fbpx
Posts tagged with: Orhei

Bradul de la Orhei

Înainte de Anul Nou tema brazilor este una importantă pentru discuțiile de zi cu zi a moldovenilor. Anul trecut discuția despre brazi și, mai ales, neoficiala întrecere între orașele Moldovei a prins contur grație noilor primari de la Bălți și Orhei. Anul ăsta primarul de Chișinău a decis că pentru el nu contează frumusețea ci mărimea ”otkat”-ului probabil și a luat din start ultimul loc. Cei ce trec prin #pman pot admira toată ”frumusețea” ce stă acolo în fiecare zi. Dar … hai despre ceea ce e frumos, totuși.

În Moldova nu cresc brazi frumoși. Probabil din cauza climei. Eu v-am arătat bradul din Tallinn care e natural și care e pus în Piața Centrală a orașului așa cum este, fără crengi lipite în plus. Soluția pentru Moldova este un brad artificial, conic, care ar putea fi atracție pentru locuitori și oaspeți mai mulți ani. Investiția e cam aceeași, nu-i mare economie, dar este o calitate garantată din an în an.

Anul trecut când s-a instalat bradul la Orhei s-a crezut că e o chestie unică și nu va mai fi repetată anul ăsta. Doar că cei din Orhei au păstrat bradul, i-au cumpărat jucării, au ous iluminare roşie şi verde în culorile noului Partid Şor, și au instalat o stea de 3 metri care se vede la fel din orice parte nu ai privi-o:

Eram lângă Orhei sâmbătă și de asta am mers să văd pe viu cum orheienii asistă la ”aprinderea” bradului. Am ajuns mai devreme, pe la 17.00 pentru că vroiam să mai fac cumpărături. Nu era nimeni în afară de organizatori. Revenit peste 45 de minute piața se umpluse, poliția deja blocase căile de acces iar oamenii forfoteau printre tarabele improvizate ad-hoc cu jucării, vată dulce și cafea. Apropiat și eu să-mi iau o ”Caffee Corretto”, că tot o văzusem în ”meniu” dar nu aveau sambuca 🙁

Concluzia e simplă:

Oamenii au nevoie de motive de a ieși din casă și a se primbla prin propriul oraș. Conducerea trebuie să creeze sau să inventeze astfel de motive. Bradul de Anul Nou este unul dintre principalele motive. La fel și Târgurile de Crăciun (la Orhei vineri se deschide). Orheienii au motive să iasă din casă și asta este cel mai important. Altceva că deja și unii dintre locuitorii capitalei se cară la Orhei dacă vor un selfie cu un brad normale 🙂

O săptămână reușită să aveți!


Problema maidanezilor poate fi rezolvată?! #orhei

De dimineață se tot discută despre cutremuri și câini. Ba că nu au lătrat, ba că au lătrat prea mult. În orice caz, din ceea ce scriu oamenii pe facebook se poate concluziona că majoritatea cânilor de casă alintați cu felurite activități nu au prea hămăit. Însă au hămăit câinii străzii care, în Chișinău, fac noaptea ravagii când sunt flămânzi.

Sigur, este soluția în stilul PLM de a-i omorî. De dorit în vizorul copiilor așa cum o fac hingherii, sau cum se mai numesc, care sunt angajați de Primăria Municipiului Chișinău.

Dar mai este o soluție, mult mai umană, și anume azilurile pentru câini sau centrele de plasament temporar pentru căței.

Cel puțin așa s-a făcut la Orhei. Ieri s-a deschis centrul de plasament. Pentru 100 de câni ai străzii. Acolo de ei vor avea grijă și-i vor steriliza ca să nu se înmulțească. Și totodată vor oferi posibilitatea voluntarilor să ajute orașul. Și propun și un hotel pentru cățeii celor care pleacă în vacanță și nu pot călători cu patrupedul în țările calde sau la munte.

14407881_1709998412658190_1830778726_o_5822648

Primele comentarii și gânduri ar fi că e scump. Pe dracu. La câte organizații de apărarea a drepturilor patrupezilor avem în Moldova s-ar construi foarte rapid un centru de plasament pentru câni în Chișinău. Vă asigur. Și vedeți în fotografii că nu e atât de costisitor. continuă lectura


Orhei tot mai aproape de Tallinn :-) #transport

Ieri, live, au fost prezentate noile autobuze care vor circula din 15 martie prin Orhei. Detalii despre autobuzele MAZ și microbuzele Hyundai le puteți afla de pe orhei.md. Nu e neapărat să vă povestesc eu despre ele. Unica remarcă – autobuzele au motorul, cutia de transmisie și încă nu-ș ce important de la Mercedes. Asta au povestit-o belorușii atunci când am fost, în cadrul unei delegații conduse de primarul Dorin Chirtoacă, în Minsk. Atunci am vizitat și uzina. Încă atunci ei vroiau să propună autocare pentru Chișinău dar ceva nu a mers într-un final.

