fbpx
Daily Archives: luni, iulie 30, 2018

Faceți cunoștință, Silviu Condrea, șeful de secție la care au fost găsiți circa 6 (șase) milioane de lei :-(

Pe scurt:

În biroul de serviciu al șefului secției de Radiologie și Tomografie, dar și în caseta de valori deținută în una din băncile din Chișinău, ofițerii CNA au găsit 80 de mii de euro, 50 de mii de dolari și 100 de mii de lei. Dintr-o altă casetă metalică din filiala unei bănci comerciale, CNA a mai ridicat 150 de mii de euro, bani care au fost depuși pe numele şefului de secţie din cadrul CRDM. La domiciliul lui Condrea au mai fost găsiți 37 de mii de euro, peste 18 mii de dolari și 114 mii de lei.

Iată-l:

Când îl veți mai vedea pe stradă sau în cabinet să-l scuipați.

Am eu impresia că justiția moldovenească nici de data asta nu-și va face treaba iar ceea ce au făcut azi CNA se va duce iar pe apa Sâmbetei.

Oare câte vieți stricate stau în urma acestor bani?

Oare cât timp le trebuie la cei de la CNA să-l scuture și pe Moldovanu și argații lui?

Dacă cunoașteți cazuri de corupție nu uitați să sesizați CNA! Nu fiți părtași ai corupților!


CNA s-a dus „să scuture” șefii pe tomografii de la Centrul Republican de Diagnostic

La CNA s-a cam stricat calendarul și asta nu poate să nu bucure.

De dimineață ei, pe nepoftită masă au poposit la Centrul Republican de Diagnostic

Îi scutură acolo pe idioții care au făcut ca rândul la tomograf să fie lung de juma de an. Ăia, dacă aveai bani, îți făceau tomografia imediat, fără rând.

Idioții care omoară oamenii …

Moldovanu, în curând și tu!

Dacă cunoașteți cazuri de corupție nu uitați să sesizați CNA! Nu fiți părtași ai corupților!


Mihai Moldovanu și liberaștii lui, țarioci peste spitalul Nr1 ?

Însemnarea de mai jos este una plină de termeni juridici și, pe alocuri neclari pentru unii dar sunt exact în conformitate cu norma legală și sunt argumente despre uzurparea puterii de către clica liberastă a lui Mihai Moldovanu. Ei decid totul în Spitalul Nr1 și în general în sistemul de sănătate din Chișinău 🙁

Totodată pe final sunt o serie de legături către documentele care demonstrează o dată în plus cât adevăr conține acest text.

Prin Decizia Consiliului Municipal Chișinău nr. 7/46 din 05 septembrie 2013 a fost modificată componența Consiliilor Administrative ale Instituțiilor medico–sanitare publice municipale după cum urmează: reprezentatul fondatorului, consilier municipal – președinte; reprezentantul Agenției Teritoriale Chișinău a Companiei Naționale de Asigurări Medicale – membru, reprezentantul colectivului de muncă – membru, șeful/șeful adjunct al Direcției sănătății – membru și reprezentantul Organizației nonguvernamentale – membru. Totodată, prin pct. 2 al Decizii menționate supra a fost aprobată componența nominală a Consiliilor Administrative ale instituțiilor medico – sanitare publice municipale, iar la IMSP SCM Nr. 1 a fost delegată următoarea componență nominală: Fondatorul – Consiliul Municipal Chișinău (Președinte) – Victor Gurău; Agenția teritorială Chișinău a CNAM (membru) – Nicolae Tafiani; Șeful Direcției Sănătății – membru; reprezentantul colectivului de muncă a IMSP SCM Nr. 1 (membru) – Varvara Simionică și respectiv un reprezentant a organizației nonguvernamentale. continuă lectura