fbpx
Daily Archives: miercuri, mai 11, 2022

De ce se teme viorel cibotaru de voronin și ce treabă are cu asta greceanîi

Astăzi a avut loc ședința comisiei de politică externă a Parlamentului Republicii Moldova. Acolo au fost prezentați patru viitori ambasadori ai #năPAStei. E greu să scrii „ambasadori ai Republicii Moldova” când vezi unele cadre.

Unul dintre cei prezentați astăzi este viorel cibotaru, cel care l-a înlocuit pe Filat când acesta a fost încarcerat, cel care a lins la Năstase și la Maia o dată și care a ajuns Ministru al Apărării grație curlingismului.

Cei de la comisie au prezentat doar fotografii de acolo, dar și acolo avem ce discuta. Iată trei dintre aceste fotografii:

viorel cibotaru se uită la vladimir voronin. Se cunosc demult. Mai ales că cibotaru a fost unul dintre negociatorii din 2009 care căutau pentru PCRM votul de aur după 7 aprilie 2009. El o făcea la rugămintea lui Mark Tkachuk și a discutat cu o bună parte din deputații de la AMN pentru un vot în favoarea zinaidei greceanîi. continuă lectura


Sondaje sau Manipulări? Asta-i întrebarea…

Știrea zilei de ieri, pentru ceea ce se numește „presă” în Moldova, a fost un sondaj realizat la comanda unui ONG de casă a celor din #năPASta

Cea mai bună opinie despre sondaj a expus-o Doru Petruți:

Screen la statusul de Facebook (în caz că Facebook își mai schimbă regulile).
Eu pot doar să mai adaug câte ceva.

Pe timpul lui Filat, atunci când îl apuca tremuriciul pentru rezultatele vreunui coleg din PLDM, el comanda sondaje în care să arate că este bun. Vrei doi ani, cât era în creștere, le comanda la o companie. Pe urmă, când acea companie a refuzat să îi ridice procentele într-un sondaj aiurea pentru el, a trecut și s-a apucat să lucreze cu altă companie. continuă lectura