fbpx
Posts tagged with: plahotniuc

Despre ajutorul lui Băsescu din 2005 și ajutorul din afară din 2016

Nu este pentru nimeni un secret că alegerea lui voronin în calitate de președinte în 2005 s-a datorat inclusiv implicării plenare în acest proces a președintelui României de atunci, dl Traian Băsescu. Asta nu prea vor să și-o amintească nici democrații, nici liberal-democrații și nici comuniștii. A fost o implicare directă a ”altui stat” (formal) în treburile interne ale Moldovei. A fost un joc comun al tuturor. O horă pe care o dansează și acum, pe alocuri, unii politicieni din Moldova.

Condiția lui Băsescu pentru susținerea lui voronin a fost simplă – un reprezentant al dreptei câștigă primăria Chișinăului. Prin asta se poate explica de ce partidul comuniștilor niciodată nu a avut un candidat puternic pentru capitală. Și prin asta se explică băgarea pe lista electorală a lui Dodon în 2011 a unui criminal 🙂 În ultimul moment, când se considera că orașul va deveni roșu – hop și apare omuciderea viitorului consilier. Probabil mai aveți și voi amintiri de ăstea cum au pierdut ei primăria. continuă lectura


Și, totuși, Sturza sau Plahotniuc?

Cam asta e alegerea pe final de 2015. Și nu că ar fi o alegere rea sau bună. E o simplă alegere pe care trebuie să o conștientizeze societatea.
Oricare ar fi ea oamenii în stradă nu vor protesta. Facebook-ul nu e strada. Facebook-ul e doar o mică comunitate de oameni care pot gândi dar care se simt comod în orice situație nu ar fi. Facebook-ul în stradă nu iese. Și punct.

Revenind la alegere.
Sturza nu e o neapărat o candidatură bună pentru Republica Moldova. Mai e și lansarea candidaturii sale care a avut loc în cel mai intransparent mod. Astfel, acum, toată transparența pe care o demonstrează candidatul la funcția de Prim-ministru pe facebook și prin intermediul persoanelor de încredere e doar un ”pșâk”. Eu am mai scris. Timofti s-a întâlnit doar cu Sturza. Și nu în ziua desemnării. Dar cum mult timp înainte.

Candidatura lui Sturza pentru funcția în Guvern e doar o revenire în politică. Atât. Un fel de Leancă 3. Cine e Leancă 2 vă dați seama dar despre asta voi scrie mai încolo totuși. Nu-ș de ce am speranța că Leancă 2 s-ar putea transforma în Maia 1. Dar să vedem.

În cele 9 luni de Premierat în 1999 a făcut o eroare gravă. Și aici nu e vorba de privatizări stranii sau apartenența la grupurile oligarhice de care au vorbit contemporanii. Cea mai gravă eroare a lui Sturza a fost trecerea Moldova Gaz sub influența Gazprom-ului. Și da, la tema asta sigur voi reveni, nu neapărat până a nu fi ales în calitate de Premier. Oricum va rămâne în politică și chiar ar fi bine să se discute. Mai ales că a recunoscut recent că a greșit.

Plahotniuc.
Eu am mai scris despre faptul că Plahotniuc trebuie să fie premier. Și pot s-o mai repet tuturor. Cu argumente. Și da, nu neapărat publice, pentru că ceea ce știu cu părere de rău nu întotdeauna poate fi făcut public și poate afecta imaginea imaculată a unor ipocriți. Și eu nu-s idiot să stric viața oamenilor și să distrug familii.

Moldova din 91 a avut nevoie de un conducător puternic care să le pună totul la punct și pe urmă să plece liniștit. Imaginea lui Plahotniuc a fost mânjită din 2009 încoa de aceeași prieteni ai săi de alianță. Și omul a acceptat-o, s-a spălat cum putea dar nu mereu îi reușea pentru că moldovenii cred în orice li se dă pe tavă. Și asta au reușit să o folosească toți, de la A la Z.

Eu nu-s sigur că Plahotniuc va putea redresa situația în economie.
Eu nu-s sigur că Plahotniuc va putea face reforma justiției.
Eu nu-s sigur că Plahotniuc va putea face reforma în medicină.

Dar eu sunt sigur că dacă el nu le va face de vină va fi el. Pentru că el, spre deosebire de cei dinaintea lui, are putere de decizie.

Eu cred că noi am ajuns la momentul în care trebuie să înțelegem că Moldova pe care neapărat curat democratică nu poate fi condusă. Dacă nu mă credeți mergeți prin satele moldovei. Nu pe facebook sau în Chișinău sau București. În fotoliile moi și cu salarii bune e atât de comod să te dai cu părerea. Mergeți în sate. Să vedeți ce zic oamenii.

Încercați să redescoperiți Moldova. Poate veți înțelege un pic altfel totul. Poate.

Alegerile anticipate nu vor schimba mult situația politică, dar ar putea schimba foarte mult atitudinea moldovenilor față de Moldova. Mai ales a celor care sunt peste hotare. Alegerile anticipate sunt interesante doar celor din media, presă, ”formatorilor de opinie” etc. Pentru că vor avea de lucru.

Și totuși, trebuie să facem o alegere. Să nu ajungem iar să regretăm.

