Posts tagged with: guvern

Da tu ești Societate Civilă?

Mâine Premierul Desemnat Vlad Filat se întâlnește cu Societatea Civilă.

Eu nu sunt invitat, fiindcă nu sunt Societate și nici Civilă, probabil.

Am impresia că se va întâlni cu Consiliul Naționale de Participare, de care, cu toții, am auzit anul acesta în fiecare săptămână, care a lucrat zi și noaptea pentru participarea Societății și Civilei în conducere. Care a făcut ședințe publice anunțate din timp. Care a muncit. Or, CNP este și Societate și Civilă.

foto de pe canada.com


Guvernul PLDM, PD și PL

După ce ieri, live pe Privesc.Eu, s-a terminat discuția despre principii și valori, azi, de pe la 15, se împarte cașcavalul funcțiilor din Moldova. Ca blogger responsabil (eu) mă gândesc că guvernul ideal ar fi următorul:

Prim-ministru – cum a da Dumnezeu, aici nu mă bag, că oricum va fi Filat.

Ministru de Stat – Victor Bodiu, fără voprosuri, el împarte bine capusta.

Ministru de Interne – da de ce nu Mihai Godea, ca idee.

Ministru de Externe – Iurie Leancă, el ne va duce în EVROPA.

Ministrul Economiei – Valeriu Lazăr, sper că acum va lucra mai eficient. El e maladeț, când vrea. continuă lectura


Special pentru Moldcell și Orange

Comunicat de presă e la Guvern

……………..

Prim-ministrul Vlad FILAT a avut astăzi o întrevedere cu conducerea companiilor de telefonie mobilă din Republica Moldova

Discuţia s-a axat pe problemele care există pe piaţa comunicaţiilor electronice, soluţiile ce se impun, perspectiva de dezvoltare a serviciilor de telefonie mobilă.â

În debutul întrevederii, Vlad FILAT a mulţumit operatorilor de telefonie mobilă pentru contribuţia pe care o aduc la lichidarea consecinţelor inundaţiilor din ultima perioadă.  Premierul a vorbit despre situaţia creată în raioanele Hînceşti şi Cantemir, ca urmare a revărsării rîului Prut, şi angajamentele pe care şi le-a asumat Executivul faţă de sinistraţi.

Referitor la problemele care există în domeniul telecomunicaţiilor, Premierul a spus că una din cele mai stringente ar fi calitatea proastă a semnalului pe anumite porţiuni de drum şi în zonele de frontiera a ţării. De asemenea, Vlad FILAT a menţionat că, la frontieră, semnalul local este înlocuit cu cel al operatorilor de telefonie mobilă a statului vecin. Vlad FILAT a spus că acestea derogări nu doar creează discomfort consumatorilor, dar şi duc la pierderi băneşti.

Sergiu SÎTNIC, directorul Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei, a făcut o prezentare a pieţei telecomunicaţilor din Republica Moldova, precizînd că ştie despre problemele care există la capitolul calitatea semnalului telefoniei mobile pe anumite porţiuni de drum. El a menţionat că, condiţiile de licenţă, în baza cărora activează în prezent operatorii de telefonie mobilă, sînt respectate.

Totuşi calitatea semnalului nu are o acoperire continuă pe acele patru trasee stipulate în condiţiile de licenţă: Chişinău-Leuşeni, Chişinău-Bender, Chişinău-Bălţi, şi Bălţi-Cernăuţi.

Sergiu SÎTNIC a comunicat că recent a fost constituit un grup mixt de lucru în comun cu operatorii, care va studia în detaliu problemele existente şi va  identifica soluţiile pentru depăşirea situaţiei. De asemenea, a fost expusă şi propunerea de a examina posibilitatea de majorare a numărului de trasee de importanţă naţională şi internaţională care vor fi necesar să fie asigurate cu semnal calitativ şi continuu.

Conducătorii companiilor de telefonie mobilă au confirmat lipsa semnalului pe anumite porţiuni şi au promis că, pînă la sfîrşitul anului 2010 sau în primul trimestru al anului 2011, această  problemă va fi soluţionată. Ei au menţionat  că oferirea serviciilor de calitate pentru cetăţeni este o prioritate majoră care stă în faţa companiilor. Totodată, au fost discutate şi problemele stringente cu care se confruntă operatorii. În special s-a vorbit despre procedurile dificile şi de durată la obţinerea permisiunilor de construcţie a pilonilor pentru amplasarea staţiilor de bază.

În context, Premierul a propus ca grupul de lucru instituit să studieze toate problemele cu care se confruntă operatorii de telefonie mobilă şi să vină cu propuneri concrete privind depăşirea acestora.

În cadrul aceleiaşi întrevederi, Vlad FILAT a solicitat operatorilor de telefonie mobilă din Republica Moldova să examineze posibilităţile de interconectare cu operatorii de telefonie mobilă şi fixă din regiunea transnistreană. Premierul a spus că, din punct de vedere tehnic, nu există nici o problemă pentru interconectare şi că aceste servicii ar fi în interesul cetăţenilor.

În cadrul aceleiaşi şedinţe, Premierul Vlad FILAT s-a referit şi la perspectiva de dezvoltare a pieţei de comunicaţii electronice din Republica Moldova, menţionînd că noile tehnologii 4G, care urmează să fie lansate în cel mult 12 luni, vor contribui şi mai mult la îmbunătăţirea calităţii serviciilor de telefonie mobilă prestate cetăţenilor Republicii Moldova.


despre Serviciul de presă a Guvernului

În ultimul timp au apărut câteva însemnări negative în adresa serviciului de presă al Guvernului. Eu nu sunt avocatul lor dar, în opinia mea, sunt o echipă foarte bună. Echipă care de nu demult e completă.

Țin să menționez că widgetul Privesc.Eu a ajuns pe site-ul gov.md datorită lor, datorită faptului că nu se gândesc la bine lor (al celor care scriu știri sau filmează (fotografiază)) ci la informarea vizitatorilor.

Recent, în sala de ședințe de la parterul Guvernului, a fost instalat un router WiFi. Acum avem și net pentru transmisiune, nu vă coi spune că viteza de de 28/20 Mbps pentru ca să nu stați pe sub ferestrele Guvernului și să navigați pe net.

La noi uneori oamenii, în loc să lucreze se jeluie. De asta cuvântul „Dor” nu se traduce. Un week-end plăcut tuturor.


Filat m-a numit „ziarist” sau un test la abuzcontrol(coadă de maimuță)gov.md

Joia trecută, în cadrul unei ședințe cu conducătorii organelor de control din republică Filat a lansat o linie telefonică directă și o adresă electronică unde cetățenii de rând se pot plânge pe organele de control.

După ședință am scris următorul mail, cu gândul să scriu despre această inițiativă:

Între timp uitasem de mail. Marți seara mă sună Filat și îmi spune scurt că a primit mailul și că mulțumește pentru verificare. Ei fie, oricum ajunsesem acasă și am uitat să scriu despre asta, deși e prima dată când mă sună Filat.

Miercuri, ședința guvernului, stau liniștit și discut cu colegii din camera de lângă sala de ședințe a Guvernului. La începutului ședinței Filat iarăși amintește cazul și încă și mă numește „ziarist”. Eu nu sunt ziarist, eu sunt blogger. Iată secvența (din secunda 46).