fbpx

Vă mai amintiți de Zahar Zanosiev care lua 150 de mii de eur pentru funcția de vice-ministru? Luni ar putea fi achitat…

A fost o perioadă când numele lui era mai pronunțat decât numele multor politicieni și demnitari de stat din Moldova. Despre el a scris și zgarda de Gardă, iar la Truba8 s-a vorbit despre năzbâtiile lui. Anume acolo fostul procuror, Ivan Diacov, a povestit despre el lucruri interesante. Până la urmă, fostul ofițer CNA, Zahar (Zaharia) Zanosiev (căci despre el este vorba) a fost condamnat la opt ani privațiune de libertate pentru escrocheriile comise.

Dar, cum timpurile s-au schimbat, cui îi mai păsă de această condamnare. Surse sigure îmi spun că luni omul va fi pus în libertate, iar decizia o va lua Aureliu Postică.

Apropo, Maia Sandu trebuie să știe despre acest personaj. Recent aparatul Președintelui (sau Președintei) a primit o sesizare interesantă la această temă. Sau poate cei din aparat nu i-au comunicat Președintelui/Președintei țării? Sau i-au comunicat, dar vor zice că nu i-au comunicat, dacă luni sau în zilele următoare va fi scandal.

Sesizarea cu pricina au primit-o și Angela Motuzoc, președintele Consiliului Superior al Procurorilor, și chiar Procurorul general, Alexandr Stoianoglo.

Interesant, cum vor comenta luni sau mai pe urmă Maia Sandu, Alexandr Stoianoglo și Angela Motuzoc eliberarea (care, conform surselor mele, numaidecât va avea loc), lui Zănosiev?

Da Ivan Diacov ce vă spune?

Da Ziarul de Gardă, TV8 și alții vor reflecta eliberarea? Sau gata, nu mai este interes/interese?

Poftim câteva documente în plus, să nu scrieți că nu am scris sau nu v-am arătat:

Sănătate și răbdare!

A, și dacă ceva, omul s-a ascuns toți acești ani în #transnistria.

Comentarii

comentarii



Nu uitați să urmăriți canalul blogului pe Telegram. Dacă vă e dor de imagini puteți da follow pe Instagram. Iar dacă încă nu ați dat like la pagina de facebook a blogului vă invit să o faceți și pe asta.


So, what do you think ?