fbpx
Posts tagged with: fjsc

o explicație pentru o ”întârziere virtuală” #fjșc

Însemnarea aceasta e motivată de recenta revizualizare a arhivei de documente care mi-a rămas de la FJȘC și de însemnarea matinală a lui Gheorghe Erizanu care caută machetator pentru Cartier.

Se întâmpla în vara lui 2007. Studenții din anul patru susțineau tezele de licență. În acel an toate lucrările se primeau doar dacă aveau anexate și varianta electronică a tezei. Împreună cu Vlad Madan le verificam prin intermediul Gooogle autenticitatea. Luam aleatoriu o propoziție și verificam de unde e copiată.

Coridorul Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării, USM

O teză era copiată în totalitate din studiul: ”CODUL AUDIOVIZUALULUI al Republicii Moldova: analize şi comentarii” (.pdf) elaborat de Constantin Pîrţac, Ion Bunduchi, Constantin Marin, Alexandru Dorogan, Valeriu Vasilică şi Eugeniu Rîbca. Am mers în sala de susținere, 408 dacă nu greșesc. La susținerea tezei de către domnișoara în cauză. I-am pus întrebările de rigoare, de ce a copiat, am spus și sursa, a zis că nu e adevărat etc… (nu voi numi numele domnișoarei deși pot să vă arăt și teza și studiul). La un moment dat, peste ceva timp mă așez alături de dl. Țurcanu, conducătorul tezei care mă întreabă franc ”Tu altceva nu ai ce face”? Am răspuns negativ. În replică am primit: ”Du-te și caută!”

A doua zi, de dimineață aflu că fata a primit nota 10 pentru teză. Am mers la dl Marin, decanul de atunci al facultății și șeful meu (eram responsabil de laboratorul informatic al FJȘC), i-am povestit istoria. L-a chemat pe dl. Țurcanu. Specificul facultății de jurnalism este că avem un coridor lung cu ramificații la final. Astfel de lângă 405 se vede bine ce se face aproape de cabinetul decanului. L-am zărit de departe pe șeful de catedră interimar, funcția pe care o ocupa la acel moment dl. Țurcanu, venind spre noi (eram cu Vlad Madan). I-am spus lui Vlad că acuș va urma momentul culminant.

Imediat ce a intrat în cabinet dl. Țurcanu a cerut să scriu lămurire de ce am întârziat la serviciu (deși cabinetul a fost deschis conform regulilor la 7.40 iar eu puteam să apar și la 10 deși eram la 9.15 în facultate deja). Am scris explicația care conținea ceva de genul: ”Subsemnatul Eugeniu Luchianiuc, responsabil pe…., am ajuns azi la FJȘC la ora 9.15 minute. Motivul întârzierii: convorbirea de la Editura Cartier cu privire la posibila angajare. Motivul unui astfel de pas îl constituie rugămintea șefului de catedră interimar de a-mi găsi de lucru în timpul susținerii tezelor de licență de ieri.”

I-am dus-o șefului de catedră interimar. L-am întrebat dacă se poate să i-o duc și decanului. A răspuns negativ.

Eu am tras mai multe concluzii din asta. Studenții care vor citi însemnarea trebuie să înțeleagă că nedreptăți se întâmplă multe, inclusiv în ani de facultate, dar, cum a scris ieri Radu pe facebook: ”glavnaya oameni să şim” (traducere: important e să rămânem oameni).


Admiterea la jurnalism. Să vedem ce va fi!

Azi pe facebook s-a scris că s-au depus circa 600 de dosare pentru admiterea la facultatea de Jurnalism a Universității de Stat din Moldova. Interesant, nu?

La facultate sunt doar 15 locuri bugetare. Dintre acestea două sunt pentru cei din est (trebuia să mai pună și unul pentru proștii din Găgăuzia care au diplome aparte…).

Va fi foarte interesant să văd profilurile acestor 15 persoane. Pentru a veni la jurnalism tre să fii programat pentru asta. Tre să fii activ, să scrii, să ai blog etc. Chiar îmi e interesant. Le voi analiza, pe blog. Mai ales că e foarte posibil ca să le fiu profesor la unul dintre cursurile care vor urma.

Mai intrați!



Despre jurnalism

Probabil aţi citit de dimineaţă definiţia noţiunii de jurnalism. Dacă nu aţi citit încă vă invit să o citiţi.

Am studiat la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării. După asta vreo 3 ani am reuşit să predau la aceeaşi facultate. Am mai avut cursuri şi la Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism. O bună parte din jurnaliştii actuali ai Republicii Moldova îi cunosc, mai ales pe cei tineri.

Aşa s-a întâmplat că anul care se duce a fost unul foarte benefic pentru media din Republica Moldova. În media au venit investiţii. Până acum s-a vorbit foarte mult despre faptul că avem foarte mulţi jurnalişti care nu au unde lucra. Circa 250 de jurnalişti absolvesc facultatea de jurnalism în fiecare an. Dar, odată cu venirea investiţiilor se adevereşte că nu avem jurnalişti, nu avem jurnalişti care pot face jurnalism. Oameni care au absolvit sunt, dar jurnalişti mai puţin.

Iată aşa.

Şi acum tradiţionalul: Ana, Nicu e bun.



Pagini:12