fbpx
Posts tagged with: lirica

Poezia „Acasă” de Grigore Vieru

Toamnă tîrzie
la noi la Lipcani,
rece ca sfecla de zahăr.
Mă trezesc dimineaţa
cu toate lăicerele casei pe mine,
ostenit de greul lor colorat.
„Mă temeam să nu-ţi fie frig“,
zice mama.
Vin rudele să mă vadă,
vorbesc în şoaptă afară
ca la priveghi,
să nu-mi tulbure somnul
şi ţistuiesc pe cei mici
să fie cuminţi.
Mă aplec să le sărut mîna,
ele şi-o smulg îndărăt:
„Nu trebuie…“
ruşinîndu-se de pămîntul
de sub unghii şi din
crăpăturile palmelor.
O, neamule, tu,
adunat grămăjoară,
ai putea să încapi
într-o singură icoană.

Este una din poeziile pe care le-am învăţat din cartea „MAMA” de Grigore Vieru.


Când crivăţul cu iarna… de Mihai Eminescu

Când crivăţul cu iarna din nord vine în spate
Şi mătură cu-aripa-i câmpii întinse late,
Când lanuri de-argint luciu pe ţară se aştern,
Vânturi scutur aripe, zăpadă norii cern…

Îmi place-atuncea-n scaun să stau în drept de vatră,
S-aud cânii sub garduri că scheaună şi latră,
Jăraticul să-l potol, să-l sfarm cu lunge cleşti,
Să cuget basme mândre, poetice poveşti.

continuare pe poezii.t2i.info