Și mă gândeam să scriu cu majusculă „tatăl” dar am rămas la minusculă pentru că așa-s tații de tipul tatălui Cristinei – preferă să rămână în umbra copiilor săi. Sau în general în umbră.
Cine e Cristina? Posibil să o știți, numele ei de familie este Frolov și este stăpâna Castelului Mimi. Nu știu dacă de iure, dar de facto așa este. Ea e cea care e gata să ducă până la ultima picătură de vin lupta pentru aceste castel care, doar câțiva ani în urmă, nu era știu de nimeni.
De ce scriu despre ea și tatăl ei? Pentru că acum, în drum spre Tallinn sunt câteva sticle de vin ale celor de la Castel Mimi. Au o serie nouă și m-au rugat să o gust și să vă spun opinia. Opiniile vor fi, sper eu, începând de săptămâna viitoare. Sper în primul rând să ajungă cu bine la Tallinn.
Mă uitam acum pe facebook în speranța să îmi amintesc când am cunoscut-o pe Cristina. Precis Diana Lazăr e „de vină”. Suntem friends din 2015 dar live am făcut cunoștință, e și normal, la Castel Mimi, pe 30 iunie 2015. Am și confirmare foto:
De ce un astfel de titlu? Pentru că la tot ceea ce stă în spatele acestui Castel atât figurat cât și, deja direct, stă și tatăl Cristinei. Un om care nu este o persoană publică și care nu prea apare în poze. Nici în postările Cristinei nu îl veți găsi. Acolo abia recent au început să apară mama și soțul ei.
El este din acea „castă” de oameni care după 91 nu au pus mânile jos și au continuat să construiască, să facă, să plămădească. Oameni pe care se țin multe sate din Moldova și pe care toți îi respectă pentru că au reușit să adune ceea ce majoritatea distrugeau. Eu de asta nu înțeleg oamenii care se jeluie că s-au distrus ferme și colhozuri. De parcă au venit „agrarienii” și le-au scos cotileții din ferme sau fabrici.
Tatăl Cristinei, domnul Trofim, a făcut totul ca odraslele sale să se ocupe de ceea ce își doresc. Visul Cristinei a fost să vadă sus acest Castel Mimi. Ea îl realizează. De la „Agrovin Bulboaca” s-a ajuns la Castel Mimi, un nume cunoscut departe peste hotarele Moldovei. Cât face această fotografie:
Și dacă veți spune ceva de rău de Lucașenco în contextul vinului, ați greși mult, grație belorușilor foarte multe companii din Moldova au șansa să se dezvolte.
Probabil, dacă la un moment dat, părinții cu posibilități din Moldova le-ar da copiilor „sapa” în mână și susținere morală și financiară, totul ar fi cu totul altfel. Este foarte ușor să „rubești capusta” pe câmp însămânțat decât să sădești, ai grijă și după asta să te gândești cum să strângi roada.
Hai noroc și așteptați degustările care urmează!