fbpx
Monthly Archives: mai 2013

Discursul lui Filat, inacțiunile Maiei Sandu și 13 milioane pe un BAC ratat

Probabil nu trebuie să amintesc că i-am spus anul trecut ministrului de atunci că la examenul de Bacalaureat 2013 se va copia la fel de mult ca și în 2012. Camerele de luat vederi cu transmisiune pe servere departe de ochii lumii nu este o soluție. Dar … pe rând …

Citez din discursul lui Vlad Filat, ex-Premier, rostit în cadrul unei prelegeri publice la Academia de Științe, azi:


”… principiul dialogului pentru care pledăm poate să se realizeze doar într-o societate elevată, pregătită pentru acest dialog. Adică, o societate educată. De aceea, voi accentua, drept o prioritate, sprijinirea Sectorului educațional. O altă prioritate este Inovația, dezvoltarea antreprenoriatului inovațional. Și, mai ales în acest auditoriu, nu pot să nu evidențiez necesitatea prioritară a dezvoltării Ştiinței.

După cum este ușor de observat, toate aceste trei elemente ale progresului sînt unite, în definitiv, de figura omului. Omul este mai presus det toate și investiția statului în om este cea care catalizează cel mai puternic procesele inovativ-transformatoare.

Vorbind despre sectorul educațional, trebuie să fim conștienți de complexitatea problemelor care însoțesc promovarea noilor abordări și alinierea la standardele europene.”

Eu nu sunt sigur că cei din Ministerul Educației știu ce gândește fostul lor șef. Eu în general deja nu prea înțeleg ce știu ei și ce nu știu.

Să luăm pe rând.

Dialog.

Sau eu îs prea înapoiat cu tehnologiile sau eu nu prea am înțeles rostul dialogului cu elevii. S-au adunat, în majoritatea cazurilor elevi buni și foarte buni, fii și fiice de profesori și au discutat cu șefii părinților. Au discutat pentru a fi discutat. Atât. O bună parte din discuții au avut loc fără camere. Straniu nu știu cum știind că la BAC vor fi camere. Sau domnii viceminiștri se tem de camere?

Sectorul educațional.

De când a venit la Ministerul Educației dna Maia Sandu a spus multe despre sistemul educațional. Probabil vrea să revină la sistemul din 2009. De asta a luat-o drept consilier pe dna Moldovan-Bătrânac, care care e responsabilă de situația dezastruoasă de la BAC-ul din 2009.

Inovația.

Da, bună inovație, camerele la BAC și polițiști în suportul elevilor. În suportul calmității elevilor și a bunei desfășurări a examenelor. Mai ales cu procentrul de încredere al populației în polițiști. Poate să îl roage pe Mitropolit să asiste și el la BAC elevii. Să vină preotul să sfințească sălile de BAC?

Știință.

Probabil nici nu trebuie de comentat mult. Știința copiatului e în sângele moldoveanului. Pentru a scăpa de copiat trebuie de schimbat sângele. Și asta se face greu. Treptat. Trebuie de început schimbările din grădiniță nu la BAC atunci când organismul e mare deja și e format!

Revenind la 13 milioane. Atât a costat până acum examenul de bacalaureat. Eu voi încerca să văd cum au fo câștigate tenderele și să înțeleg de ce atâția bani pe un sistem infect. Și în buzunarul cui s-au dus banii statului. Și pe ce s-au dus.

Voi reveni.

Sursă foto: francissimo.ru


Cum hrănesc cei de la Turkish Airlines

Să începem seria de însemnări sau însemnări-colaje din mica deplasare în Suedia oferită de către Moldcell.

Vă spuneam că am zburat spre Copenhaga (aeroportul peste pod de Malmö) cu Turkish Airlines.

Ei sunt cei care au câștigat în 2012 concursul pentru cea mai bună companie avia (de ce nu avia – http://blog.anyway.travel/2013/03/28/avia-bilete-sau-avia-ghete/) aviatică din Europa.

Hrănesc bine!

În colaj se vede ce am mâncat în drum spre și de la Copenhaga. Escala a fost, normal că, la Istanbul.

Poftă mare!


Poliția patrulare în acțiune, adică în fuga de lucru

Ieri îmi scria un cunoscut pe facebook că vrea să scrie despre poliția patrulare o însemnare negativă și s-o public. Între timp cât scrie el iată o situație de azi dimineață. 9.30. Intersecția bulevardului Grigore Vieru cu strada Cosmonauților. Semafoarele nu lucrează. Poliția Patrulare fuge 🙂

Tot ok. Viața e frumoasă 🙂


TedX Chișinău. De rău

Probabil e logic să scrii de rău și să acumulezi multe views. La noi cam așa se face. Scrii de rău și oamenii, mânați de răutate pun like-uri. Doar pentru că nu le place ce fac alții. Iar alții muncesc. Încearcă să schimbe ceva. Încearcă să adune oameni buni în același loc.

Eu am scris doar un statut pe fb despre TedX. De fapt era un semistatut. O încercare de a înțelege dacă oamenii gândesc la fel. Și da, au fost câteva mesaje private ce am cu TedX de rău.

Eu nu sunt neapărat genul de om pentru TedX. Eu așa mult scriu pe fb dar nu neapărat sunt comunicativ în real. Sunt kaziol cum mă descriu deseori. Așa e mai simplu. Mult mai simplu.

Eu nu mă voi apuca să laud ceea ce a făcut echipa TedX azi. Pentru că le vor crește urechile. Deși ei știu că sunt buni. Și eu îi înțeleg când se găsesc oameni care îi ”bagă în rahat” aiurea. E ușor a pi$$i în țara asta. E mult mai greu să faci ceva, să schimbi ceva.

Bun proverbul rusesc ”Pizdeti ne meșki taskati” (a pălăvrăgi nu-i a căra saci).

Succes pe mai departe.


al meu Eurovision s-a terminat

S-a terminat. A trecut și asta.

Și în primul rând trebuie să mulțumesc Moldcell și TeliaSonera pentru posibilitatea de a fi la Eurovision 2013. Și mulțumesc pentru că m-au răbdat, mai ales Irina, Iuteș și Sașa.

probabil anul trecut trebuia să scriu ca și Candu ”ai hăv ă drim”. La moment acest ”drim” este pe deplin realizat. De aceea le spun din start celor care le place să arunce cu rahat să încerce, să vină, să vadă. Și să vadă nu doar show-ul dar și tot ce stă în spatele lui. Să vadă procesul, oamenii, echipamentul.

Și, înainte de a critica colegii de la Moldova1 să se gândescă, măcar cu degetele dacă nu cu capul. De două ori, minimum.

Despre finală vă spun doar că a fost emoționant totuși. A fost frumos. Bravo Aliona pentru ceea ce a făcut. Locul 11 e bun. Pentru ea e un dublu loc 1.

Mâine, unii, vor găsi mii de motive să spună de ce am eșuat, din nou, la Eurovision. Vor scrie despre delegație, sponsori, bani, diasporă și alte gânduri geniale. Alții vor spune că le-am dat doar 10 puncte României. Unii vor spune că li-i în cot de Eurovision.

Cel mai important e că eu mâine le voi vedea pe fetele mele. Restul nu contează. O noapte bună vouă.


Pagini:12345