Surse imagini colaj – pentruea.md și wikipedia.org


Dodon s-a lepădat de făleșteanul plahotniuchizat :-)

Vă propun să vă uitați acest video editat de către site-ul loial primarului de Bălți – omg.md.

Dacă nu vă este clar ce zice liderul socialistă vă zic eu – îl trimite direct în origini pe făleștean. Era și normal, după ce primarul orașului meu l-a numit pe Dodon omul lui Plahotniuc.

Este o vorbă – ”cucul își cântă numele”. Asta e despre făleștean. Faptul că Plahotniuc îi este nănaș nu mai e o noutate pentru nimeni în afară de alegătorii lui orbiți de limba permanent scoasă atunci când vorbește. Probabil nu mai încape în gură de la atâta vorbă aiurea și ”nimicnefacere”. Atunci când zic că nu face nimic în primul rând mă refer la Bălți. Dar pentru asta sunt alte însemnări.

Eu totuși aș vrea să îl întreb pe făleștean câteva lucruri simple:

– Cine a alungat acasă bloggerii de la acel memorabil offline după care primărașul m-a numit ”bloggerul lui Filat”. Nu cumva era un mare prieten și coleg a lui Plahotniuc? A?
– Datorită cui el a revenit în Republica Moldova și, mai ales, datorită cui a fugit din Republica Moldova în cadrul alegerilor de la final de 2014. Nu cumva asta Plahotniuc l-a folosit ca pe o păpușă gonflabilă?
– De ce a revenit atât de rapid din sauna moscovită și s-a dus direct la Condrița să facă presiuni asupra lui Timofti și de ce i-a trecut supărarea pe președinte în supărare pe Plahotniuc? Asta în timp de două zile ?

Iarăși Plahotniuc l-a folosit ca pe o lavetă de bucătărie care, atunci când se usucă de tot trebuie aruncată.

Sursă colaj: jurnal.md


În căutarea unui Mesia …

Moldovenii au nevoie de cioban. Și au nevoie de cineva pe cine să dea toată vina pentru nefericirea lor. Pentru că noi suntem bolnavi de sindromul ”Miorița”. Și pentru noi perfect se pliază următoarea imagine:

Și discuțiile se axează pe alegerea dintre cei trei ”Mesia”. Maia, Sturza și Plahotniuc.
Maia pentru că a arătat că poți face reforme chiar când toți sunt contra.
Sturza pentru că scrie frumos pe facebook și are experiența din 99 când a fost jumătate de an Premier și l-a adus pe Filat la privatizare.
Plahotniuc pentru că el deține o bună parte din Parlament.

Eu aș alege-o pe Maia în cazul în care moldovenii și-ar dori schimbarea. Cu părere de rău în situația actuală cea mai bună variantă este Plahotniuc. Și nu-mi cântați că l-ați accepta pe Sturza Premier. Știți că nu are putere să schimbe nimic. Țara la noi e Parlamentară.

Fotografia lui Ion Sturza a fost furată de pe pagina TEDx Chișinău/


Dle Plahotniuc, și, totuși, când vă asumați răspunderea?

Un an în urmă scriam despre faptul că nu ar fi o idee rea ca Plahotniuc să fie Premier. Nu a fost să fie. PLDM a luat funcția. Ce a urmat știți cu toții. Bătaia de joc de Leancă. Bătaia de joc de Chiril (poate cel mai bun Premier din 2000 încoa). Fute-vântul Streleț.

Acum e criză în țară. Mă refer la cea politică. Cea financiară e de prin 2012. Altceva că nu a fost la fel de promovată cum a fost cea din 2008, dar asta este o altă istorie.

Probabil acum la cârma Guvernului ar trebui să vină Plahotniuc. Pentru că, mai ales în urma ultimelor evenimente, el controlează totul ce mișcă în Republica Moldova. El este responsabil de starea țării. Doar că el, la moment este Cardinalul din Umbră.

Plahotniuc controlează Centrul Național Anticorupție, Procuratura Generală, Registru, Moldtelecom, Metal Feros, Ministerele PD-ului, GMG (Prime, Publika și restul apendixurilor) și încă mulți oameni, partide, turme de ”ANALiști” și ”părerologi”.

Plahotniuc s-a întâlnit cu Nuland. Câteva luni în urmă. Dacă nu știți cine e ar fi bine să vă documentați.

Eu nu-s sigur că el vrea să devină Premier pentru că e una când te murdărește Mocanu și Țopa și e alta când ai putea demonstra că nu ești capabil să conduci un Guvern. Aici deja nu te mai spală nici Prime-ul și Publika. Nu te spală nici gențile cu bani ca în cazul ”Pădurea Domnească”.

Dle Plahotniuc, ap ce, ne demonstrați de ce sunteți în stare sau e mai simplu să vă faceți că plouă?

p.s. Țineți minte, la offline, ne povesteați de ce ați făcut Drive-ul. Spuneați că nu erau importanți banii ci faptul ca în Republica Moldova să fie un local în care să veniți cu partenerii de afaceri și să nu vă fie rușine de interior și calitatea deservirii. Poate încercați să faceți din Moldova o poveste de succes. Oamenii vă vor ierta păcatele. Fiți sigur.