fbpx
Posts tagged with: Orhei

Despre alocații pentru copii în Tallinn și … Orhei

În orașul Tallinn există o alocație pentru nașterea copilului. Volumul ei este de 500 de euro. Jumătate de alocație o primești la naștere iar a doua parte atunci când copilul împlinește 1 an.

Regula e destul de simplă – trebuie să ai cel puțin un an trăit în oraș. Petra s-a grăbit să apară pe lume cu 2 zile înainte ce noi am împlinit un an. Astfel nu am beneficiat de alocație 🙁

Din 7 decembrie aproximativ același sistem (de fapt practic același în afara faptului că alocația se oferă în volum deplin o dată) va fi instituit în Orhei. Șapte mii de lei vor primi orheienii pentru primul copil și zece mii de lei pentru copiii ce vor urma.

Puțin? Posibil ar fi puțin în cazul în care în Republica Moldova s-ar achita salariile legal și nu în plic. Atunci alocația lunară pe care o oferă statul ar fi fost mai mare. Posibil ar fi puțin dacă șefii de instituții și-ar coase buzunarele. În Orhei o bună parte din veniturile la buget se acumulează acum deoarece au fost dați afară directorii vechi care furatu ca-n codru des.

Ieri la share-ul pe facebook toți se întrebau dacă sunt bani din fundația ”Miron Shor” sau din buget. Asta deși în știre e clar scris că cererea se depune la Primărie. O, și cu cererea, trebuie de simplificat situația și de interconectat cu baza de date de la Registru. Atunci aplicarea s-ar face într-un singur clic.

Și încă ceva, referitor la salarizare și atitudine. Știți care e atitudinea angajatorilor față de femeile gravide? Știți cum umblă femeile gravide să îți treacă tot salariul ”pe oficial” pentru a avea o alocație mai mare de la stat? Eu vă voi povesti într-o zi dacă nu știți.

Între timp, cum zicea un blogger din Orhei plecat în Munchen jumătate de an în urmă: ”… nu vă umflați de nervi că nu-i așa cum voi ați vrut să fie, keep calm și venițî la un pahar cu jin.”

Știrea despre alocație o citiți pe orhei.md

Sursă foto – fiseprescolari.blogspot.com


Magazinele sociale din Orhei // e-Gov implementation

Și ce treabă are e-Guvernarea cu magazinele sociale 🙂

Vinerea trecută la Orhei s-au deschis magazine sociale. Au mai scris și pe bloguri oamenii, și pe fb orheienii pe care-i mai urmăresc și pe pagina Primăriei locale – orhei.md

Ideea ați prins-o probabil: oamenii nevoiași (pensionari, veterani, mame/tați solitari, familii cu mulți copii) pot beneficia de produse mai ieftine grație susținerii bugetare locale și lipsei de profit a magazinului. Simplu ca ”Bună ziua” și atât de aplicabil. Straniu că până acum nu a venit așa idee, da? Și unii nedocumentați ar zice că e o prostie tot asta. I-aș ruga să se documenteze și să afle despre magazinele sociale din … Germania. Da, anume Germania, cea mai puternică economie din Europa are magazine sociale. Și în Tallinn este un magazin social care zilele ăstea împlinește un an și jumătate de activitate. Și în Tallinn el este o întreprindere municipală. Și oferă 34 de denumiri de produse la sinecost sau mai ieftin.

Din toată știrea cel mai interesant element pentru mine e acesta:

Un card-reader fără conexiune directă. NFC dacă nu greșesc. Nu-s eu mare specialist în detalii tehnice de genul dat. La mine specializarea e ”Sciences of e-Gov” și nu ”Technologies” 🙂

Ce fel de implemtentare a e-Guvernării cu niște card-reader-uri? E-Guvernarea nu înseamnă că tu guvernezi sau conduci. E-Guvernarea în primul rând e legătura prin intermediul sistemelor on-line cu conducerea. Cardul de orheian e un prim pas spre implementarea e-Guvernării în Orhei. Acum le-au luat cei circa 5000 de orheieni care au dreptul la scutiri și alocări bugetare. Ei sunt clienții magazinelor sociale. În a doua etapă le vor lua toți orheienii care vor dori să circule gratuit în transportul urban. În așa fel, printr-o anumită ”impunere” de circumstanțe fiecare orheian va avea acest instrument important de comunicare cu guvernarea locală. După aceasta se va purcede la implementarea serviciilor locale în baza unui astfel de card. Fiecare va putea cumpărat card-readeruri de utilizare casnică și ar putea efectua anumite operațiuni fără a sta în rând și fără a pierde timpul. La orice oră stând oriunde în fața unui calculator.

E simplu, nu? Azerbaijanul cam așa implementează e-Guvernarea. La noi s-a mers pe cale democrată din cauza lipsei de voință politică și, mai ales, din cauză că e-Guvernarea nu aduce profit și otkaturi.

e-Orhei e abia la început …

va urma.

