Daily Archives: vineri, august 16, 2024

Ei insistă să o discrediteze pe Maia Sandu… #licitațieAeroport

De dimineață amintit de monologul meu la emisiunea lui Gonța, ”Puterea a Patra”, cu privire la #licitațieAeroport. Acolo Gheorghe m-a întrebat de al doilea mandat al Maiei Sandu și pe mine m-a dus vorba la acea licitație mirifică pe care Agenția Proprietății Publice o desfășoară din luna ianuarie.

Nu știu dacă ați citit, dar ieri, cei de la Agenția Proprietății Publice au anunțat că vor continua sezonul 3 al licitațiilor și companiile vor avea posibilitate, timp de 4 zile, de pe 5 septembrie până pe 9 să depună documentele.

Doar risc să vă amintesc că majoritatea cantorelor au luna august plină de concedii. Ei dar… de unde să se gândească cei de la Agenția Proprietății Publice mânați de #andreispînu de asta. Ei oricum știu bine că cei de la Lagardère au deja mobila cumpărată și vor fi gata să opereze imediat după semnarea contractului de arendă, pe 5 ani, a spațiilor.

Și încă ceva, acolo la aeroport, acum, e oleacă de haos. Generat de concediile moldovenilor și de faptul că diaspora revine acasă în august.

Aeroportul este, grație insistenței celor de la Guvernare, asociat cu #năPASta. Asociat cu faptul că ei au ”întors” aeroportul statului și anume statul îl operează.

Cum credeți, cu ce impresii va reveni diaspora în Europa și nu doar, după ce au vizitat aeroportul. Opinii despre asta citiți multe pe net, eu am găsit una azi și am și pus-o pe Telegram.

Încep a crede că sunt oameni acolo, în interiorul nucleului de luare a deciziilor, special puși ca să îi facă rău imaginii Președintei.

Tu ce crezi?

Sănătate nouă, Telegram vouă și Patreon mie!