Dacă tot am revenit pe 2 luni în cea mai minunată țară din lume, m-am gândit că ar fi corect să irit oamenii din online prin a le oferi câteva teme de discuții de genul ”bloggerii îs vânduți, bloggerii mănâncă pe la offline-uri” ș.a.m.d. Cum e și normal offline-urile le fac cu oamenii cu care îmi este interesant să comunic și de la care aș putea afla ceva nou. Anume de asta prima ”jertvă” este Chiril Gaburici, omul care în aceste 9 luni cât nu am fost în .md s-a transformat din cel mai de succes moldovean care conduce o afacere în afara Moldovei în Prim-ministru.
Eu n-am ascuns niciodată simpatia față de Chiril, chiar dacă este criticat și hulit (mai ales pentru diplomă). Și asta deoarece el chiar ne-a ajutat în organizarea Redescoperă Moldova (pentru cei ce vor începe cântecul cu Filat la Redescoperă țin să vă anunț că primul partener a fost Moldcell și trebuia să fie cu totul altcineva decât Filat. Acel altcineva ne-a ”kidanit” cu 2 săptămâni înainte de început). Și au mai fost acțiuni în care el ne-a ajutat. Mai ales că am avut o întâlnire la Logănești cu el (la care au participat cel puțin trei oameni care vor fi și azi seara la Guvern).

Fotografia e de la Logănești. Fotografia, am impresia, Natan Garștea.
Lista celor ce vin la offline este următoarea:
Apostu Nicolae (blog, facebook)
Omul pe care-l respect și care a scris mai mult de rău de Chiril (precizare de la Nicu: Chiril în calitate de Prim-ministru). El lucrează pentru Orange, încă 🙂
Călin Gabriel (blog1, blog2, facebook)
Omul care îi zice pe șleau ce crede, chiar dacă uneori mai sare gardul 🙂
Gandrabur Corneliu (blog, facebook)
Cel mai înverșunat hater al lui Chiril.
Braniște Vitalie (blog, facebook)
Omul opinia căruia contează foarte mult nu doar pentru mine dar și pentru mulți oameni de pe facebook.
Dorombach Cristian (blog, facebook)
https://www.facebook.com/piticu
Blogger din .ro care la moment încearcă să facă câteva lucruri bune în .md. Las să vadă și el cum e să stai la discuție cu un prim-ministru într-o atmosferă mai puțin formală.
Bashtannik Andrew (blog, facebook)
Pe Andrei nu l-am văzut live dar văd că scrie interesant, chiar dacă trollește mult. Și e destul de corect să vină și blogosfera de limbă rusă la întâlniri de genul dat.
Moșnoi Adriana (blog, facebook)
Eu nu o știu pe Adriana. Apostu a zis că trebuie să vină. Toate întrebările la el.
Svetlana Maftei (blog, facebook)
Scrie mult la cel mai popular „blog” din Moldova – deschide.md
Gabriela Olaru (blog, facebook)
Proaspătă absolventă a nușceuniversitate din Marea Britanie. Îl ”gruzea” pe Dodon la Sadova. Să vedem ce va zice la Chiril.
Cristina Gurez (blog, facebook)
Autoare de blog și coautoare de știri la curentul.md, tribuna.md și shok.md
Chiril Gaburici (facebook) Prim-ministru al Republicii Moldova
Steluța Andrei (blog, facebook) Consilier al Prim-ministrului Republicii Moldova
Natan Garștea (blog, facebook) Consilier al Prim-ministrului Republicii Moldova
Probabil este stranie situația când la o întâlnire informală participă atâția bloggeri care critică deschis persoana cu care se vor întâlni. Anume acest amalgam de opinii și este interesant, or, un offline cu cântăreți în fluier este simplu concert.