Daily Archives: duminică, decembrie 23, 2012

Cât au costat notele la BAC-ul din 2011 :-)

În 2011 au fost câteva modalități de a obține note mari.

1. Cea mai nepopulară. Să înveți. Modalitate din ”cartea roșie a Moldovei”.

2. Modalitate de a găsi pe cineva să rezolve testele în timpul examenului de Bacalaureat. De obicei în acest caz se apelează la profesorul din școală. Serviciul a costat de la 100 de lei până la 100 de EUR per examen. În dependență de școală și de obrazul profesorului. Serviciul dat nu putea fi oferit gratis nici într-un caz.

3. Posibilitatea de a cumpăra notele direct de la Minister. Aici e important să ai ”cumetri” în MinEdu. Anul trecut modalitatea asta a fost cea mai scumpă și cea mai sigură. O notă de 7 costa 100 EUR, o notă de 8 – 200 EUR, o notă de 9 în jur de 250. Dacă vroiai să ai 10 pe linie trebuia să achiți o sumă în jur de 1500 de EUR. Un fel de rabat la cantitate.

Suntem proști dar avem bani 🙂

Imagine preuluată de pe yupi.md


Și vom fi proști

Titlu copiat de la un editor de carte care are un blog. Fără menționare ca să nu spună după asta soția lui că vreau să mă pun bine pe lângă el.

Ministerul Educației angajează consultanți în diverse domenii. Probabil ar trebui să pună anunțul pe facebook. Acolo sunt sute de experți din Moldova. Sute care știu cum să facă Moldova mai bună. Mii de oameni care se dau cu părerea ce trebuie făcut. Sute de mii deștepți. Majoritatea din ei spun că moldovenii nu sunt proști și nu beau. Și că sondajele internaționale sau statisticile OMS sunt greșite.

Între timp majoritatea din ei devin părinți. Și achită ore suplimentare la grădiniță. Pe urmă achită ”fondul școlii”. Pe urmă vor ca odraslele lor să fie cele mai deștepte și le achită examenele. Ca nu cumva Mărioara să fie mai jos de Ionică. Mai ales la BAC. Pentru ce copiilor acest stres cu examenul. Nu le rămâne deloc timp pentru organizarea Balului de Absolvire. Și da, mai bine să meargă șase ore la croitoreasă să vadă cum îi va sta rochia decât să repete un pic la examenul de geografie. Balul e doar o dată în viață!

Și după asta apar copii la bal îmbrăcați la fel ca și această ucraineancă. Fiică de profesoare de altfel.

Sursă foto: kp.ru

Eu cred că fiecare dintre noi are propriile exemple la Balul de Absolvire.