Avem obiceiul să dăm vina pe alții. Să ne eschivăm de a gândi la ceea ce putea fi altfel dacă aveam o altă atitudine, un alt comportament sau o altă abordare a problemei.
Mergem pe drum, ne împiedicăm. Dăm vina pe creangă, copac, cei ce au asfalt, Primar, Alianță… Dar nu dăm vina pe noi pentru simplul fapt că suntem căscați.
Ne-a lăsat iubitul. De vină e el/ea, colegii lui, ”curva” ceea care l-a lăsat să creadă că îi place, stăpânul restaurantului unde s-a întâlnit cu acea ”curvă”. Chiar și Facebook-ul sau Ondnoklasnicii se fac de vină. Pentru simplul fapt că a permis să comunice mai ușor. Nici într-un caz nu te gândești că ești de vină, fiindcă e imposibil. Cum să fii tu de vină, cea care ești ideală, cea care nu a văzut că relația era proastă, cea care l-ai impus să se întâlnească cu tine după ce l-ai câștigat în cărți 🙂
Ai pierdut încrederea celorlalți după ce ai avansat. Sunt ei de vină. Ei sunt cei care te invidiază. Ei, cei care vor mai aștepta câțiva ani să ajungă la așa funcție nu își pot imagina cum ai ajuns și de asta nu mai doresc să stea la o masă cu tine sau să discute. Ei, niște invidioși totuși. Asta fără să te gândești că toți știu că ai ajuns acolo fiindcă în fiecare vineri seara șeful/șefa pleacă cu tine în Răscăieții de Sus pentru toată noaptea. Și de unde să știi tu că toți au văzut fotografiile cu ceea ce faceți acolo. Nu ai de unde ști, ei sunt răi. Tu ești bun/bună și corect/corectă.
Situații peste situații. Toți sunt răi doar noi suntem buni.
Este un proverb: Cum îți vei așterne așa și vei dormi!
Un cântec potrivit pentru o dimineață frumoasă:
Imagine de pe www.impactlab.net