Monthly Archives: ianuarie 2013

Cerere de autosuspendare

Stimată Republica Moldova

Demult nu ți-am scris. Nici nu știu de ce nu am făcut-o până acum.

Astăzi, în aceste momente dramatice ale existenței tale, eu vreau să mă autosuspendez. Adică să mă autosuspendezi din calitatea de cetățean al Republicii Moldova. Nu, eu nu vreau să pierd cetățenia sau să refuz la ea. Încă nu acum. Eu anume vreau să mă autosuspendez.

Da, eu știu că tu ești tânără, știu că greu înțelegi lucrurile, știu că iubești să faci sex cu oricine îți trece pragul. Mă rog, încă ești domnișoară și se permite, dar… eu nu mai vreau să fiu parte din tine, cel puțin la moment.

Sper să îmi îndeplinești dorința și să îmi explici procedura de autosuspendare.

Încă al tău, Eugen Luchianiuc.


Bilete de avion achitate online

Cam mult zbor ultimul timp. Și uneori se întâmplă să aleg unde vreau să zbor. Online. Comod, rapid, economisești timp și bani. Stai acasă sau la oficiu, cu un ceai în mână și alegi cea mai bună ofertă. Nu trebuie să te deplasezi prin oraș sau să stai la coadă.

Achiți liniștit biletele de avion, la călduț, fără multă bătaie de cap. Tot ce-ți trebuie e să ai un card bancar emis de o bancă locală sau chiar una internațioanală. Mastercard, Maestro, Visa sau Visa Electron – toate-s valabile. Faci câteva clickuri și ai bilete de avion în buzunarul virtual.

Primești un bilet electronic pe e-mail, după care poți face check-inul online. Aceasta îți salvează niște bani și timp în aeroport. În Moldova, putem număra pe degete companiile de la care putem cumpăra online, anume cu cardul bancar. Însă, ele garantează că toate procesele de achitare sunt securizate și toate datele sunt criptate. Deci, a treia parte nu ar putea să intercepteze informațiile transmise.

Suntem în era internetului și achitărilor online. Încearcă și apoi spune-mi cum ți s-a părut procesul. Călătorii plăcute!


Strasbourg. Primele impresii

De dimineață sunt în Strasbourg. Sunt invitat mâine să asist (și să transmit în direct) deschiderea expoziției foto ”In Memoriam Doina și Ion Aldea Teodorvici: Două Inimi Gemene” organizată de eurodeputatul Elena Băsescu.

Prima ce am văzut la aterizare sunt drumurile. Iată un exemplu de pod:

Aproape ca pe M14. Aproape. Iată avionul cu care am ajuns: continuă lectura


Pasărea pre limba ei piere

Alina Radu, director ”Ziarul de Gardă” în cadrul lui interviu pentru Europa Liberă:

„Presa, din păcate, parcă este foarte diversă şi multă, dar, dacă ne uităm atent, este partajată pe principii politice. Şi atunci acest caz ne-a făcut un rău mare. Câteva instituţii de media şi-au arătat atitudinea şi simpatiile politice foarte evident, dar totodată cred că ne-a făcut un serviciu, pentru că e bine ca publicul să înţeleagă foarte clar dacă o instituţie de presă ţine partea unei instituţii politice. Acuma, cel puţin, aceste instituţii de media vor avea nevoie de mai mult efort, ca să-şi spele imaginea. Iar instituţiile de media, care au lucrat onest pentru elucidarea problemelor pe acest caz, au câştigat poate în imagine, chiar dacă a fost o muncă grea.”

Cine-ar spune…


Cum voi ajunge la Eurovision 2013

Eu anul ăsta am două așteptări, pe plan de ”umblat de-a oaia”, Tokio și Eurovision.

Am impresia că referitor la Tokio parcă e rezolvat 🙂 Rămâne să vă explic cum ajung la Eurovision.

Probabil știți că anul trecut la Baku (ajung în 2013 și acolo) a câștigat Loreen din Suedia. Bună melodie. O ascult și acum.

Anul ăsta suedezii fac finala ESC în Malmo, nu în Stockholm. Orașul e mai apropiat Europei și e mai ușor de ajuns într-acolo din Danemarca sau Germania.

Sponsorul general al Eurovision 2013 este TeliaSonera. E logic că sponsorul local va fi… Moldcell. Anume datorită Moldcell eu voi ajunge în Suedia.

Numai că vă rog să nu spuneți despre asta celor de la Moldcell. Ei încă nu știu nimic.