Posts tagged with: Mileștii Mici

Despre „concursuri transparente”. Între așteptări și realitatea dură :(

Mulți dintre noi am muncit, de multe ori, pentru bani mizeri sau chiar gratis, în condiții grele, ne-am dedicat sănătatea și timpul liber pentru scopuri „nobile”. Ulterior ni s-au promis marea și sarea, doar că în loc de ele veneau vise frânte și sparse de rutina zilnică a existenței moldoveneși.

Cam e la fel și cu conducerile care se perindă în Republica Moldova. De fiecare dată Guvernul spune „Gata, până acum a fost întru-n fel dar de azi înainte va fi cu totul altfel.” Ca în poveştile unde statul lucrează pentru om, dar nu omul pentru stat. Oamenii achită impozitele cu speranța și cu așteptările de a avea un nivel de trai cel puţin decent, drumuri bune, servicii calitative etc. şi în final un stat mai puternic, o societate sănătoasă şi mai civilizată cu Oameni dar nu cu „prieteni”, cu nivel de cultură mai înalt. Dar ce avem in final? Simple iluzii și multă multă ipocrizie 🙁

Oliver Wendell Holmes Jr. spunea că Impozitele sunt prețul pe care îl achităm pentru posibilitatea de a trăi într-o societate civilizată. Și ce avem noi, toți cei care achităm impozitele în Republica Moldova, da inclusiv diaspora, care încă speră la un nivel de trai apropiat de cel european în .md? O Maia Sandu care se consideră Ioana d’Arc și o echipă de „marinari”, dar nu marinari obișnuiți toți dar și o grămadă de pirați care aleargă după comori. Astfel „căpitanul” nu are idee ce se face pe vas.

Anume pentru asta există bloguri ca al nostru 🙂

La data de 8 august, ministrul Economiei și Infrastructurii (MEI), Vadim Brânzan, spunea că „vor fi anunțate concursuri internaționale pentru selectarea conducătorilor întreprinderilor de stat. Astfel, căutarea celor mai potriviți candidați pentru aceste funcții poate fi facilitată de compania internațională de recrutare, care urmează să fie angajată.” Potrivit acestuia, „în fruntea unor companii cheie de stat și companii din Moldova, urmează să fie numiți specialiști cu experiență internațională bogată, profesioniști incoruptibili. Cu toate acestea, deoarece procesul de organizare a unor astfel de concursuri internaționale va fi de lungă durată, înainte de aceasta, la ÎS vor fi numiți șefi interimari.

În conformitate cu prevederile art.7 alin (1) lit. c) din Legea 246/2017 cu privire la întreprinderea de stat și întreprinderea municipală, Regulamentul privind modul de selectare și numire a administratorului, a membrilor consiliului de administrație și a comisiei de cenzori al întreprinderilor de stat şi condiţiile de remunerare a acestora se aprobă de Guvern (în conformitate cu planul de acțiuni al guvernului, responsabil MEI, APP). Specialiştii de la MEI au elaborat acest act și au prezentat, conform procedurilor existente, spre aprobare, proiectul Regulamentului prenotat, acum 2 luni. Doar că, până la moment acest regulament nu a fost aprobat 🙂 De ce nu e aprobat? Nu știe nimeni. Deși, noi riscăm să presupunem un mic răspuns. continuă lectura


Trei vinării pe care nu le recomand spre vizitare (deocamdată)

Probabil, după vreo 2 vizite prin Moldova, am dreptul să mă expun asupra unor lucruri. Nu sunt de departe oenolog și nu mă pricep în vinuri, dar pot deosebi un Chardonnay de un Riesling, asta inclusiv grație suportului mai multor parteneri care ne-au ajutat să ajungem împreună cu alți bloggeri la mai multe vinării, și, totodată grație faptului că am mers și din contul meu la aceste vinării.

În același timp, de multe ori, am dat de o atmosferă ostilă la unele gazde.

Deoarece săptămâna asta e săptămâna vinului îmi voi permite, de aici de departe, să recomand trei vinării pe care nu le-aș vizita în următorii ani.

1. Mileștii Mici

milestii-mici

Am fost de trei ori acolo. Mereu ai impresia că ești în Uniunea Sovietică. Doar intrarea e mai ”fancy așa”. Unicul lucru cu care se laudă sunt galeriile înscrise în Cartea Recordurilor Guiness. Cam atât. Dacă te pierzi în carieră … ai dat de belea. Niciun indicator, nimic. continuă lectura


”Redescoperă Moldova. Drumul Vinului”. Mileștii Mici

Prima locație care am vizitat-o în cadrul proiectului ”Redescoperă Moldova. Drumul Vinului” a fost Întreprinderea de Stat Mileștii Mici. Renumită prin cea mai mare lungime de galerii subterane din lume Mileștii Mici la moment utilizează doar circa 50 de km din galerii pentru a păstra vin.

Bloggerii au năvălit 🙂

Frumoască compoziție, totuși, la intrarea în fabrică. continuă lectura