fbpx
Monthly Archives: mai 2022

„Paza, anulare!” kirkorov nu mai vine la Bălți. Primatul #năPASta a anulat concertul…

Mor de râs de ceea ce se întâmplă la Bălți.

Pe scurt:
Pe 22 Șor, într-un live din bunker Israel, anunță că la Bălți, pe la început de iunie, vine kirkorov cu un concert.
Cei dintr-un ONG de-a lor depun documentele pentru concert.
Azi se anunță că nu va fi concertul pentru că … nu vrea primarul de Bălți.

Pe lung 🙂
Concertul nu are loc pentru că există o clauză de 20 de zile pentru a depune documentele pentru o manifestare de așa amploare. Acolo chipurile trebuiesc documente de la toate organizațiile de sănătate, pompieri și menți care trebuie să mențină ordinea publică și să asigure buna desfășurare a evenimentelor.

Normal că asta este doar o hernea legală pe care se bazează decizia dar nu este deloc una nepermisivă or, sunt sigur, dacă îi spunea Marcoci sau cine acolo e șef pe #năPASta la Bălți că mâine o aduc pe Sofia Rotaru sau oricine altcineva, Colea Grigorișin cu tot cu Kristina lui avea să le sară papucii de cum aveau să le asigure tot suportul legal pentru concert.

Este evident că un astfel de eveniment este unul electoral și Colea cu tot cu Kristina nu au niciun chef să le permită celor de la Șor să cânte kirkorov sau oricine altul le-ar aduce dividende electorale.

Cel mai fain din situația asta e altceva – orice decizie ar lua primarul cei de la Șor obțin puncte de rating. Vine kirkorov – e bine pentru ei, interzice cuplul Colea/Kristina concertul – tot e bine pentru ei.

Între timp Marina crește iar dosarul de la CEDO se coace și există mari șanse ca înainte de alegerile următoare să fie demonstrat că barosanul actual nu este primar legal de Bălți.

Și încă ceva, acolo azi am pus niște fotografii cu bălțile de la Bălți pe Facebook – le puteți admira!


nemerenco pregătește de alegeri șefii de spitale municipale și le promite favoruri…

Ultima vreme nu prea ați auzit de nemerenco. Ea nu apare prin vizor ceea ce nu înseamnă că ea stă locului și nu își face mendrele prin Ministerul Sănătății.

Iată de exemplu redacția blogului nostru drag a aflat că pe data de 6 mai, nemerenco a chemat la ea toți șefii de spitale municipale și i-a anunțat că va schimba regulamentul cu privire la alegere a vicedirectorilor în schimbul unei atitudini loiale guvernării și pregătire pentru alegerile locale. Directorii își pun oameni docili iar nemerenco le oferă funcția până la pensie.

De schimbarea asta de regulament responsabilă este Zinaida Bezverhnii.

Acum interesant cum la această situație se uită administrația locală din Chișinău, care, oficial, este responsabilă de spitalele municipale și care îi numește pe toți cei care sunt la conducere.

Ok, înțelegem că dl Crasiuc de la nr1 este favoritul personal al ministrei dar cu restul cum rămâne?

Sănătate și pace vouă!

Sursă foto: tribuna.md


Pe scurt despre succesul pre-vettingului care merge „conform graficului”

Să fie clar, gândurile de mai jos aparțin unui prieten, eu abia acum am înțeles că acest pre-vetting nu e petting 🙂

În timp ce Ministrul Justiție se laudă pe Telegram și Facebook cu noi proiecte de legi, cu participări la emisiuni, întâlniri, comisii, deschidere de centre, la prezentarea proiectului noului Cod electoral, pe de altă parte ține în tăcere mersul pe loc al reformei sistemice a justiție, și aici ne referim la implimentarea acelui mecanism de pre-vetting sau de evaluare a candidaților la funcțiile de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, Consiliului Superior al Procurorilor și a colegilor acestor entități, care a fost promovat începând cu 2 decembrie 2021, cu atâta ardoare și pafos la toate întîlnirile și cu orice ocazie, subliniind peste tot că ca scopul pre-vettingului este „curățarea sistemului de justiție de procurori și judecători toxici care au probleme serioase de integritate”.

