Daily Archives: vineri, aprilie 12, 2019

Miorița „mozgului” moldav // Negocierile și „oaia” lui Slusari

Eu am mai spus că moldovenii au miorița în sânge.

Și eu v-am povestit despre cum Slusari a numit-o pe Maia Sandu „oaie”.

Și acum vă invit să citiți începutul Mioriței iar eu voi face comentariu literaro-negociator pe marginea versurilor 🙂

Pe-un picior de plai,
Pe-o gură de rai,
Iată vin în cale,
Se cobor la vale,
Trei turme de miei,
Cu trei ciobănei.

Aici totul e clar, trei fracțiuni de deputați cu trei ciobănei în frunte 🙂

Unu-i moldovan,
Unu-i ungurean
Şi unu-i vrâncean.
Iar cel ungurean
Şi cu cel vrâncean,
Mări, se vorbiră,
Ei se sfătuiră
Pe l-apus de soare
Ca să mi-l omoare
Pe cel moldovan,

Binomul Plaha-Dodon vor s-o „omoare” pe Maia 🙂 Cel puțin asta cânta Maia că e binom, deși acum a trimis slugile Popșoi și Slusari la discuții cu socialiștii.

Că-i mai ortoman
Ş-are oi mai multe,
Mândre şi cornute,
Şi cai învăţaţi,
Şi câini mai bărbaţi,

Aici și așa totul e clar, mai ales că Năstase a mai zis că el este „bărbat” adevărat chiar dacă trăiește pe spinarea copiilor.

Dar cea mioriţă,
Cu lână plăviţă,
De trei zile-ncoace
Gura nu-i mai tace,
Iarba nu-i mai place.

Ap aici deja totul e clar. Mai departe puteți citi și singuri aceste gânduri ale sărmanului ciobănel care crede că este bântuit de colegii săi care nu au niciun cuvânt de spus în această capodoperă literară a poporului român.

Și vă voi aminti încă ceva. Alegerile le-au câștigat socialiștii, vreți voi asta sau nu vreți. Eu nu prea înțeleg logica înaintării condițiilor primare de către Maia și Andrei. Ei nu reprezintă nici o treime din electoratul care s-a prezentat la alegeri.

Și dacă vor fi alegeri, nu uitați să-i mai votați o dată.


#AlegeriAnticipate // Ce va fi cu Partidul Șor?

Tot mai mult se discută despre alegerile anticipate. Am înțeles că Maia Sandu a și declarat că e unica soluție în viziunea ei. Mai spunea și Filat multe, dar despre asta altă dată.

Hai să presupunem că vor fi alegeri anticipate. Cine și ce are de pierdut din asta?

Să începem cu cel mai mic partid reprezentat în Parlamentul Republicii Moldova – Partidul Șor.

Ei au 7 deputați și în eventualitatea unor alegeri noi credeți că vor pierde din ei? Nu cred.

Iată doar câteva motive:

1. Înainte de alegeri ei au promis că vor ajuta satele care îi vor vota. Zilele trecute Șor a anunțat că până la finalul anului Fundația „Pentru Orhei” va ilumina satele în care ei au câștigat. Cum credeți cu cine vor vota acei oameni?

2. Imediat după alegeri s-au pornit isterii lansate de conturile fake ale mayașilor că Magazinele Sociale se închid. S-au închis măcar unul? Nu, nu s-au închis. Astfel electoratul lor, cel care utilizează magazinele sociale nu va dispărea.

3. Orheiul e un oraș frumos în sine dar vara e și mai frumos. Concertele la OrheiLand vor aduce și mai mulți oameni în oraș. Impresiile oamenilor despre oraș le știți și voi. Iată un plus electoral.

Și acum sumați tot asta, adăugați o serie de oameni dezamăgiți de acțiunile celor care au discutat crearea alianțelor și ce obțineți? Eu cred că dublarea este un pic mai grea dar un minim de 10-11 mandate Partidul Șor le ia.

Asta dacă vor lucra la fel. Altceva că pentru echipa partidului asta au fost primele alegeri și au făcut multe greșeli, acum au învățat din ele și vor lucra mai asiduu. Mai ales că pot să-și permită să speculeze pe ceea ce spuneam mai sus – anemismul partidelor care au negociat o posibilă alianță de guvernare.

A, și încă ceva, cum credeți, din partea cui vor fi o parte din Primarii localităților unde va fi instalat iluminatul stradal?

Și pe urmă unii vor da vine pe oricine în afară de ei. Deși, ar fi cazul să se uite în oglindă.