fbpx
Daily Archives: miercuri, noiembrie 30, 2016

Despre cum Iurie Țap îngroapă PLDM sau Episodul 375 al serialului ”Concesionarea”

Astăzi Iurie Țap și un deputat de la socialiști (nu am reținut numele lui), a prezentat un raport pe care ei îl numesc ”alternativ” cu privire la concesiunea aeroportului.

Raportul era gata de fapt pe 1 martie a zis Țap. Dar ei l-au prezentat abia azi, 30 noiembrie. Adică la jumătate de an de la întocmirea lui. Probabil s-au gândit oamenii că ”graba strică treaba” așa cum a menționat Țap cu privire la concesionare. Straniu că nu l-au prezentat peste vreo 47 de ani, a doua zi după ce concesionarea va expira. Și, dacă tot să vorbim de grabă, aeroportul a fost concesionat în timp de vreun an. Prima hotărâre de Guvern a fost semnată de Filat încă în iunie 2012.

4010664

Pe tot parcursul a circa o oră de vorbit am impresia că Țap nu înțelegea ce spune:
– Ba cerea anularea concesionării ba cerea renegocierea condițiilor.
– Referitor la investiții el singur nu înțelege ce spune.
– Ba zicea de rău de CNA ba îi lăuda
– Ba e de vină Filat ba nu e de vină acesta.

În orice caz omul a ieșit și a prezentat ceea ce i s-a spus să prezinte, nimic mai mult. Nu știu din ce motive dar el uită că de concesionarea aeroportului s-a ocupat exclusiv PLDM. Iar dacă a uitat poate să revadă înregistrarea video în care Streleț descrie situația de la aeroport și faptul că acolo nu vroia să vină nimeni.

Țap nu vrea să vadă aeroportul dar ar cam merita să vadă cum cei de la privat conduc o instituție care la stat aducea pierderi. Dacă nu vrea, lasă să vadă raportul IMAS.

Taxa de modernizare este adoptată de stat. Și este stabilită în contract. Fără această taxă eu cred că nimeni nu vine să lucreze la aeroport și astfel, el va deveni din nou un sarai de care povestea Streleț în 2013.

El a vrut expertiză de la Ministerul Transportului și Infrastructurii Drumurilor și s-a mirat de ce Ministerul Economiei a avut cea mai mare implicare. Probabil a uitat fostul primar de Florești că anume Ministerul Economiei era responsabil de Aeroport iar MTID este responsabil de AirMoldova. Dar de unde să știe omul, a citit și el ce i s-a pus în față.

Și încă ceva, Țap a zis că de unde pe aeroportul din Chișinău poate fi atâta trafic. El nici nu își dă seama că în Moldova operează o serie de low-costeri iar așa-numita ”diasporă”, adică moldovenii de peste hotare, călătoresc mult mai mult în ultimii ani. Și asta nu doar grație spațiului aerian deschis dar inclusiv grație străduinței celor de la Aeroportul Internațional Chișinău.

Și, totuși, de ce a trecut jumătate de an de la întocmirea raportului și până la prezentare?