fbpx
Posts tagged with: pcrm


despre Vladimir Voronin

Vroiam mai demult să scriu despre Voronin. Voronin omul. De fapt, căutând acum în arhivă am scris că omul anului 2009 este Vladimir Voronin.

Mie îmi place Vladimir Voronin. Îmi place că el a obținut ceea ce și-a dorit. A reușit, dintr-un partid semiînchis să facă o putere. O putere care în 2001 a ajuns la guvernare. A condus 8 ani Republica Moldova. Întrega Republică. Acum reușește cu dibăcie să conducă o parte din aceasta. Dovadă poate servi referendumul eșuat din 5 septembrie.

Atunci, pe 5 septembrie, 3 crai de la Răsărit din PCRM, susțineau o conferință de presă. Ad-hoc. Conferință de presă la care am mers cu taxi-ul, or PCRM nu a avut chef să invite Privesc.Eu la conferință. Am aflat în ultima clipă de ea. Atunci, înainte de conferință a venit să discute cu presa, un pic. Simplu, fără „navaroate”. A vorbit, a zâmbit, a mai spus ceva în rusă. A binedispus presa.

El poate face din țânțar armăsar dacă nu chiar elefant. Este mereu subiect de presă. Citiți azi povestea „cuiului în sicriul AIE”. Toți scriu despre asta. Omul Voronin e foarte abil în ceea ce face.

Vladimir Voronin în timpul ședinței de azi a Parlamentului. Foto: Radu Chivriga

Detest ideile lui Vladimir Voronin. Ceea ce a făcut în ăștia 8 ani și ceea ce face acum e distrugător pentru Republica Moldova. Iată dacă ar avea idei bune, probabil ar fi un conducător ideal pentru Republica Moldova. Dacă…


Ce ziceți de un meci de fotbal între echipele PLDM și PCRM?

Astăzi mergeam la festivitatea de semnare a acordului între Guvern și FMF cu privire la organizarea unui meci de fotbal cu ocazia centenarului fotbalului în .md. Mă gândeam ce întrebări să pun. Mă gândeam să îi propun premierului să joace un meci de fotbal între PLDM și PCRM, ceea ce ar fi interesant cred eu.

Cu părere de rău la festivitate nu a fost posibilitatea de a adresa întrebări. Am venit acasă și am încercat să schițez echipele care ar juca de cele două părți. Iată ce mi-a ieșit.

Echipa PLDM

1. Tănase, cine să mai apere dacă nu Ministrul Justiției. El îi apără pe toți acum, va trebui să apere și poarta de atacurile echipei adverse.

2. Ioniță în echipă cu 3. Negruță va forma partea dreaptă de apărare financiar-economică a porților. De cealaltă parte vor fi ajutați de 4. Nagacevschi și 5. Ghilețchi. Eu cred că acest cvartet va putea să apere cinstea PLDM.

6. Sturza cu 7. Țap împreună cu 8. Roșca și 9. Volnițchi vor crea condiții celor doi atacanți 10. Godea și 11. Filat de a înscrie în poarta adversă. Consilierii mijlocași se vor împăca de minune cu conducerea atacantă.

Echipa PCRM

1. Muntean, aici totul e clar. Dl Muntean este boxer bun. Va dezbate tot ce zboară.

Echipa de fundași e cea mai bună. În apărare la PCRM vor fi 2. Isaev, 3. Starâș, 4. Mihalache și 5. Sârbu. Anume ei sunt cei care apără PCRM în presă, TV, CCA și judecată sau CC.

Echipa de mijlocași e formată din tineri ca 6. Ceban, 7. Mușuc și 8. Vitiuc, iar în dreapta lor va sta „cardinalul” 9. Tkaciuk care va veghea ca înțelegerea dintre ei și atacanți să fie tocmai bună.

Atacanții 10. Dodon și 11. Petrenco sunt perechea ideală pe motiv că tactica lor este total deosebită, ceea ce le poate aduce succes.


„Выйдем, поговорим” по малдавски sau „Cum Iura l-a chemat pe Andrei „pân-afară””

S-a întâmplat, s-au bătut în Parlament. Cine? Iurie Munteanu şi Andrei Popov. Aşa scriau unele agenţii. Deşi nimeni cu nimeni nu s-a bătut. Dar nimeni, în afară de cei doi deputaţi din Parlament, nu ştie despre asta.

Cum a fost? Din spusele prietenului meu, care la Şedinţele Parlamentului lucrează (adoarme) la câţiva metri de cei doi „bătăuşi” a fost cam aşa:

  1. S-a votat o lege.
  2. La numărarea sectorului 2 deputatul Popov a greşit un pic cifra deputaţilor care au votat.
  3. Munteanu s-a revoltat şi s-a apucat să numere. S-a adeverit că Popov a greşit. S-a început scandalul.
  4. Munteanu l-a chemat pe Popov într-o parte să discute. În proces de discuţie i-a propus să iasă din sală.
  5. Au ieşit în holul în care se retrag de obicei comuniştii.
  6. Peste câteva momente Popov a ieşit din holul din spate cu cravata în mâină în sala de şedinţă dar foarte repede a plecat înapoi spre Munteanu.
  7. Valentin Guznac a mers spre PLDM şi i-a alertat.
  8. Ion Butmalai a sărit spre holul cu pricina. Paza de stat s-a autosesizat şi a mers în aceeaşi direcţie.
  9. După revenirea în sală Popov şi Munteanu, pe rând, au ieşit din sală revenind spre finalul şedinţei Parlamentului.

Cam asta. Aberant nu? Hai să aducem mănuşi de box în Parlament. Şi în general, dacă ceva, acolo este un „бельцкий парень”, Vadim Vacarciuc, care dacă-i „freacă” un pumn de campion vreunui „cucoş” îngâmfat va rămâne doar „партбилетул”! Doar că unii oameni au cap pe umeri iar alţii poarte pe umeri limba lungă.

AnaNicu e bun.