fbpx
Daily Archives: luni, noiembrie 16, 2015

Magazinele sociale din Orhei // e-Gov implementation

Și ce treabă are e-Guvernarea cu magazinele sociale 🙂

Vinerea trecută la Orhei s-au deschis magazine sociale. Au mai scris și pe bloguri oamenii, și pe fb orheienii pe care-i mai urmăresc și pe pagina Primăriei locale – orhei.md

Ideea ați prins-o probabil: oamenii nevoiași (pensionari, veterani, mame/tați solitari, familii cu mulți copii) pot beneficia de produse mai ieftine grație susținerii bugetare locale și lipsei de profit a magazinului. Simplu ca ”Bună ziua” și atât de aplicabil. Straniu că până acum nu a venit așa idee, da? Și unii nedocumentați ar zice că e o prostie tot asta. I-aș ruga să se documenteze și să afle despre magazinele sociale din … Germania. Da, anume Germania, cea mai puternică economie din Europa are magazine sociale. Și în Tallinn este un magazin social care zilele ăstea împlinește un an și jumătate de activitate. Și în Tallinn el este o întreprindere municipală. Și oferă 34 de denumiri de produse la sinecost sau mai ieftin.

Din toată știrea cel mai interesant element pentru mine e acesta:

Un card-reader fără conexiune directă. NFC dacă nu greșesc. Nu-s eu mare specialist în detalii tehnice de genul dat. La mine specializarea e ”Sciences of e-Gov” și nu ”Technologies” 🙂

Ce fel de implemtentare a e-Guvernării cu niște card-reader-uri? E-Guvernarea nu înseamnă că tu guvernezi sau conduci. E-Guvernarea în primul rând e legătura prin intermediul sistemelor on-line cu conducerea. Cardul de orheian e un prim pas spre implementarea e-Guvernării în Orhei. Acum le-au luat cei circa 5000 de orheieni care au dreptul la scutiri și alocări bugetare. Ei sunt clienții magazinelor sociale. În a doua etapă le vor lua toți orheienii care vor dori să circule gratuit în transportul urban. În așa fel, printr-o anumită ”impunere” de circumstanțe fiecare orheian va avea acest instrument important de comunicare cu guvernarea locală. După aceasta se va purcede la implementarea serviciilor locale în baza unui astfel de card. Fiecare va putea cumpărat card-readeruri de utilizare casnică și ar putea efectua anumite operațiuni fără a sta în rând și fără a pierde timpul. La orice oră stând oriunde în fața unui calculator.

E simplu, nu? Azerbaijanul cam așa implementează e-Guvernarea. La noi s-a mers pe cale democrată din cauza lipsei de voință politică și, mai ales, din cauză că e-Guvernarea nu aduce profit și otkaturi.

e-Orhei e abia la început …

va urma.

Disclaimer: eu nu am de gând în fiecare articol despre Orhei sau Bălți să explic fiecărui parvenit de ce și cum scriu despre ele. Și nu am de gând să explic cum am ajuns să învăț e-Guvernarea în Tallinn. Și pot ei să mă catalogheze cum vor ei. De asta e democrație, mai ales online.