fbpx
Posts tagged with: voronin

Focul PiaRic: de la voronin, la Filat (pe banii lui Șor) până la … Țuțu.

Să ne înțelegem din start: Eu cred în Dumnezeu dar eu nu cred în pochi și nu cred că Dumnezeu, an de an, face minuni la comandă de genul focului haric.

Prima dată focul haric a fost adus în Moldova în 2002. A fost adus cu susținerea lui voronin. Și așa a fost până în 2009. Din 2010 l-a adus Filat, pe banii și cu avioanele lui Șor.

Zilele ăstea focul haric a fost adus în Moldova de către un grup de deputați din PDM. În frunte cu Țuțu. Straniu că nu s-a dus în ciubote la Ierusalim.

Focul PiaRic din ultimii 16 ani turmentează mințile credincioșilor de Paște. Iar în restul timpului ei cred în pochi care fac sex în biserică, îi fură pe moldoveni de bani și nu plătesc impozite. Îi impun pe moldoveni să jertfească pentru biserică pe când școlile rămân pustii. Îi ademenesc cu vorbe frumoase și fețe ”luminate” în același timp slujindu-i pe ruși.

Dar între timp pochii beu, se desfată, cântă murca și manele.

Iar moldovenii rabdă, pentru că … le plac macaroanele! Și ciubotele. Și amantele de la PornoTV sau hrenomedia 🙂


voronin pleacă

În scurt timp va fi anunțată retragerea lui voronin din viața publică.

Omul care a condus Republica Moldova din 2001 până în 2009 va pleca.

Și nu-mi va fi dor de omul politic voronin care a dat dovadă, de mai multe ori, de lașitate.

Ajuns la putere grație nostalgiei moldovenilor el a folosit puterea cum a vrut. Deși, aici tre să recunosc, nu a trecut limita pe care o putea ușor trece. Probabil tot din lașitate.

Chiar dacă îi voi scrie numele mereu cu minusculă nu pot să închei articolul fără a-i dori sănătate. Multă sănătate. Să ajungă să vadă cum .md intră în .eu, ceea ce putea el face în 2005, prin unire.


”воронин и дети” сау ”Кум Майя ши Андрей ау семнат суб воронин”

În politica moldovenească nimic nu e nou. Totul se întâmplă ciclic. Și toți ajung sub voronin. La fel cum ajungeau toți cândva sub lenin 🙁

Pe data de 7 aprilie scriam următoarele rânduri:

De 7 aprilie, Maia Sandu și Andrei Năstase au făcut o înțelegere secretă cu voronin și balabolul.

Tocmai de 7 aprilie, tocmai în aceste zile. Acel 7 aprilie 🙁 continuă lectura


SuperMaia a ieșit la atac // 5 întrebări (retorice) către Maia Sandu

Vreau să fiu la modă și, să urmez exemplul consilierilor partidului acțiune și solidaritate, și să pun întrebări candidaților la președinție ?

Dacă tot au dat ei moda, îi dau întrebări chiar celei pe care ei, cu atâta ardoare dobândită în anii cât au șters pantalonii prin guvernare, o susțin.

1. Dna Maia Sandu, când ați ”descoperit” că PDM, și în speță Plahotniuc, sunt răul suprem? Dacă nu greșesc ați avut două mandate de ministru într-un guvern care a fost votat și susținut de PDM-ul lui Plahotniuc. Ba mai mult, anume Plahotniuc a negociat, dacă vă amintiți bine, voturile pentru cel de-al doilea mandat al Dumneavoastre, în guvernul instaurat cu ajutorul comuniștilor. Țineți minte că atunci pe Efrim l-au scos din guvern în ultima clipă dar Dvs ați rămas!

plahotniuc-sandu-voronin

2. De ce, după ce ați aflat de furtul de la Banca de Economii și că exista implicarea PLDM și a liderului acestuia, Vlad Filat, nu ați părăsit partidul, ba mai mult, ați mers într-un guvern nou cu democrații și comuniștii, adică cu aceeași Plahotniuc și voronin (poate totodată faceți slogane electorale: ”Moldova fără Plahotniuc/voronin, Moldova fără comuniști”, sunt sigur că PLDM vă va da cu plăcere copiraitul). continuă lectura


”Bomjul politic” Usatîi se închină la icoana lui voronin

Risc să vă amintesc că ”bomj politic” pe Renato Usatîi, primarul de Bălți originar din Fălești, l-a făcut anume vladimir voronin pe final de ianuarie.

Dacă ați uitat această declarație a celui de-al treilea președinte al Republicii Moldova poftim de repriviți ce a declarat atunci:

Acum, că v-ați amintit această declarație, vă propun să revedeți ultimele declarații ale primarului de Bălți, veșnicul concediant, care laudă PCRM și tot îndeamnă liderul acesteia să depună o cerere la Curtea Constituțională cu privire la anularea alegerilor prezidențiale.

marchel-voronin-usatii

El o dă că nu ar fi ideea lui dar, în primul rând, acest fapt îi este favorabil. De ce?

  1. panarama ciubașenco va lua scor mic, iar acest scor va reprezenta ratingul ”partidului lor”
  2. Asta nu-i va permite lui Dodon, veșnicul ”prieten” a lui Usatîi să fie președinte.
  3. Asta îi va permite primarului să mai ia ceva bani de la prietenii săi moscoviți.

Mi-e jale într-o oarecare măsură de primarul de Bălți. Pentru că a ajuns să se închine la cel care l-a făcut în tot felul. Mai ales că zilele ăstea a și pus un video cu el în care îi strigă numele.

Să mă facă pe mine o mizerie ”trahnutîi” eu îl pi..esc cu lomul și mi-ar fi totuna dacă a fost președinte sau chelișică de iepure. Pentru că, la urma urmei, trebuie să rămână ceva demnitate umană, chiar dacă ești în politică.


Pagini:12345678