Acest articol este o republicare (cu păstrarea ortografiei și literelor aldine) a însemnării originale scrise de Dumitru Alaiba, pe atunci rezident al etajului 5 din Guvern, actual sfetnic al Maiei Sandu. Este republicat pentru că, din motive stranii, nu mai este în sursa originală pe voxreport. Însemnarea este foarte importantă pentru urmași ca să vadă originile scandalului BEM 🙂
///
Înainte să scriu ce voi scrie, un disclaimer:
Indiferent de ce spun oportuniştii din politica noastră, Banca de Economii va fi bine. Eu sunt sigur. Statul niciodată nu a permis şi nu va permite probleme la BEM. De exemplu: ştiaţi că în anii 90 cota statului în Bancă a ajuns sub 20%? Acum e 56%. Păi statul a găsit metode să-şi recupereze 36% din acţiuni. Statul în anii 90 era mult mai disfuncţional decât este acum. Nu că acum e tot bine. Doar un mic episod din istoria BEM, dar au fost multe, multe. .
O să fie o postare dură. Obscenă chiar. Dar suntem cu toţii băieţi mari aşa că, sper, putem tolera câteva expresii mai grele. O să fie şi cam lungă.
Mi-am zis că n-o să scriu despre Bancă, n-o să sar să dau asigurări, să explic raţional ceea ce e evident – că este decât un atac politic. Din altă parte, această postare nu cred să producă vreo daună Băncii, dar tare sper să-i facă cel puţin pe câţiva din cei vizaţi mai jos să se mai gândească.
În data de 30 ianuarie un agramat apatic a lansat zvonuri, minciuni, falsuri. Sunt sigur că nu a făcut-o fără niciun beneficiu. Punct.
Alţi câţiva agramaţi prin câteva studiouri aşteptau semnalul să se pună pe tirajat „ştiri” citându-l pe primul agramat. Sau le-au scris din timp. Totul e posibil. O ştire pe oră, două, trei. Perfect sincronizaţi, plătiţi din acelaşi buzunar.
Un atac mediatic regizat slăbuţ, dar pentru care a fost mobilizată o bună parte a mass-media, dirijată din acelaşi punct de control. Presa neafiliată acelui punct de control nu a putut să nu fie atrasă în acest joc. Nu-i învinuiesc, sincer – e meseria lor de a da ceea despre ce se vorbeşte. Se vorbea, deja, despre Bancă.
Atacul mediatic avea, evident, două scopuri:
– Să distragă atenţia oamenilor de la aceea că tot ei au omorât un om şi au încercat să ascundă acest lucru.
– Şi să lovească în Filat.
Scopul a fost atins – în doar câteva zile scandalul vânătorii de la Pădurea Domnească a trecut pe planul doi. În timp ce fluxul de ştiri despre vânătoare scădea, cel despre Bancă creştea. E o numărătoare pe care oricine poate să o facă. Vedeţi ştirinonstop.md, de exemplu.
Efectul – isterizarea populaţiei, celei mai uşor influenţabile, celei mai vulnerabile părţi – era ştiut. O parte din oameni (nu, nu cei cu sute de mii depozite – din ăştia la BEM niciodată nu au prea fost, cei cu câteva mii de lei economisiţi) s-au aruncat spre Bancă să întrebe ce se întâmplă, unii să-şi scoată banii pentru că au auzit că se închide. Eu nu-i pot învinui. Au auzit la televizor. Îi ţin responsabili 100% pe cei ce au zis-o la televizor. E criminal – aici de acord cu Guvernatorul BNM. Să vrei atât de tare să loveşti într-un oponent politic, încât să loveşti în economiile a zeci de mii de oameni. Este criminal. “Scopul scuză mijloacele”. Sau, mai grav – scopul scuză orice mijloace.
Dacă înaintea acestui atac cu ştiri false împotriva Băncii depozitele, capitalul, lichidităţile erau în creştere (ultima informaţie disponibilă pe saitul Băncii – la 31 decembrie 2012), în recuperare după nişte timpuri grele, când au fost înregistrate pierderi, atunci drept consecinţă a atacului oamenii au început a veni la Bancă după ce au văzut ştirile regizate. Am văzut-o la TV cu toţii.
Să ne gândim care e cauza adevărată a acestei panice – 300 milioane pierderi, sau faptul că Dodon spunea la TV că Banca falimentează? Desigur, a doua.
Nu pot să ştiu cine anume e implementatorul atacului. Putem presupune cu uşurinţă cine a dat comanda, evident. Acel cineva care a planificat şi implementat acţiunile, în afară de faptul că este un amator (repet, la resursele de care a dispus, a acţionat extrem de amatoriceşte), desigur a ştiut că vor suferi oameni ce vor pierde dobânzile, că va pune la bătaie o Bancă importantă pentru această ţară, că va pune în pericol chiar securitatea naţională (da, aşa e). Dar i-a fost indiferent. Asta e politica. Mă adresez lui: Băi, măcar nu trebuia să-ţi pui chiar toţi bloggerii afiliaţi să scrie toţi în acelaşi timp. Toţi în aceeaşi zi.
Şi ajungem, iminent la politicieni.
