intenții rele.
În al doilea rând, cum spunea Voltaire: „O mare putere aduce cu sine o mare responsabilitate.” Corupția apare și din lipsa de control. Fie că vorbim despre un control intern – moralitate, responsabilitate față de puterea exercitată – sau de un control extern – sistem juridic, audit, mecanisme de verificare. Dacă sistemul extern de control este el însuși capturat și corupt, ne rămâne doar responsabilitatea morală – iar aici din păcate, noi, moldovenii (și nu doar), avem cele mai mari breșe.
Personal, cred că faptul că actuala guvernare deține majoritatea în toate instituțiile statului a devenit punctul de neîntoarcere care i-a schimbat psihologic pe politicienii de la conducere. Studiile arată clar că, odată ajunse în poziții de putere, persoanele tind să manifeste: mai puțină empatie față de cetățeni, mai multă încredere în propria moralitate (chiar și când greșesc), și un comportament mai riscant, lipsit de autocontrol.
Din păcate, în politică, puterea majorității absolute, lipsită de responsabilitate, alunecă inevitabil spre corupție absolută. Iar, concluzia acestei lecturi este simplă: ne detestă pentru că au devenit exact ceea ce au promis, cu mare fast, că vor distruge – niște corupți.
Cele două imagini care servesc drept ilustrarea articolului au fost create de Grok.
Nu uitați să urmăriți canalul blogului pe Telegram. Dacă vă e dor de imagini puteți da follow pe Instagram. Iar dacă încă nu ați dat like la pagina de facebook a blogului vă invit să o faceți și pe asta.
So, what do you think ?