fbpx
Daily Archives: sâmbătă, decembrie 12, 2009

blogging în Moldova

Am impresia că în Moldova există o lipsă acută de blogging. Sunt doar câteva bloguri pe care le urmăresc cu atenţie în rest… nimic. Deschid blogosfera.md zilnic ca, încă o dată în plus, să mă conving că nu am ce citi.

Straniu nu ştiu cum dacă e să ne gândim că au apărut foarte multe bloguri noi, dar… sunt prea multe şi majoritatea utilizează doar 3 butoane de pe claviatrută – Ctrl, C şi V.

Erau frumoase timpurile când Paşa avea blog „ca oamenii”. Îmbătrânesc.


şi dacă afară ninge

Vă închipuiţi că vă treziţi mâine dimineaţă şi afară e nins. Totul e alb. Cerul cerne fulgi mărunţi. În jur e linişte.

Conectaţi calculatorul, vă uitaţi pe privesc.eu transmisiunea de la Bradul Ţării, pe jurnal.md citiţi despre acţiunile de caritate întreprinse de politicieni şi businessmani. Ieşiţi afară, miroase curat şi proaspăt. Pe drum toţi se salută prietenos. Mergeţi în oraş şi în localul unde aţi intrat cu prietenii sunteţi salutaţi respectuos iar vecinii sunt mai liniştiţi ca apa. Sunteţi servit cu un izvar de calitate iar mâncarea este adusă la timp. Seara la revenire mergeţi liniştit în rutieră iar şoferul vă urează „Noapte bună” la ieşire.

Revenit acasă priviţi cum toate partidele s-au unit şi au creat Parlamentul Naţiunii.

Nu cred în vise, dar vreau să ningă.