Dacă să începem cu o retospectivă a tuturor evenimentelor cu referire la acest proiect lăudat, putem remarca că de la bun început au tot dat-o în bară și continuă să o facă, și aici mă refer la faptul că:

1. Opoziția a criticat inițiativa, spunând că ar conține formulări vagi. Societatea civilă (Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției, în parteneriat cu Freedom House) și reprezentanți ai breslei judecătorilor (Magistrata Mariana Rusu, reprezentând Asociația judecătorilor „Vocea Justiției”) și procurorilor (Președintele unei asociații a procurorilor, Iurie Lealin), le fel, au spus că noua lege implică mai multe riscuri, inclusiv temerea că politicul ar vrea să controleze cele două consilii de autoadministrare în domeniul judecătoresc și al procuraturii. Un studiu al Fundației germane Friedrich Ebert Moldova, elaborat de experți anticorupție și dat publicității în ajun, a ridicat însă serioase semne de întrebare privind definirea și constituționalitatea criteriilor de evaluare a integrității. continuă lectura


România – DA, Maia Sandu – BA // #năPASta se opune unei filiale la Orhei a Universității din Iași

Situația descrisă în titlu e destul de exhaustivă. Dar să completez cu câteva puncte:

1. Cei de la Orhei s-au înțeles cu rectorul de la Iași să deschidă o extensie.
2. Rectorul a fost la Orhei și au identificat și clădirea colegiului și să facă orele după programul colegiului pedagogic.
3. Au identificat și alte clădiri iar consiliul e gata să ajute tot ce ține de logistică.
4. Cei de la Minister au zis că așa ceva nu e prevăzut în acordul de colaborare .md – .ro
5. La ședința comună a guvernelor s-a încurajat deschiderea extensiunilor.
6. Cei de la minister argumentează prin faptul că extensii pot fi deschise doar în orașe unde deja sunt universități – Bălți, Cahul și Chișinău.

Întotdeauna când nu vrei să faci ceva argumentezi că așa e legea și gata, nu poți face nimic, nu poți schimba nimic dar lumea și dezvoltarea nu stă pe loc. Atâta timp cât este interes din partea guvernării locale ar fi logic ca să fie discutați pașii spre eliminarea obstacolelor de a deschide un nou centru universitar.

Dacă e să ne referim la ore și la studii, să nu uităm că suntem în perioada pandemică sau postPandemică în care ZOOM-ul și Google Meet-urile sunt la putere și educația nu se rezumă la varianta clasică. Dar, în ceea ce ține varianta clasică nu cred că e o problemă să vină profesori de la Bălți (acolo unde este o extensie deja a Universității de la Iași) sau Chișinău (acolo unde scade interesul față de universități și profesorii nu au ore). Sau să vină și profesori de la Iași care ar putea face ore în timpul sfârșitului de săptămână.

Unii ar putea avea întrebări cu privire la calitatea studiilor în acest caz. Eu cred că totul depinde, în primul rând de studenți și nu doar de profesori și chestii tehnice. Iată de exemplu un student al extensiei de la Bălți, un ins care peste tot comunică în rusă dar care simpatizează #năPASta e cel care a desenat „Z”uri în Bălți. Și asta cu extensie în cadrul universității. Așa că argumentul calității nu ține.

Și mai este ceva de adăugat: studenții de la Orhei ar putea merge ușor la Iași pe o săptămână din semestru pentru a asculta cursuri specializate, e și asta mobilitatea intensiv promovată de sistemul de la Bologna.

Totul se face dacă este dorință, mai ales că ieri, în cadrul discursului de la Harvard, Maia Sandu se lăuda că „neașteptat” i-a fost propus postul de Șefă la Educație după ce a fost doi ani reprezentant al Moldovei la Banca Mondială.

Eu așa și am întrebări ce a făcut ea la minister în afară de camere la BAC și autonomie universitară.

Sănătate și Educație!

Later add:

Istoria că Maia Sandu nu e la guvernarea sau ea nu e guvern, nu ține. Ea e fix ca voronin din 2001 până în 2009.


Moldova, a doua oară la Davos. Scurt rezumat.

Faptul că Moldova a apărut din 2018 pe orbita Forum-ului Economic Mondial de la Geneva (prima participare a Moldovei a fost la mini-Davosul din China din septembrie 2018, iar primul demnitar al Moldovei invitat la Summit-ul Economic de la Davosul din Elvetia a fost ministrul de Externe, Ulianovschi care a primit o invitație nominala de participare la acest forum economic). Cât de mult nu a încercat ministerul de Externe să schimbe acea invitație a lui Ulianovschi pe numele Premierului de atunci, Filip, WEF-ul categoric nu a acceptat această schimbare. continuă lectura


Pagini:1234