Istoria de mai jos este un guest post scris de Simone Chitoroagă.
UPDATE: La 21:16 m-a sunat curierul și m-a întrebat politicos dacă nu e prea târziu să se apropie în jumătate de oră să îmi aducă un colet de la Orange. Acum, la 22:01, deja am telefonul în mână care offf, tare-i frumușel și ciotkos. Eu am rămas foarte plăcut uimită de receptivitate. Acum, noapte bună, am fugit să beau cafea, că nu mai dorm azi, am un ciotkos de setat.
––
Publicat la 16:53…
Toți mereu critică faptul că fiecare generație nouă e tot mai obsedată și dependentă de tehnologie, internet și că degradăm ca societate. Eu, la rândul meu, îmi asum că depind prea mult de telefonul meu, de laptopul meu, dar nu cred că degradez, ci că evoluez și folosesc resursele care îmi sunt oferite de excepționala (ce-i drept, nu din toate punctele de vedere) eră modernă în care trăim și mi se pare că ar fi stupid să nu o fac.
Astea fiind spuse, obsesia mea față de telefoane a început în clasele primare, atunci când nu aveam cel mai scump telefon din clasă și colegii mă umileau din cauza asta, și a evoluat prin faptul că am ales să activez într-o industrie în care telefonul este esențial, iar modul meu de viață a emigrat în mediul online. De aia, atunci când am hotărât să imi iau noul iPhone 12 Pro Max, am fost foarte entuziasmată, gândindu-mă la toate posibilitățile pe care mi le poate oferi atât din punct de vedere profesional, atât și personal.
