Posts tagged with: Grigoriev

Balabolul, Viber-ul și podleanca ”Grigoriev”

Nu-i treaba mea să mă bag în rufele murdare ale diferitor oameni. Pentru că este trist atunci când omul supărat pe viață și alungat de prin toate părțile iese la un site de știri, care, conform proprietarilor acestuia, se respectă, și dă un interviu despre trecutul său zbuciumat în care toarnă cu ou și oțet peste cei care i-au dat salariu. Deși asta e normal în ultima vreme atunci când diferiți șizofrenici devin peste noapte eroi național (cazul Sagaidac).

Dar totul a devenit funny după așa-numitul mesaj transmis prin Viber de către Dodon lui Grigoriev. Asta a amintit foarte mult tactica peledemistă a site-ului bumerang.cc sau cum se mai numea. Atunci, la o conferință de presă, balabolul din Fălești m-a învinuit că eu aș sta în spatele acelui site care chipurile a arătat discuțiile lui cu numaiținminte cine.

Discuțiile pe Viber se desenează foarte rapid în softuri specializate sau chiar, dacă nu greșesc, sunt site-uri unte pot fi contrafăcute.

Și încă ceva, cât de agramat nu ar scrie uneori Dodon dar nici el nu poate face 3 greșeli în 5 cuvinte. Totuși mama e profesoară de română. Și am discutat online cu liderul PSRM nu o dată și știu că nu scrie deloc rău.

Cine a făcut fake-ul?

Sunt două variante:

1. Clica lui Năstase. De ce? Pentru că acolo s-au aciuiat mulți foști stejărei care au făcut padla cu bumerang.cc
2. Balabolul de la Fălești. Pentru că el îi urăște atât pe Dodon cât și pe Shor.

Varianta a doua este mai plauzibilă mai ales că el ar avea ceva prietenii mai vechi cu site-ul care promovează intensiv ”dezvăluirile exclusive” ale lui Grigoriev.

usatii-viber-grigoriev

Și el este cel care pune piedici la cei cu care este prieten. Asta s-a văzut și în cazul lui Filat și în cazul lui Dodon căruia îi turna carbid în ceai. continuă lectura