Posts tagged with: Dorin Chirtoacă

Și, totuși, e nevoie de primari apolitici în Moldova

Sfârșitul de săptămână l-am petrecut cu familia în Narva. Vroiam să vedem cum trăiește și ce frumos are cel mai rusesc oraș al Estoniei. Cel puțin așa e considerat de localnici și așa e în statistică. Mai ales că e un oraș care se mărginește cu federația rusă.

Mă așteptam să văd o parte a rusiei dar nu a fost să fie așa. Un oraș curat, poate mai puțin renovat decât Tallinn-ul dar oricum european. Cu o faleză pietonală recent construită și cu multe locații de odihnă și recreare. Un oraș european în tot sensul cuvântului.

Mare mi-a fost mirarea să văd o serie de monumente sovietice care au rămas așa cum au fost, mai puțin lenin care a fost mutat într-un colț al cetății dar totuși a rămas și el pe undeva prin oraș.

Chiar dacă estonienii nu-i chiar au la inimă pe ruși cei din Narva au împăcat și capra și varza. Ceea ce e bine și ceea ce nu prea le reușește primarilor din Moldova.

În ultimul an trei primării sunt cele mai discutate în Moldova. În aceste trei primării doar un primar este apolitic. Unul din ei urăște tot ceea ce e rusesc iar altul tot ceea ce e românesc deși sorsa e căsătorită cu unul din finanțatorii lui Klaus Iohannis.

Rezultatele din cele trei primării le puteți vedea și singuri, nu trebuie să vă povestesc din Estonia cum s-au schimbat localitățile în acest ultim an. O puteți vedea prin fotografii sau le puteți vedea atunci când mai călătoriți prin Moldova, asta cu condiția că nu v-ați săturat să stați doar pe facebook și online.

Ultimele săptămâni au fost marcare, pe lângă sărbătorile de paște, de 9 mai și Ziua Europei. La nivel guvernamental s-a decis că cele două sărbători vor fi divizate în week-end-uri diferite pentru a nu incita spiretele. O decizie corectă în condițiile în care și așa e destul de mare tensiunea în societate.

Unul dintre primari a ignorat 9 mai deși câțiva ani în urmă purta panglica rusească. De Ziua Europei nu s-a prea obosit să organizeze nimic asta deși are studiile terminate în Franța, cel puțin așa zice el.

Alt primar a defilat de 9 mai și a băgat piciorul în ziua europei. El în Europa doar se tratează și bea cafea ?

La Orhei s-au organizat evenimente și concerte atât de 9 mai cât și de Ziua Europei. Și primarul nu a purtat panglică. Într-o săptămână au fost din rusia și Moldova iar în alta din Moldova și România.

Și parcă tot normal, toți mulțumiți, fără răscoale ba chiar invers. Pentru că toți cei din Orhei sunt în primul rând din Republica Moldova și după asta au simpatiii politice. Scopul lor este să crească orașul și nu să facă polemici cine va câștiga un eventual război sau luptă politică.

Vara asta voi face un soi de Redescoperă pentru cele trei localități. Cine vrea să meargă cu mine? 🙂


Redacția blogului îi urează ”Casă de Piatră” edilului de Chișinău

După cum deja știți toți nunta va fi. Pe 20 mai.

Redacția blogului, dacă citiți atent, nu a greșit.

Ne pare bine că mireasa l-a iertat și este gata să meargă cu edilul la altar.

Noi, din partea redacției blogului, îi dorim edilului casă de piatră și drumuri cât mai drepte astfel încât Hyundai-ul Elantra roșu să nu sară pe hopuri. Și, sperăm că frumoasa mașină nouă are și condiționare a aerului. Ca să nu cumva să pătrundă în interior mirosurile capitalei europene.

Cu această ocazie istoriile cu jurnalistele duse acasă de edilul în stare mai frumușică și alte amintiri din copilărie se amână până pe 1 iunie 🙂

O zi bună să aveți.


Da, Anișoara s-a lepădat de Dorin #oficial

Dorin Chirtoacă și Anișoara Loghin trebuiau să facă nunta pe 14 mai la Capitoles.

Nunta oficial este anulată și conform informației obținute de către redacția blogului nostru Anișoara a fost cea care s-a lăsat de edilul capitalei. Nu degeaba, totuși, l-a apucat bocetul pe Primar 🙂

Informatorii blogului susțin că motive ar fi mai multe:

1. Primarul are probleme grave cu băutura. La una dintre evenimentele la care au participat împreună cu fost mireasă edilul s-a îmbătat într-atât de tare că ”a făcut pe el” 🙁

2. Primarul are probleme grave cu jocurile de noroc. În Chișinău moșul acestuia i-a închis accesul la toate cazinourile. Anume din această cauză sunt atât de dese vizitele la Iași și București acolo unde se întâmplă deseori ca să piardă toți banii și să nu-i rămână bani de hotel.

3. Omul are grave probleme cu ”orientarea în spațiu”. Atunci când servește urcă beat la volan și merge ca nebunul. Dar asta o are demult. Tare demult.

Eu îs sigur că Anișoara merită un soț mult mai adecvat.



Dorin, ты где?

Ieri, în centrul capitalei, într-un local din Piața Centrală, a exploadat o butelie de gaz.

// Început de fantezie.

Imediat la locul incidentului s-a deplasat Primarul Urbei cu toată echipa de criză formată din circa 15 șefi de direcții și responsabili ai Primăriei Chișinău. După ce toți cei 17 oameni au fost trimiși la spitale a vizitat spitalele și s-a interesat de ce ar avea nevoie. Totodată la spitale a ajuns și Prim-ministrul interimar, colegul de partid al Primarului, dl Brega. Toată noaptea au coordonat eforturile de normalizare a situației celor doi grav răniți care se află în reanimare.

// Final de fantezie.

Primarul abia a doua dimineață s-a trezit din hibernare și face o ședință acum live. Sărmănelul.

Sursă foto: Dan Morar/AP Photo