Daily Archives: marți, iunie 7, 2016

Fly One, atac ”raider” asupra Air Moldova :-)

Zilele ăstea se discută despre faptul că Fly One vrea să preia prin atacuri de tip ”raider” compania Air Moldova.

Asta sună într-atât de amuzant pe cât și dezinformat din partea ”presei”.

Să vă explic de ce.

1. La nici o lună de la lansarea primului zbor, spre Antalya, volumul pasagerilor transportați pe această direcție a celor de la Fly One era mai mare decât numărul pasagerilor transportați spre Antalya de Air Moldova. Drept urmare cei de la Air au scăzut prețurile și au făcut ”promoție”.

2. Cei de la Fly One au în frunte un om care pricepe foarte bine în aviație. Dacă nu mă credeți uitați-vă la conferința de presă a acestuia și la comunicarea cu jurnaliștii. Nu se irită, e calm, le explică pe înțelesul lor. Ceea ce nu există la Air Moldova.

3. Ăștia de la Fly One au deschis cel puțin 2 rute noi, spre Parma și Voronej. Nu înțelegeam ruta spre Voronej până nu am fost ”trimis” de câțiva conaționali de acolo care cu plăcere ar zbura acasă din zonă și nu din Moscova.

4. Foarte multe lucruri bune la Air Moldova au fost oprite pentru că … și aici trebuie să urmeze mult și bine despre politic. Dar mă abțin.

5. Și încă ceva, pentru cei care tot cântă despre ”patrimoniu național”. Cei din Estonia, compania Nordica, acoperă o serie de rute ”de interes național”. Ai noștri, de la Air Moldova, au închis Bucureștiul. Așa că … mai abțineți-vă de la comentarii pe tema ”naționalismului”.

Sursă foto: http://runway08.eu/


Despre un părinte iresponsabil de la ministerul lui Chirinciuc …

Mai jos vă voi prezenta o selecție din trei fotografii de pe profilul public de facebook al unui angajat al Ministerului Transportului și Infrastructurii Drumurilor din Republica Moldova. În imagine este un copil care, în toate fotografiile pe care le avea (ieri, după ce am anunțat că voi scrie despre acest angajat fotografiile au fost subit șterse), nu avea centura cuplată când se afla în automobil.

Reamintesc, persoana este angajată a statului și, cel mai probabil, intră în definția ”funcționar public”.

Și, o mică remarcă, mai ales pentru cei ce nu au copii: Când puneți copilul în scăunel îl cuplați imediat și nu după ce vă așezați pe scaunul de șofer. Dacă vreți să vedeți cât e de comod să cuplați copilul din față vă propun să încercați. O „plăcere” rară.

Și, încă o remarcă, pentru moraliștii neamului, în text nu e dat nicio aluzie la sexul angajatului și ce funcție ar ocupa în acel minister.

Da, e caz de execuție publică a unui părinte iresponsabil, dacă asta vă liniștește. Dar altfel nu e posibil, or cât de bun șofer nu ai fi tu se găsesc idioți care intră în tine și va avea de suferit un copil.

O zi bună să aveți și aveți grijă de cei pe care-i iubiți!