Posts tagged with: Aeroport Chișinău

Aeroportul Chișinău, un an jumătate de nod în papură și zero investiții // Despre populism

În luna martie a anului 2023 țara era în extaz, adică cum țara, mai degrabă guvernarea – Aeroportul Chișinău a revenit în administrarea Guvernului Republicii Moldova. Toți se bucurau, dar cel mai tare se bucura șaikaleika lui #andreispînu care, deja având pârghii atât la administrația aeronautică cât și, în scurt timp, la aeroport, înțelegea foloasele pe care le pot trage în urma acestui câștig de cauză al .md

Și s-au început toate procesele iar prin luna mai a anului 2023 din Franța (via București) a venit o prezentare și o scrisoarea de la Lagardere care le propunea să meargă pe negocieri directe în vederea preluării spațiilor comerciale din interiorul Aeroportului Chișinău. continuă lectura


Chișinău la răscruce de drumuri aviatice?

De dimineață am observat o așa istorie pe fr24:

Așadar, Air Moldova zboară charter spre Minsk. Situție stranie și totodată… just business cum a comentat cineva pe facebook.

Moldova nu impune la moment nicio sancțiune contra Belarusului. Pentru că… acolo se duce o grămadă de export și pentru că Uniunea Europeană nu-i cere asta și nu este, ca stat, obligată să facă exact ce face Uniunea Europeană.

Acum noi suntem exact ca în cărțile de istorie – la răscruce de drumuri. Acum aeroportul Chișinău și companiile aeriene din Moldova pot liniști aduce pasageri beloruși care vor (și au posibilitate) să plece în Europa, iar din Chișinău deja să-i ducă mai departe unde vor ei. Partea bună e că nu trebuie să facă un zbor invers direcției cum e în cazul unui zbor spre ruși. Totodată din Moldova pot zbura pe destul de multe direcții europene fără mare stres. Iar unii pot și zăbovi liniștit în Moldova pe la vinării sau pe la variante de ăstea.

Există lucruri de care trebuie de folosit atâta timp cât asta nu aduce un mare prejudiciu imaginii iar din Belarus prin Moldova ar merge doar oameni sănătoși la cap fără mare dragostre de „fratele mai mare” actual al Belarusului.

Astfel, iese că, Moldova va oferi un coridor umanitar chiar.


Despre aeroport: Șor, Rothschild, kidos și Goncharenko

Pe scurt. Șor a plecat. A vândut concesiunea lui Rothschild care, la doar câteva luni, a vândut dreptul de administrare al concesiunii lui Goncharenko.

Și aici o mică precizare, mai ales pentru cei mai închiși la minte. De fapt prin “vânzarea” aeroportului, mereu, se are în vedere exclusiv transmiterea dreptului de concesiune care expiră peste vreo 44 de ani sau ceva de genul dat.

Și o a doua precizare. Aeroport în cazul dat este tot complexul care aduce rublet. Nu încurcați pista și partea tehnică, finanțată de cei ce au în concesiune aeroportul, cu securitatea națională. Pista și spațiul aerian sunt controlate de instituții ale statului. Nu vă stresați că ele aparțin altcuiva decât unor moldoveni.

Și acum pe lung și mă voi strădui, pe cât e de posibil să nu scriu despre politică 🙂 continuă lectura


Despre naționalizarea aeroportului Chișinău și al doilea aeroport al țării

Sper să fiu tare scurt și destul de explicit.

Aeroportul Chișinău:
1. S-a demonstrat că sub administrare privată aeroportul Chișinău poate fi dezvoltat și este și profitabil.
2. Problema cred că trebuie căutată în foștii admini.
3. Dacă se va naționaliza am impresia că Moldova va achita despăgubiri apropiate de suma miliardului.
4. Eu aș renegocia condițiile și nu aș scoate aeroportul de la privați. Dacă se demonstrează că, a fost fraudat procesul, aș revinde concesiunea. Da
5. Trebuie clarificat cine se face de vină că avioanele nu aterizează pe timp de ceață. Am înțeles că acolo și la moldatsa se frânează.

Da, de ce nu, Moldova ar fi ok cu două aeroporturi internaționale. Al doilea aeroport trebuie deschis la Mărculești. De ce?
1. Asta ar dezvolta zona, ar face ca să fie reparată bucata de drum de la Florești la Mărculești și de la Mărculești la Bălți. Risc să vă amintesc că drumul reabilitat de americani, spre Soroca, trece pe lângă Florești. Știți și singuri că drumul e megaOK.
2. Ungheni și partea aia de Moldova va merge la Iași, poți tu să faci și megaaeroport la Bălți. Totodată un aeroport la Mărculești poate aduce „nărod” din Ucraina.
3. Acolo cheltuielile real îs mai puține, mai ales că Mărculești a fost (posibil și este) aeroport pentru încărcături cargo. Inclusiv IL 76 care venea din Libia și a dus armament în Armenia.

Tema asta este ca și 7 aprilie. Gaz pe foc se toarnă din toate părțile. Cine își va asuma responsabilitatea pe final – nu e clar.

p.s. Moldova, totuși, are nevoie, în primul rând, de drumuri bune și de poliție care să prevină accidentele nu să aiurească pe drumuri.

Hai noroc, Moldova!