fbpx
Posts tagged with: voronin

Despre ajutorul lui Băsescu din 2005 și ajutorul din afară din 2016

Nu este pentru nimeni un secret că alegerea lui voronin în calitate de președinte în 2005 s-a datorat inclusiv implicării plenare în acest proces a președintelui României de atunci, dl Traian Băsescu. Asta nu prea vor să și-o amintească nici democrații, nici liberal-democrații și nici comuniștii. A fost o implicare directă a ”altui stat” (formal) în treburile interne ale Moldovei. A fost un joc comun al tuturor. O horă pe care o dansează și acum, pe alocuri, unii politicieni din Moldova.

Condiția lui Băsescu pentru susținerea lui voronin a fost simplă – un reprezentant al dreptei câștigă primăria Chișinăului. Prin asta se poate explica de ce partidul comuniștilor niciodată nu a avut un candidat puternic pentru capitală. Și prin asta se explică băgarea pe lista electorală a lui Dodon în 2011 a unui criminal 🙂 În ultimul moment, când se considera că orașul va deveni roșu – hop și apare omuciderea viitorului consilier. Probabil mai aveți și voi amintiri de ăstea cum au pierdut ei primăria. continuă lectura


Streleț, această copie amară a lui Tarlev

Eu nu-s sigur că țineți minte, dar în Republica Moldova a existat un prim-ministru care se numea Vasile Tarlev. În popor i se mai spunea „Bombonel”. Asta din cauza că a fost director la fabrica de bomboane „Bucuria”.

El era o păpuşa. Nu doar în sensul direct dar şi în cel indirect. Îndeplinea cu strictețe toate indicațiile date de voronin. Se întâmpla des ca la ședințele de guvern scaunul din fruntea mesei să îl ocupe chiar liderul comuniștilor din Republica Moldova. Pe atunci el era păpușarul în sensul direct al cuvântului. Prima păpușă era Tarlev, a doua – Lupu.

În 2015 păpușarul este altcineva și are, de fapt 4 păpușe – 3 la parlament (Lupu, Filat și Ghimpu) și una la Guvern (Streleț).

Eu am mai scris, și risc să mă repet, despre faptul că noul prim-ministru al Moldovei este controlat direct din clădirea GBC de pe strada Cantemir. Pentru cei care nu știu acolo se află, la etajul 5, cabinetul fostului deputat în parlament – Vlad Plahotniuc.

El decide totul și nu m-aș mira dacă la o ședință de Guvern ar veni și ar sta în scaunul ocupat de Streleț.

Și da, Tarlev cel puțin nu abera așa cum a aberat deja Streleț în cele 4 zile de mandat.

O săptămână frumoasă vă doresc.

Imaginea lui Tarlev a fost preluată de pe vipmagazin.md


voronin și crizele din Moldova // răzgânditorul

Ieri scriam despre cât de des își schimbă pozițiile fostul președinte al Republicii Moldova, vladimir voronin, față de Uniunea Europeană. Azi vreau să vă amintesc faptul că oriunde e voronin se începe o criză.

Una dintre primele crize provocate de voronin a fost cea de prin 2003 cu privire la Memorandumul Kozak. Al nostru președinte a umblat cu fofârlica o bucată de an cu provocări și propuneri pe la Moscove și rusii și a încurajat un bun prieten a lui putin să propună un plan de reglementare a diferendului transnistrean. În ziua în care președintele de atunci și de acum al rusiei trebuia să ajungă în Moldova la semnare voronin s-a răzgândit. putin s-a supărat. Dar la subiectul ”voronin vs putin” trebuie de scris aparte.

O altă criză a fost provocată de către voronin în aprilie 2009. Probabil aici trebuie să explic cel mai puțin. Președintele de atunci a lăsat evenimentele să se petreacă așa cum au fost. Doar că în cadrul protestatarilor a inflitrat o mulțime de tineri care au fost eliberați pe câteva zile din închisorile și locurile de detenție. Sunt destule dovezi dar nu prea înțeleg de ce nimeni nu le expune. Poate peste încă câțiva ani.

O a treia criză pe care voronin nu neapărat a provocato dar în care a fost un catalizator important a fost criza din 2013. Criza începută la ”Pădurea Domnească” a fost un moment propice pentru voronin de a arăta cât de dual este. În unele zile vota după placul stăpânului său care este proprietar al PD-ului, în alte zile, pentru a arăta că poate face și altceva, vota împreună cu Filat. Se juca de-a țara în bunghi așa cum s-a jucat cu ea în cei 8 ani de zile. Într-un final cei doi Vlazi s-au înțeles dar voronin așa și a rămas cu buza umflată și a dovedit încă o dată că este un oportunist.

Deja despre criza din partid, cea mai recentă știți toți. Dar despre ea probabil tot trebuie de scris aparte.

Doar Moldova, doar voronin, doar oportunism 🙂

Între timp nu uităm să votăm în sondajul lansat ceva timp în urmă pe blog.


voronin și Uniunea Europeană // răzgânditorul

De câteva luni voronin a întors macazul. Acum brusc l-a apucat dorul de Uniunea Europeană. El brusc a înțeles că viitorul lui este acolo. Viitorul lui și a partidului său. Asta deși de câțiva ani are case în Austria, Elveția și Germania. Asta deși de câteva zeci de ani își hodinește oasele prin Cehia sau Croația. Asta deși toți nepoții lui au învățat în Europa.

sursă foto: zdg.md

voronin s-a răzgândit. Așa cum s-a întâmplat de câteva zeci de ori în ultimul deceniu. Decizii și răzgândiri care au costat Moldova mult, și nu doar financiar. Ba era prieten cu putin, ba nu. Ba o apuca la stânga ba la dreapta. Ba era prieten cu Băsescu ba deja spunea că președintele României este un adevărat dușman al Moldovei. Ba zicea că pe 7 aprilie a fo revoluție ba că nu. Albul și negrul își schimbă locurile în viziunea voronistă în dependență de ce găină îl apucă de fund probabil.

Zilele ăsta marele răzgânditor a înțeles că anume el a stat la bazele integrării europene a Republicii Moldova. El și-a amintit că a semnat ceva documente cu europene care, în viziunea lui ”genială”, au stat la baza proceselor eurocentriste care au loc acum în Republica Moldova. Omul este într-atât de naiv că mai crede că electoratul îl va crede. El în naivitatea lui crede că orice prostie pe care o îndrugă este credibilă.

Eu nu m-aș mira dacă, în cazul în care Moldova va fi cândva membră a UE să apară panouri că anume el este făuritorul visului european al Moldovei. Să apară cu un sac de ciment și niște piatră de Cosăuți construind fundamentul european. Să nu fi fost voronin la putere deja eram în UE. Am pierdut 8 ani în care nu ne-am urnit nici la stânga nici la dreapta. Am stat în mocirlă. Doar că unii uită prea repede ce a fost 🙁