fbpx
Posts tagged with: medicamente

În Estonia medicamente și vitamine se vând și în alimentare, de ce în Moldova nu ar fi cazul?

Ieri îmi trimite cineva următoarele fotografii de la o benzinărie de la nordul Moldovei:

Totul pare ok în afară de faptul că în acea benzinărie se vând vitamine. Dacă nu știați, în Moldova, este interzisă comercializarea vitaminelor și medicamentelor în afara farmaciilor.

Lunile trecute au încercat cei din Parlament să aprobe o lege care permite comercializarea medicamentelor și vitaminelor în afara farmaciilor dar nu a trecut proiectul.

Deși, e straniu totuși. Și știți de ce? Pentru că în Estonia situația este exact inversă decât în Moldova, în fiecare supermarket, este câte un compartiment dedicat vitaminelor și medicamentelor cel mai des utilizate care pot fi eliberate fără prescripție. Iată un exemplu din magazinul Selver din cartierul în care trăiesc:

Vedeți acolo toată gama de vitamine dar și produse care în Moldova se vând doar în farmacii, dar care sunt foarte importante în ziua de vineri (espumisan) în ziua de luni (cărbune activat) și în perioada rece a anului (diferite siropuri pentru primele simptome ale răcelii). Și, normal că, mai sunt diferite nebunii pentru detox or asta e la modă.

Dar, repet, în Moldova, legal, toate chestiile acestea pot fi cumpărate doar în Farmacii, nicăieri mai mult.

Situația, cred eu, trebuie schimbată. De ce? Pentru că există un foarte straniu monopol în domeniul farmaceutic. Da, există reguli comune prin care toate medicamentele trebuie certificate la Agenția Medicamentului, dar mai departe ele pot fi vândute exclusiv în farmacii, asta deși, în magazinele mari, la fel se pot depune eforturi pentru crearea condițiilor de păstrare și control permanent asupra datei de expirare etc.

În Moldova totul e de-a oaia, legal nu e voie să se vândă vitamine – ele se vând. Legal nu e voie să se vândă preparate farmaceutice în afara farmaciilor, dar voi le puteți ușor comanda pe apteka.md

Normal ar fi ca totul să între într-un făgaș normal, oamenii să poată vinde produse farmaceutice care se eliberează fără prescripție oriunde (în condiții de păstrare corecte) iar statul să încaseze venit. Nu doar de la farmaciile care, știm cu toții, lucrează foarte mult la negru.

Hai măcar un pic să fim ca estonienii. Un pic.


Dle Plahotniuc, agenția ”voastră” a medicamentului sărăcește și ucide moldovenii :-(

Dle Plahotniuc,

Mă adresez Dumneavoastră în calitate de garant principal al acestei ”frumoase” alianțe de la guvernare. Săptămâna trecută am aflat că sunteți șef oficial deja acolo așa că de asta-mi permit să vă scriu.

Totodată vă scriu anume Dvs deoarece sunteți în șefia PD. I-aș scrie lui Lupu, dar, știți și singur, el nu decide nimic.

Situația este una tristă de tot, voi încerca să v-o descriu pe scurt.

Primul caz

Nu a prea rămas citramonă normală în farmacii. La ”normală” mă refer la cea produsă de Farmaco. Or, cea ucraineană care acum a inundat piața e de nivelul Aliansului, adică de calitate foarte proastă. Nici 3 pastile odată nu au efectul pastilei Farmaco. Cei de la Agenția Medicamentului cer nuș ce certificate de la ei și-i tot întind. Risc să presupun că problema o au oamenii nu doar cu citramona, asta eu îs așa, mai slăbuț de fire și beau doar citramonă.

Și da, în Tallinn tot beau citramonă moldovenească, aduc contrabandă câte 30 de blistere. Vedeți, eu susțin producătorul autohton.

Al doilea caz

Există o companie farmaceutică, Heel. Ei au produse foarte bune și relativ ieftine pentru copii. Gen Viburcol și Viferon. Ap iată, cei de la agenția voastră i-au refuzat la o mărire a prețului pentru că ăștia nu vroiau să dea mită. Și compania a plecat cu totul din Moldova. Dacă înainte cu 40 de lei cumpărai produse perfecte pentru digestia noi-născuților acum trebuie să dai peste 100 de lei.

///

Dle Plahotniuc, eu cred că asta nu-i deloc normal. Dacă nu mă credeți puteți să rugați trollii Dvs să se primble prin farmacii să întrebe oamenii. Sau să-i întrebe pe facebook să vadă care-i situația.

Şi nu e normal, cred eu, ca un fost şef de la Gara Auto in care mereu mirosea a WC să fie mazilit şef pe medicamente.

Eu înțeleg că cei 120 de angajați cu salarii bune la Agenția Medicamentului trebuie hrăniți dar asta nu înseamnă că moldovenii trebuie să sărăcească complet și să moară cu zile din cauza lor.

Cu o doză mare de scepticism,
încă cetățeanul .md
Eugeniu Luchianiuc