fbpx
Posts tagged with: summit

De ce i-a trebuit lui Șor un Summit al unui partid european la Orhei

În timp ce democrații strângeau oamenii în #pman pentru miting preelectoral (deși eu așteptam că vor anunța și candidații la mixt) iar unii prieteni ai lui petrenco ardeau tomberoane în centrul Chișinăului, la Orhei se desfășura un summit al Alianței Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ACRE) cu titlul „Free and Fair Moldova„.

ACRE este un grup care s-a desprins în anul 2010 de cei de la Partidul Popular European (PPE) și care este, la moment, al treilea ca mărime în Parlamentul European. Ei se numesc drept „partidul cu cea mai rapidă dezvoltare din Europea” iar președintele acestora este cehul Jan Zahdradil.

Nu m-am uitat la summit, dar dacă aveți timp să vă documentați puteți găsi transmisiunea în direct pe Privesc.Eu Principalele două idei promovate de Ilan Șor și partidul acestuia prin intermediul surselor oficiale și în media din Moldova au fost că Moldova trebuie resuscitată urgent și că nimeni nu are monopolul asupra colaborării cu familiile politice europene.

Prima idee este actuală pentru Republica de 27 de ani așa că nici nu merită să mă opresc asupra ei. continuă lectura


#eppMalta sau #maiavemunSaakașvili

Ieri și alaltăieri, în Malta, a avut loc summit-ul Partidului Popular European (numit în continuare #epp). Cea mai mare familie de partide europene.
Republica Moldova este reprezentată în #epp de către #pldm. Deși invitat oficial al summit-ului din Moldova a fost Maia Sandu. PPEM-ul lui Leancă, la început de an, a primit refuz de a intra în #epp. La summit au fost și reprezentanții #pldm precum și Andrei Năstase.

Maia Sandu

Marea favorită a #epp-ului. A ținut un discurs în cadrul summit-ului. Video și text găsiți pe pagina ei. Cea mai mediatizată prezență în presa verzuie care mai suge din stejar. Totodată a fost mediatizată și pe flickr-ul oficial al #epp

În discursul său nu l-a pomenit pe ”căpcăunul” Moldovei 🙂

Straniu nuștuicum mai ales la cât de des în pomenește pe Plahotniuc în Moldova. Mai straniu este că ea tot cere ca el să fie cercetat internațional. O pomenire la cel mai important summit, în prezența Angelei Merkel, precis că dădea mai multă valoare mesajului. Probabil are printre apropiați vreun sugător de bani de pe strada Cantemir și a tăiat numele lui Plahotniuc din discurs 🙂 continuă lectura