fbpx
Daily Archives: vineri, august 5, 2016

#jizdan despre numere ”bulgărești” și parcări ilegale

Ieri am fost chemat la o discuție cu ministrul Afacerilor Interne, dl. Jizdan. Probabil după multiplele articole dedicate ministerului pe care îl conduce și pentru că sunt în Moldova.

Am rugat prietenii de pe facebook să-i adreseze întrebări și, am impresia, le-am adresat pe toate, or discuția în loc de 30 de minute planificate a durat circa o oră și 20 de minute. Tind pe această cale să-mi cer iertare de la echipa AccentTV care a așteptat tot acest timp interviul cu ministrul.

Răspunsurile le voi structura în articole scurte și bazate pe anumite teme.

Cea mai mare problemă pe care o văd eu pe drumurile naționale sunt șmecherii cu numere bulgărești, lituaniene și, deja, cele românești. Oamenii merg fără a fi sancționați, plătesc doar vinieta și le este în cot de reguli și oamenii care merg pe drum. Fac ce vor și cum vor.

numere

Le cam vine finalul pentru că:
– cei care au mai mult de 15 încălcări, iar sistemul deja depistează și numerele străine, vor fi ”vânați” în trafic de către inspectorii de patrulare. Cazuri de astfel de sancționare deja sunt așa că … finita la comedia.
– la ieșire din țară li se va verifica cazierul ”de drum” și nu vor putea părăsi teritoriul Republicii Moldova până ce nu achită toate amenzile. Deja este și un recordsmen în acest domeniu. Unul are de achitat 73 de amenzi 🙂
– dacă o persoană are înscrisă pe ea o mașină cu amenzi nu va putea perfecta nici măcar actele de stat și la prima interacțiune cu statul va fi nevoit să achite amenzi. Asta se referă și la cei cu numere moldovenești.
– scrisorile vor avea deja o acoperire legală și nu vor mai fi doar simple brașoave.

Referitor la evacuarea mașinilor parcate de-a oaia:
– nu există cadru legal pentru evacuarea forțată.
– se dorește schimbarea cadrului legal (de 2 ori a ajuns în parlament dar nu a fost aprobat) în toamnă. Dl Jizdan e sigur că-i va reuși acest fapt.
– ministrul a zis că a venit timpul ca poliția să nu lupte cu cei în ”Jiguli”-uri dar cu cei din ”lexus”-uri și a zis că asta se va vedea.

Revin probabil pe la masă cu un articol în care voi scrie răspunsurile la întrebările polițiștilor către ministru.