fbpx
Posts tagged with: Ghimpu

Extras din „Bună seara” de ieri

Ieri seara Moldova1 a realizat o emisiune foarte interesantă cu echipa PL de la guvernare. În repetate rânduri am scris că PL este un partid foarte bun. Are doar două probleme: câţiva „specialişti” aiurea şi o serie de comentatori cu „ochelari de cal”.

Mihai Ghimpu este un om deschis, ieri „l-a rupt” pe Alexandru Petkov „kak tuzik grelku”! Cel mai tare mi-a plăcut răspunsul la întrebarea lui Nicolae Negru despre 28 iunie:

Pe lângă cele bune ieri doi membri ai echipei PL au gafat.

Ana Guţu despre vina mass-media în desfăşurarea referendumului:

Ion Cebanu răspunde la întrebarea lui Tudor Darie:



Oare ar fi interesant Vlad Filat pe Twitter?

Ultimul timp e la modă să fii pe Twitter. Companiile din .md s-au activizat în acest domeniu. Nu știu care e motivul, spațiul ieftin de comunicare sau moda, dar sunt urmărit de conturile tot mai multor structuri comerciale.

Twitter devine tot mai la modă și printre cei legați de politică, cei ce conduc și fac parte din structurile de vârf ale diferitori teritorii și state. Pe Twitter este și Obama și Cameron și, de câteva zile, Medvedev (cu cont în rusă și engleză).

Unicul din liderii de la noi pe care l-aș vedea pe Twitter este Vlad Filat. Ghimpu, Urecheanu sau Lupu, am impresia, nu prea se împacă cu calculatorul sau telefonul mobil. Filat însă, pe lângă telefon (Vertu) mai are și un comunicator (am impresia că e un N90) pe care îl folosește pentru a naviga pe net atunci când este în drum sau în deplasări.

La noi, chipurile, mai mulți politicieni au conturi de twitter, dar 90 la sută din ei nici nu știu asta, ei nu au intrat acolo niciodată.

Eu cred că pentru politicieni Twitter este sursa cea mai bună de feedback. Atât Obama cât și Cameron răspund la mesajele de pe Twitter, Nu neapărat personal, dar din numele lor sunt primite răspunsuri. Astăzi „cu sapa la avioane” s-a năpustit Tudor care i-a replicat lui Medvedev cerând ca Rusia să recunoască cotropirea Moldovei în 1940. Să vedem ce va ieși.

Și în final, eu cred că apariția pe Twitter a unui lider de la noi ar stârni un val de știri despre asta ceea ce ar mai atrage un pic oamenii la calculator, ceea ce nu e rău deloc. Noi avem nevoie de lideri de țară care sunt buni utilizatori de IT, or, fără IT nu cred că ne putem dezvolta „rapid” așa cum și-o dorește premierul.


Demnitarii noștri și deplasările prin țară sau „a fost cândva copil și Sașa”!

În ultimul timp am norocul să mă primblu cu demnitarii Republicii Moldova prin țară. Văd și filmez multe, dar cele mai interesante sunt reacțiile lui Ghimpu, Filat și mai recent Tănase la unele situații sau circumstanțe.

Ba Filat se bucură de râme pe la Cimișlia, ba Ghimpu de armament la Bălți, iar azi Tănase s-a apucat de frezat la penitenciarul din Lipcani.

Parcă sunt copii. Felicitări cu ziua internațională a protecției copiilor!


Critică la adresa lui Filat sau „Aveți sovisti, eu vreau să mănânc„

Ați citit titlul. Bravo. Despre Filat vroiam să scriu demult, am votat PLDM în scrutinul din 29 iulie, de frică că AMN nu va trece în Parlament am decis ca votul meu să meargă la un partid care va trece în Parlament. Nu am votat PL din cauză că nu am chef deloc să se unească Republica Moldova cu România. Nu vreau.

Ultimul timp am posibilitate, prin intermediul Privesc.Eu să mă deplasez în teritoriu alături de primii oameni ai statului: Filat și Ghimpu. Despre președintele interimar voi scrie mai încolo.

De Filat se tem. Față de Filat poartă frică o bună parte din conducătorii organizațiilor de stat, departamentelor, raioanelor. Există o frică de ceva nou, frică față de faptul că Filat le-ar putea tăia robinetul. Ceva timp în urmă am fost la Ministerul Dezvoltării Informaționale, acolo, în cadrul unei ședințe, Molojen i-a împins lui Oleinic o cutie cu un cadou pentru Filat. Acest obicei este desprins din comuniscmul sovetic. În încercarea lui Oleinic de a-i întinde cadoul premierului cel din urmă a făcut o privire că eu aș fi „intrat în pământ”. Lui Filat îi displac cadourile, cel puțin public.

Filat este un bun businessman, s-a văzut în averea pe care a acumulat-o. Aceasta din urmă i-a ajuns să ajungă în politică. Filat este un politician în creștere, vorbește frumos dar uneori îl trădează mimica. Mimica îl trădează mai mereu. Din spusele colegilor jurnaliști am înțeles că Filat este supărăcios, „dar îi trece repede„ spun ei.

Chiar dacă își dorește reforme am impresia că acestea nu vor veni atâta timp cât este perioada electorală. Nu ar fi corect să piardă capitalul electoral pe care îl deține. Nu cred că Filat ar fi bun în calitate de președinte al țării or locul de premier îi priește. E activ. Președintele tre să fie un pic altfel. Președinte tre să fie Lupu. Eu cred că tandemul Filat-Lupu la conducere e ok. Sunt diferiți acești oameni. Tare diferiți, dar alianța dintre ei ar aduce bine țării.

Filat nu întârzie la ședințe de guvern, dar în timpul deplasărilor se întâmplă rețineri de timp, motiv – are chef de vorbă cu „norodul”.

Și încă ceva, dacă cumva citește cineva din stafful premierului, rugăminte: Atunci când este planificată deplasarea lăsați timp pentru un prânz, că tare îmi este foame uneori în aceste deplasări.

Mai scriu…


Pagini:123456