Posts tagged with: romania

Despre Unire

Două zile în urmă am scris o însemnare în formă de adresare către Băsescu. Unii au înțeles cam strâmb mesajul, unii m-au și înjurat. Unii au ajuns să îmi înjure părinți. Sărmanii de ei. Dar nu-i pe asta.

Eu nu cred că unirea este posibilă, la moment. Este convingerea mea în urma celor ce se întâmplă în ultimii ani în România și Republica Moldova. Dar, unirea poate fi conștientizată, dacă nu unirea cel puțin identitatea românească a Republicii Moldova.

Azi cineva spunea că unirea o fac politicienii. Pe dracu. Ea se face de fiecare din noi, dacă avem dorința desigur.

Eu sunt contra marșurilor și altor manifestări de genul dat. Mai ales a manifestărilor cu încleiatul stickerelor peste tot. Și nici cu graffity gen ”Basarabia Pământ Românesc” nu sunt de acord. De asta și eram sceptic la inițiativa celor de la ”Acțiunea 2012”.

Eu cred că e posibilă conștientizarea doar prin acțiuni concrete. De-o plăcere să intri într-o bibliotecă din raionul Soroca, nu mai țin minte satul, iar acolo să fie doar carte în grafie latină. Carte bună, adusă de Mitropolia Basarabiei și Departamentul Românilor de Pretutindeni.

La fel îmi pare foarte bună ultima inițiativă a băieților și fetelor de la ”Acțiunea 2012” – ”România vine în raionul tău”. Eu cred că se merită să aplicați.

Probabil voi mai reveni la tema unirii.

O zi bună să aveți!

Sursă foto: adevarul.ro


Linella vs ”Линелла” sau ”Я что в Румынии?”

Acest articol nu este despre marșurile de mâine, e doar despre un client (fost probabil) Linella.

Mihaela a vrut salam. Am mers la magazinul apropiat. Am cerut să mi se felieze cârnaț. Vânzătoare a plecat și a venit alta. Am întrebat-o care cârnaț poate fi feliat, mi-a explicat. Am rugat să felieze 200 grame. A mers la cuțitul electric și a întrebat-o pe prima vânzătoare de ce nu m-a deservit. Doamna a răspuns:

– Я что в Румынии?

Am intervenit la auzul răspunsului:

– Nu, sunteți în Republica Moldova. Asta însă nu vă permite să nu cunoașteți moldoveneasca sau numiți-o cum vreți.

S-a uitat la mine cum s-ar uita Bush la Bin Laden.

În apărare a sărit vânzătoarea care vorbea moldoveneasca (româna):

– Știți, eu urăsc limba română. Iată rusa altceva, aș vorbi-o de dimineață până seara.
– Dar cu moldoveneasca cum rămâne? am întrebat-o eu.
– O vorbesc și chiar îmi place, a răspuns ea.

Între timp a terminat de feliat cârnațul și am mers la casă să-l achit. Vroiam să scriu în condica de sugestii dar nu cred că merita să pierd timpul mai ales că Mihaela mă aștepta acasă.

În imagine (luată de pe linella.md) o puteți vedea în profil pe vânzătoarea vorbitoare de moldovenească (română).




d. Reniță, de ce nu ați fost la recepția organizată de Ambasada Rusiei?

Ieri Ambasada Rusiei în România a organizat o recepție în preajma zilei de 9 mai.

La fursec au fost prezenți ambasadorii acreditați în România, oficial români și șefii companiilor rusești care au afaceri în România.

De la eveniment au lipsit reprezentanții Moldovei. Cei de la Ambasadă au ignorat evenimentul.

Straniu, cei din Marea Britanie, Franța și Germania au fost, moldovenii nu.

De fapt a fost un moldovean, doar că el reprezenta o companie din Rusia.

Straniu, Președintele interimar Lupu îi felicită pe toți cu 9 mai, Prim-ministrul țării face aceeași. Iar ambasadorul nu vine la fursecuri.


Pagini:123456