De 3 zile s-a reluat #licitațieAeroport
Serialul a revenit cu o coadă a sezonului 3 și are șanse, grație mișmașurilor cuplului #andreispînu și Roman Cojuhari, să mai continuă cu o coadă de serial care și va fi finalul operei tragicomice realizate în subsolurile minții ministrului.
Așadar, cum au anunțat încă în august, pe 5 septembrie, a fost reluată #licitațieAeroport. Asta înseamnă că în cele 4 sau 5 zile rămase ei așteaptă acte depuse de la companii interesate pentru spațiile comerciale de la aeroport. Vă reamintesc că licitația a fost întreruptă în urma deciziei Curții Constituționale care a declarat inadmisibilă procedura propusă de radu marian în care spațiile comerciale de la aeroport se dau în chirie pe un termen de 5 ani. După asta s-a mers pe o altă procedură așa că cel care va câștiga licitația, adică compania francează Lagardère, va primi în chirie spațiile pe un termen de 5 ani și nu de 3 ani cum era înainte.
Compania franceză deja a depus actele și tot ei au fost unicii care au inspectat spațiile. Nu mai trebuie să amintesc că ei au deja și planurile spațiilor și tot ce mai trebuie, asta chiar dacă oficiul lor este într-un cămin din Chișinău. Legăturile cu #andreispînu, pe care ultimul le neagă, rezolvă orice în Moldova noastră mică.
Au și publicat în Monitorul Oficial faptul că #licitațieAeroport continuă și termenele de depunere a actelor. Doar că au uitat o chestie simplă de tot. Au uitat să indice când va avea loc licitația. Asta se întâmplă atunci când deja știi cine va câștiga și că vei prelungi cu 15 zile. Pentru ce să te mai gândești la o dată la care vei anunța prelungirea dacă e evident totul.
Plus, în această săptămână presiunile pe membrii comisiei de licitație s-au mărit la maxim. Vorbeam cu cineva de acolo pe eugen@luchianiuc.com dar de câteva zile nu mai răspunde. Probabil a fost speriat prea tare de directorul interimar care umblă pe la fiecare membru al comisiei în parte și îi amenință cu judecata.
De parcă nu vor face pușcărie oricum pentru participarea la această porcărie ordinară a cupului #andreispînu și Roman Cojuhari.
Sănătate nouă, Telegram vouă și Patreoncik mie!
