Și, totuși, cât de corupt e sistemul permiselor de conducere…

Dragi cititori, am impresia că v-am promis să vă povestesc despre schema internațională, în care mașinile furate din SUA și UE sunt legalizate prin înmatricularea acestora pe teritoriul Republicii Moldova. Această schemă bate urât în imaginea Moldovei, și promitem să depunem efort maxim pentru a fi deconspirată, cu tot cu detalii și probe.

Sursele noastre informate cunosc despre faptul că ”umbrela” adjunctului DÎMT și CCA (asta exМРЭО) responsabil de înmatricularea vehiculelor, Iurie Antoci, a câștigat un mandat de 5 ani, care îi asigura ultimului activitate criminală liniștită, doar că mandatul ”umbrelei”, se apropie de sfârșit. Așa că… sursa noastră dragă va depune tot efortul în scurt timp să ne livreze toată schema. Vom reveni așadar.

Dar, între timp, revenim la jocurile de culise și fărădelegile actuale care există în procesul de perfectare al permiselor de conducere de la exМРЭО.

Iacov Zavtur, pe parcursul activității anterioare a înțeles că cel mai bine, în interiorul unei organizații criminale, lucrează principiul „разделяй и властвуй”, și primul lucru care a făcut ajungând la conducerea DÎMT și CCA, de unde dealtfel a primit dividende în anii 2009-2019, a aplicat în practică acest princincipiu.

Astfel în urma împărțirii sferelor de influență, raionul Orhei ia revenit d-lui Marian Condrea, șef adjunct de Departament. Acesta din urmă și-a pus Finul să strângă roadele și care, în pofida fraudării probei teoretice în cadrul evaluării angajaților, continuă să examineze candidați la categoriile C, CE și D (cele mai profitabile categorii). Despre care valori, corectitudine și în general meritocrație putem discuta cu astfel de clienți angajați la exМРЭО

Un alt raion, repartizat de Iacov Zavtur este Căușeni. El a numit la Căușeni un personaj foarte interesant! Da, anume el l-a numit și nu Marian Condrea.

Acest personaj este nimeni altul decât Vasile Morărescu, anume acel ”erou” care coordona și vindea fraudulos programări cu 500-600 lei. Asta până la reformele făcute în 2022, când platforma vicioasă a fost complet exclusă (poftim de vedeți unul din canalele de vânzare a programărilor de către Vasile Morărescu).

Între timp, acesta fiind șeful secției Deservire Informațională, se plictisea. „Business-ul” cu programări nu funcționa și a decis că trebuie să facă o schimbare și aceasta a venit odată cu apariția lui Iacov Zavtur la DÎMT și CCA. Ei se cunosc din perioada când Zavtur activa la DCA în cadrul CNA și le oferea protecție.

Astfel, acesta în grabă părăsește funcția de șef de secție și Zavtur îl numește, fără concurs, contrar Ordinului nr. 910 din 13.10.2022, cu privire la aprobarea Regulamentului privind modul de desfășurare a concursului pentru ocuparea funcției de examinator la desfășurare examenelor de obținerea a permiselor de conducere, raportat către CNA în cadrul implementării planului de integritate a DÎMT și CCA din cadrul ASP.

Funcțiile de examinatori se oferă doar prin concurs, iar conform pt. 3 a aceluiași ordin, Iacov Zavtur se face direct responsabil de această fărădelege și, deoarece este evident interesul acestuia, trebuie demis și cercetat penal cel puțin pentru abuz în serviciu în scopul realizării unor interese personale sau în interesul unei terțe persoane. Dle Zavtur nici să nu încerci să bagi alt ordin cu modificările lui ulterioare, pentru că ele nu sunt relevante pentru angajare și promovarea angajaților DÎMT și CCA care dețin funcții sensibile! Mai mult nu poți face mișmașuri cu angajarea în funcții fără concurs apoi să faci transfer în funcții sensibile pentru evitarea concursului. Se creează impresia că șeful de la exМРЭО vine de pe altă planetă și crede că toți în Moldova sunt proști.

Funcțiile de examinator sunt cu un salariu de două ori mai mic față de cel de șef de secție pe care îl deținea Vasile Morărescu. Pe lângă faptul că acesta a venit fără concurs în funcția de examinator, el a fost numit direct responsabil tocmai la Căușeni deși trăiește la Chișinău. Zilnic face naveta.

Știți de ce el face acest efort? Deoarece subdiviziunea exМРЭО de la Căușeni este una din puținele care (intenționat credem noi) nu a fost dotată cu camere de supraveghere video, iar acolo au loc examene cu vehiculul școlilor auto, fără înregistrări audio/video la categoriile C, CE și D.

Acest Vasile Morărescu controla din interior și era responsabil de programările frauduloase contra bani la proba teoretică și practică. El era și este arhitectorul acelei scheme cu înlocuirea persoanelor la proba teoretică și practică. Și ce credeți, anterior tot el a mai trecut prin examinatori, doar că prin Chișinău, acum el punându-și în practică abilitățile în Căușeni. Apropo, totul grație lui Emil Cucoș, lui ar trebui să-i mulțumească pentru ”succesul” din 2018.

Si aici ambițiile lui Iacov Zavtur nu se opresc, Vasile Morărescu ar fi una din candidaturile pe care acesta vrea să o propulseze în fruntea noii direcții care ar urma să apară în urma centralizării întregului corp de examinatori. Aceasta schimbare este pentru a ascunde detașarea persoanelor angajate în Chișinău spre teritorii și a prelua integral „controlul” asupra subdiviziunilor din teritoriu cu angajați loiali din Chișinău.

Iacov Zavtur, a garantat corectitudine, iar acum discreditează, prin acțiunile sale, conducerea Agenției Servicii Publice.

Toată gruparea pe care a reanimat-o și care asigură la moment procesul de fraudare masivă a probelor practice, inclusiv teoretice la nivel național, o vom face publică!

Și o mică adresare pe final din partea sursei noastre:

Dle Zavtur, chiar ai crezut că, odată ajuns la pensie, vei pune în aplicare schema coruptă și nimeni nu te va deranja? Chiar credeai că nu există oameni care au coloană vertebrală și sunt gata să te deconspire? Chiar ai crezut în garanțiile unor personaje de pe bulevardul Ștefan cel Mare? Chiar crezi că e neapărat să fii în sistem pentru a afla totul despre toți și despre toate? Vechile ”datorii” morale nu se uită.

Să trăiți! Și… Hai, demisia!

///

Ne puteți urmări pe Telegram și ne puteți ajuta pe Patreon.



Nu uitați să urmăriți canalul blogului pe Telegram. Dacă vă e dor de imagini puteți da follow pe Instagram. Iar dacă încă nu ați dat like la pagina de facebook a blogului vă invit să o faceți și pe asta.


So, what do you think ?