Disclaimer: eu nu am de gând în fiecare articol despre Orhei sau Bălți să explic fiecărui parvenit de ce și cum scriu despre ele. Și nu am de gând să explic cum am ajuns să învăț e-Guvernarea în Tallinn. Și pot ei să mă catalogheze cum vor ei. De asta e democrație, mai ales online.


Cum s-a văzut hramul Orheiului în Tallinn

E dimineață din nou, și-n Moldova și în Estonia.

De dimineață ”răsfoiesc” știrile să văd ce s-a mai întâmplat ieri în Moldova. Una din principalele știri, mai ales la cei de la TV-uri a fost hramul de la Orhei.

Unii l-au văzut într-un fel, alții altfel. Cert este că toți au fost și fiecare au pescuit și au arătat publicului său momente diferite. Poate asta e și normal, poate nu, dar, ca să înțelegi toată plinătatea evenimentului trebuie sau să urmărești toate televiziunile sau să cauți surse pe la bloggerii locali care, nu-s chiar așa mulți 🙁

Cei de la PornTV au menționat că a fost prima apariție publică a Primarului de Orhei. Mie mi s-a părut că a mai fost pe undeva, dar, dacă o anunță ei îi cred. Ei îl știu mai bine.

Cele mai funny momente au fost savurate de cei de pe facebook. Majoritatea memurilor erau legate de cușma lui Guguță. Straniu că n-am văzut încă memuri cu ”Cușma lui Ilan” sau ceva de genul. Ei da urmează. Site-urile susținute de făleștean și Dodon acuș le vor naște pe bandă rulantă. Și despre Toto Cutugno vor scrie probabil. Omul de frig a ieșit în adisași sau n-am mai înțeles ce.

Între timp oamenii la Orhei au rămas la fel de frumoși și veseli cum îi știu. Și, normal că, fetele de la Orhei:

Mihaela în principiu tot e de pe acolo.

Și încă ceva, în Tallinn avem o familie întreagă de orheieni. Ieri seara, grație lor am gustat din ”Cușma lui Guguță”, adică cum am gustat, noi chiar am mâncat de-a binelea din tort. Și a rămas și pe azi dimineață.

Sursă foto: eumiron.com


Primarul atipic de la Teleșeu

Teleșeu este un sat situat în raionul Orhei. Undeva într-o parte de Peresecina, la mijlocul distanței între sat și Donici se află Teleșeu. La alegerile din iunie locuitorii l-au ales în calitate de primar pe Bucatcă Anatolie.

Ieri, împreună cu câțiva locutori dintre cei circa 1200 pe câți îi are satul a pus bazele unui nou parc în sat. Locația parcului e chiar la intrare în sat, vizavi de casa de cultură. E o alee care duce spre curtea boierului Vladimir Cristi, fost primar de Chișinău. Casa de 20 de ani se află în renovare, dar fără mare progres. A fost dată ilegal și acum Primăria încearcă să o recupereze pentru a o renova. În spatele clădirii e la fel un parc. continuă lectura


Cum îi șterge Orheiul nasul Bălțiului pe 27 august

Eu și înainte de alegeri și după am zis că între Bălți și Ohei va fi o concurență, nu știu pe cât de sănătoasă, dar totuși concurență în ceea ce privește schimbarea aspectului și reformele locale.

Din ceea ce observ pe facebook, de la băștinașii din ambele orașe cel condus de Șor e înaintea Bălțiului. E și mai simplu să schimbi un oraș mai mic decât o ”mahină” atât de dispersată cum e Bălțiul. Și am impresia cei din Orhei au votat mult mai conștient în alegeri decât cei de la nord. Dar nu-i pe asta.

Pe 27 august în Republica Moldova oficial se sărbătorește ziua independenței. Nu știu față de cine și față de ce dar asta e o altă întrebare la care vom reveni peste 3 zile. În nord Usatîi îl aduce pe Stas Mihailov. În Orhei echipa lui Ilan îi aduc doar pe moldoveni. Deși putea să aducă și de prin străinătate. Dacă vreți detalii puteți vedea pe pagina primăriei locale. Acolo este și programul. Vor cânta Suruceanu, Zdubii, Ursu, Puică și alții.

Cel mai important, în viziunea mea va fi cântecul lui Vitalie Dani ”Orheianca” 🙂

Cu cheltuieli mult mai puține decât cele de la Bălți la Orhei va fi la sigur mai interesant. Pe strada centrală va fi un târg al produselor autohtone văd că. Precis mult mai autentic ca în orice altă localitate. Mai ales că oamenii încep a vedea schimbări, poate nu sunt atât de multe cât și-ar fi dorit dar la sigur le simt. În comparație cu cei de la Bălți 🙁

În imagine stadionul de cartier inaugurat prin iulie. Special m-am dus să-l văd.

Sărbătoare plăcută tuturor ce sărbătoresc!


Pagini:123456