Nu știu cum la voi, dar la mine de obicei mama era cea care mă întreba de note. Nu că pe Papa nu îl interesau ele, dar mama venea prima de la serviciu. Papa deja afla post-factum.
Și nu erau telefoane mobile atunci când eu eram copil ca imediat să suni părinții să le spui ce notă ai. Și nici telefoane fixe nu prea erau.
În perioada examenelor, începând cu prima clasă mama se interesa cel mai intensiv de note. Dacă îi spuneam că am 10 era ok. O dată din cinci ori mai scăpa ceva de genul ”Bravo” sau ”Maladeț”, dar rar.
Dacă, cumva, din greșeală, din stranie coincidență aveam 9, sau 8 începea să se intereseze ce note au colegii. Și când îi spuneam că au note mai mari se-cepeau ”variantele” gen ”Nu destul înveți”, ”Mai puțin cu-afara” etc.
Abia prin clasa a șasea a ajuns mintea la cap. Îi spuneam că am 8, ea se descărca și peste 5 minute îi spuneam că am 10. Mai prindeam și eu un pic de plăcere 🙂
La voi cum era?
Sursă foto: enational.ro