Posts tagged with: Maia Sandu

impresii scurte după off cu Maia Sandu

În loc de o oră jumate a durat două ore și vreo 10 minute. Toți au fost punctuali. Am început la 17:00:59.

Câteva concluzii:

– S-a jeluit șefului de la Banca Mondială că are prea puțin de lucru și a ajuns la Minister. A spus că nu se va ma ”jelui” la șefi.
– Vrea să facă reforme. Crede că îi va putea reuși.
– Personalul auxiliar va primi atenția cuvenită abia la final de reformă.
– Se va găsi o soluție de stimulare a școlilor bune.
– Sunt prea multe licee.
– Două treimi din Universități trebuie închise.
– Din 1 ianuarie instituțiile universitare vor primi autonomie.
– Ministerul Educației cumpără, la moment, chiar și cărbune pentru școli și cămine.
– Oamenii nu pot fi dați afară atât de simplu așa că mocăneii și ghicovii încă nu zboară din funcții.
– Școala americană nu este cea mai bună soluție pentru .md, mai apropiată e experiența georgiană.
– Vor fi pornite consultări publice cu privire la BAC. Se dorește crearea a trei supercentre de BAC.
– Fârlădeni nu a fost o eroare, excepțiile sunt parte a reformei.
– Cea mai mare problemă e lipsa de comunicare cu autoritățile locale.
– Avem probleme în educația pedagogică. Mentalitatea trebuie schimbată. Să nu meargă acolo doar cei mai răi oameni.

Asta e pe scurt. Voi scrie despre BAC detaliat. În rest vă propun să urmăriți ce vor scrie Nicu, Dumitru, Alex, Veaceslav, Iulian, Oxana, Grigore, Stela, Nicu, Victor și Arcadie.


offline cu Maia Sandu. Mâine spre seară.

Mâine, mai spre seară, va avea loc întâlnirea unui grup de bloggeri cu doamna Maia Sandu, ministru al Educației.

Nu știu cât de publice vor fi informațiile și răspunsurile din timpul discuției dar sigur va fi interesant. Am impresia că mai sunt câteva locuri libere. Interesant e faptul că toți cei înregistrați la început sunt bărbați 🙂

Eu o voi întreba de BAC, autobuze școlare de proastă calitate și despre școala din Fârlădeni (primul pas greșit al noului ministru).



Aşteptările mele de la ministrul Maia Sandu

Ieri ޘăfu a numit un nou ministru al Educaţiei. L-a trimis pe ޘleahtiţchi la Timofti şi a adus-o pe Maia Sandu la Educaţie. Prima dată aud de această doamnă dar sper că experienţa ei o va ajuta să conducă ministerul mai eficient şi să reuşească să reformeze nu doar ministerul ci şi întreg învăţământul.

Toţi spun că Sandu sare într-un ocean pe care nu-l cunoaşte. Da, probabil există o doză de adevăr în această afirmaţie, doar că, doi viceminiştri, dnele Handrabura şi Potâng o vor ajuta să se acomodeze, şi… au ele femeile ceva ce cred eu le va ajuta să conducă bine ministerul.

Educaţia, ce nu s-ar zice, e un lucru feminin. Primul cuvânt e mama, prima educătoare e o Doamnă, prima învăţătoare la fel. După asta apar în Educaţie bărbaţii.

Eu sper că dna Sandu are „carte blanche” de la ޘăfu să mai taie în carne vie la Minister. Mai ales în ghicovi şi mocani. De altfel nu mai face reforme o mie de ani.

ޘleahtiţchi a fost demis pentru BAC. Pentru că s-a mişcat abia după ce a început scandalul. Doar că era prea târziu. Mult timp înainte de primul exament s-au achitat „taxele legale” pentru susţinere. Era prea târziu să începi a acţiona tocmai la al doilea examen de BAC.

Unii spun că Ş˜leahtiţchi a fost demis pentru istorie şi că e nevinovat. Prostii. Vedeţi declaraţia de ieri. Spune că nu ştie nimic dar că are de lucru la Timofti.

Alţii spun că Maia Sandu va fi docilă. Nu cred. Cel mai simplu motiv: îi poate pune ޘăfului în faţă ce şi cum, or… poate pleca înapoi la World Bank, acolo ştiu a preţui oamenii buni.

Sper că dna Sandu se va descurca la Ministerul Educaţiei. Sincer sper.

O zi bună să aveţi!


Comunicat de presă // Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a semnat astăzi decretele de revocare din funcţie, la propunerea primului ministru, Vlad Filat, a ministrului Afacerilor Interne, Alexei Roibu şi a ministrului Educaţiei, Mihail ޘleahtiţchi

Preşedintele Republicii Moldova Nicolae Timofti, a semnat astăzi, 24 iulie a.c., decretele de revocare din funcţie, la propunerea primului ministru, Vlad Filat, a ministrului Afacerilor Interne, Alexei Roibu şi a ministrului Educaţiei, Mihail ޘleahtiţchi.

De asemenea, şeful statului a semnat decretele de numire în funcţia de ministru al Afacerilor Interne pe Dorin Recean şi de cea de ministru al Educaţiei, pe Maia Sandu.

Serviciul de presă al Preşedinţiei Republicii Moldova

24 iulie 2012