Aici avem câţiva:
Dodon – responsabil de falimentarea a cel puţin o Bancă (InvestprivatBank), printre multe, multe alte păcate pe care le are, se dă cu părerea. Dodon are un plan – să apară măcar o dată la 2-3 zile în vreo ştire. Ce altă treabă poate avea? Aici a simţit că poate supraîndeplini planul. Şi i-a dat bătaie. Cu atât mai mult că i s-a promis, probabil, că o să apară pe sticlă ori de câte ori va vorbi despre Bancă. Fost Ministru al Economiei, să nu-şi fi dat seama că declaraţiile lui pot aduce daune Băncii mai mult decât creditele frauduloase acordate (parte din ele) tot de guvernarea din care făcea parte? Nu cred. Mai mult ca atât, forţează nota – intenţionat. La bancă nu au fost şi nici nu sunt semne de faliment. El utilizează acest termen cu o nonşalanţă de neconceput. Fost ministru al economiei. Sper nu şi viitor. Niciodată.
În 2008 era foarte optimist despre o banca ce a falimentat ulterior (InvestprivatBank). A negat personal până în ultimul moment problemele din IPB. Acum e foarte pesimist faţă de o bancă ce nu este nici pe aproape în situaţia IPB. În 2008 nu a avut dreptate despre InvestPrivatBank, iar în 2013 nu va avea dreptate despre BEM.
Ghimpu – de el nu mai zic nimic. Chiar nimic. Sper acest om să dispară cât mai repede de pe scena politică. Şi poate să-şi ia şi nepotul cu el.
Aceştia doi, Dodon şi Ghimpu, niciodată nu au ieşit în conferinţă de presă în aceeaşi zi. Ambii au vrut un singur lucru – comisie de anchetă pe Bancă. Parcă s-au înţeles, nu? Doar una din multele, multele coincidenţe.
Lupu – pacificatorul, seriosul, pragmaticul, corectul. S-a abţinut cu greu să nu lovească în Filat. Aşa trebuia conform strategiei. Lupu cu două săptămâni în urmă îl apăra cu pieptul pe Zubco, după asta pe Prim vicespeaker. Eu nu ştiu cine-l mai crede pe omul ăsta. Poate că maică-sa. Căci aşa-s mamele.
Ăştia şi mulţi alţii nu s-au abţinut. Au trebuit să se implice în discuţii, să se dea cu părerea. Am aflat ceva nou de la ei? Nu. I-am văzut vorbind despre Bancă? Da. Asta le era scopul. S-au gândit la consecinţele posibile? Probabil – da. Le-a păsat? Nu.
Tuturor celor de mai sus nu le-a păsat deloc. De oamenii care şi aşa nu au mare încredere în sistemul bancar. Au pierdut economiile – o dată la începutul anilor 90, altădată la sfârşitul anilor 90. Au fost martori la atacuri raider asupra băncilor. Au văzut alte bănci falimentând, una după alta, cam o dată la trei ani. Acum li se povesteşte minciuni două săptămâni la rând că banca lor poate falimenta. Au să se întrebe de două ori? Nu. Au să se îngrijoreze, desigur. Nu-i poţi învinui pe ei.
Politicienii s-au comportat extrem de urât. Mi-a venit în cap metafora lui Bullet Tooth Tony, din Snatch (click aici. bun film!):
„Bullet Tooth Tony: So, you are obviously the big dick. The men on the side of ya are your balls. Now there are two types of balls. There are big brave balls, and there are little mincey faggot balls.
Bullet Tooth Tony: Now, dicks have drive and clarity of vision, but they are not clever. They smell pussy and they want a piece of the action. And you thought you smelled some good old pussy, and have brought your two little mincey faggot balls along for a good old time. But you’ve got your parties muddled up. There’s no pussy here, just a dose that’ll make you wish you were born a woman. Like a prick, you are having second thoughts. You are shrinking, and your two little balls are shrinking with you. And the fact that you’ve got “Replica” written down the side of your guns…
Bullet Tooth Tony: And the fact that I’ve got “Desert Eagle point five O”…
Bullet Tooth Tony: Written down the side of mine…
Bullet Tooth Tony: Should precipitate your balls into shrinking, along with your presence. Now… Fuck off!”
Exact asta putem spune despre situaţia dată. Politicienii (cei de mai sus şi nu numai) smelled pussy and wanted a piece of the action. Există limite la politică. Dacă nu mai devreme, atunci se opreşte, cel târziu, în interesul naţional. Cazul BEM, cât şi cazul de la Pădurea Domnească au călcat peste interesul naţional, peste securitatea naţională. Sunt multe alte cazuri. Ele apar regulat. Şi cineva tare sper să răspundă vreodată.
Există limite. Interesul naţional nu e doar o combinaţie de cuvinte. E o idee, o convingere, un mod de a gândi. Fără el nu vom fi niciodată stat.
Şi un apel către mass-media. Vorbim despre o instituţie financiară. Efectul de panică este amplificat artificial cu fiecare articol şi ştire despre Bancă – fie el pozitiv sau negativ. Banca are nevoie de linişte pentru a-şi redresa situaţia. Daţi-i pace. Asta ar ajuta enorm de mult. Lăsaţi-i să scrie doar pe cei ce scriu la comandă.
///
Sursă colajă – Jios Aliansu
Comentarii
Nu uitați să urmăriți canalul blogului pe Telegram. Dacă vă e dor de imagini puteți da follow pe Instagram. Iar dacă încă nu ați dat like la pagina de facebook a blogului vă invit să o faceți și pe asta.
So, what do you think ?