Cel mai important slide, pentru mine, din toată prezentarea a fost următorul:

După cum și s-a anunțat orheienii vor putea circula gratuit în transport. Spre deosebire de Tallinn, acolo unde oamenii se deplasează și cu două transporturi spre serviciu în Orhei nu trebuie să schimbi ruta. E destul de mic. De asta s-a limitat numărul de călătorii la 2 pe zi. A treia va trebui achitată la un terminal aflat în autocar/microbuz.

Orheienii vor avea carduri de orheian. Ceva special cu care vor putea folosi la început transportul iar pe urmă vor fi o serie de facilități în plus. Beneficiarii de îndemnizații deja le dețin și le folosesc la magazinele sociale. V-am povestit despre asta.

Despre GPS, camere video și restul elementelor implementate demult în țările europene nu vă povestesc. E normal să fie așa.

Eu sper data viitoare când ajung în Moldova să pot testa transportul. Nu mă mut cu traiul la Orhei dar voi ruga să îmi elibereze un card de test.

Sursă foto: http://orheianul.wordpress.com


Făleșteanul începe să se măsoare cu p… patinoarul :-)

Încă din iunie ziceam că după alegeri viața informațională a Moldovei va fi nu doar în Chișinău dar și în Bălți și Orhei. De Chișinău tac pentru că am promis să tac dar de Bălți și Orhei pot să mă expun. Altceva că am fost brusc catalogat dar … și asta va trece 🙂

Zilele acestea pe facebook a fost lansat evenimentul ”Târgul de Crăciun din Orhei”. Detaliile pot fi văzute și pe site-ul oficial craciunorhei.md

Simplu ca bună ziua. Experiență europeană – patinoar, casa lui Moș Crăciun, food-court, teatru pentru copii, târg și cel mai important probabil, un pom de Crăciun, eco. Nu prea îmi dau seama ce va însemna acest eco în cazul Orheiului dar asta crește interesul celor de pe online.

Ieri făleșteanul bagă pe facebook un statut în care îi dă bătaie cu descrierile și anunță că la Bălți va fi cel mai mare brad, cel mai mare patinoar, cea mai mare cantină socială și amuș mai compune ceva.

Iată una dintre fotografiile care însoțește postarea (needitată dacă ceva):

Ceva timp în urmă bloggerul Răzvan Dragoș din Cluj scria pe fb:

La final de an, în loc să se întreacă în kilometri de drum asfaltați, primăriile din România se întrec în înălțimea brazilor de Crăciun.

Și încă ceva, din tot textul făleșteanului miroase a nostalgie față de trecut. Față de Uniunea Sovietică. Și asta nu e deloc bine. Mă aștept să facă „Coliba lui Moș Jerilă” la Bălți.

Și ultima. Făleșteanul scrie ”Şi, apropo, am decis să îmi asum toate cheltuielile privind organizarea sărbătorilor de iarnă la Bălţi.” deși în ”raportul de 100 de zile” a criticat această metodă pe o pagină întreagă 🙂

Sănătoși să fim …


Despre alocații pentru copii în Tallinn și … Orhei

În orașul Tallinn există o alocație pentru nașterea copilului. Volumul ei este de 500 de euro. Jumătate de alocație o primești la naștere iar a doua parte atunci când copilul împlinește 1 an.

Regula e destul de simplă – trebuie să ai cel puțin un an trăit în oraș. Petra s-a grăbit să apară pe lume cu 2 zile înainte ce noi am împlinit un an. Astfel nu am beneficiat de alocație 🙁

Din 7 decembrie aproximativ același sistem (de fapt practic același în afara faptului că alocația se oferă în volum deplin o dată) va fi instituit în Orhei. Șapte mii de lei vor primi orheienii pentru primul copil și zece mii de lei pentru copiii ce vor urma.

Puțin? Posibil ar fi puțin în cazul în care în Republica Moldova s-ar achita salariile legal și nu în plic. Atunci alocația lunară pe care o oferă statul ar fi fost mai mare. Posibil ar fi puțin dacă șefii de instituții și-ar coase buzunarele. În Orhei o bună parte din veniturile la buget se acumulează acum deoarece au fost dați afară directorii vechi care furatu ca-n codru des.

Ieri la share-ul pe facebook toți se întrebau dacă sunt bani din fundația ”Miron Shor” sau din buget. Asta deși în știre e clar scris că cererea se depune la Primărie. O, și cu cererea, trebuie de simplificat situația și de interconectat cu baza de date de la Registru. Atunci aplicarea s-ar face într-un singur clic.

Și încă ceva, referitor la salarizare și atitudine. Știți care e atitudinea angajatorilor față de femeile gravide? Știți cum umblă femeile gravide să îți treacă tot salariul ”pe oficial” pentru a avea o alocație mai mare de la stat? Eu vă voi povesti într-o zi dacă nu știți.

Între timp, cum zicea un blogger din Orhei plecat în Munchen jumătate de an în urmă: ”… nu vă umflați de nervi că nu-i așa cum voi ați vrut să fie, keep calm și venițî la un pahar cu jin.”

Știrea despre alocație o citiți pe orhei.md

Sursă foto – fiseprescolari.blogspot.com


Pagini:123456