fbpx
Posts tagged with: PoRnOTV

Reportaj de blajini la PoRNoTV: copii cu fețe deschise și aberații învățate de la corghencea

Înainte de a începe lectura vă invit să urmăriți următorul material „jurnalistic”:

Unul dintre reportajele clasice realizate de PoRNoTV. Ca să nu încep cu tema principală aș vrea să-i dau o mică explicație angajatei canalului TV care a făcut materialul: „valiza” în care strânge bani acordeonistul este de fapt husa acordeonului și el, spre deosebire de alții din material, nu stă cu mâna întinsă dar face ceva pentru acei bani. Altă dată când mai face materiale – ar fi bine să se documenteze.

Dar de unde înțelegere despre jurnalism dacă producătorul sau ce mai este acolo de la PoRNoTV (citiți și Later Add), artur corghencea, profesor de altfel la Școala de Studii Avansate în Jurnalism, trimite cu plăcere angajatele sale să facă materiale de genul „profa de la Ungheni”.

Fix așa și aici, s-a dus fata, a făcut materialul dar când să-l monteze i-a fost lene să blureze fețele copiilor, deși, cel mai probabil, ea nici nu are idee că nu are niciun drept moral să arate fețele copiilor în materiale jurnalistice, și mai ales în materiale în care ei sunt arătați în cea mai prostă lumină posibilă – în calitate de cerștetori.

Aștept un material cu titlul „Angajatele PoRNoTV cerșesc gentuțe de la Loius Vuitton și iPhone-uri de la deputații din Parlament„. Sunt sigur că aici artur corghencea sau oxana gorun ar putea-o ghida.

Hai noroc și aveți grijă de voi!

Later add: Oamenii îmi scriu că a plecat de câteva zile de la PoRNoTV artur corghencea. Doar că asta nu schimbă cu nimic însemnarea.


„Profa de la Ungheni” a ajuns la CtEDO! Moldova va pierde câteva zeci de mii de euro din cauza PoRnOTV

Țineți minte cum prin luna ianuarie 2015 cei de la PoRnOTV au umilit o profesoară de la Ungheni? Atunci producătorul și profesorul la Școala de Studii Avansate în Jurnalism a CIJ, artur corghencea a trimis-o pe finsa oxana gorun, absolventă a Școlii de Studii Avansate în Jurnalism a CIJ, să întrebe la ungheni o mamă ce crede despre faptul că fiică-sa a făcut sex.

Și au dat pe post imaginile cum profa face sex cu fostul prieten.

Atunci doar câteva jurnaliste de la vechiul PROTV au sărit în apărarea profei. Majoritatea, care se dau acum mari și tari, au tăcut public. PoRnOTV și-au cerut scuze abia peste câteva zile. Deși niciodată nu au recunoscut că au greșit de principiu.

„Profa” i-a dat în judecată. A cerut despăgubire vreo juma de milion de lei dacă nu greșesc. PoRnOTV și-au luat avocat care s-a putut înțelege cu judecătorul și la final PoRnOTV au ajuns să plătească doar 40 de mii de lei.

Acum cazul a ajuns pe masa CtEDO care va examina cazul.

Nu cred că acolo va pierde mai ales că are toate dovezile necesare.

Așa, din cauza lui corghencea și gorun care sigur fac sex, Moldova va trebui să plătească vreo câteva zeci de mii de lei din bugetul țării și nu din bugetul acestor producători PoRnOgrafici.

Aveți grijă de sănătatea voastră!