fbpx
Posts tagged with: băcioi

Copii de la Băcioi dorm pe saltele vechi de 25 de ani și pe paturi care riscă să se năruie // foto

Ieri, dna Liuba Tulba, locuitoare a comunei Băcioi publica pe facebook următorul mesaj însoțit de fotografii (mi-am permis să redactez un pic mesajul dar îl găsiți original pe link):

”Vin cu o întrebare către dl primar care, la întâlnirea de la Primărie și la mesajul scris care i-a fost trimis, nu a răspuns. Acuș se fac deja 2 (două) luni de când Dvs ați promis că în 2-3 săptămâni pătucurile vor fi aduse în grădiniță, dar din păcate nici astăzi nu sunt. Suntem dezamăgiți de faptul că nu vă țineți de cuvânt. Dvs ați dormi în aceste pătucuri în care dorm picii noștri? De mirosul de la saltele (vechi de 25 de ani) nici nu mai vorbesc. Nu înțeleg de ce tot amânați procurarea acestor paturi dacă banii pentru ele au fost alocați? Sperăm să luați atitudine!”

Aceste lucruri se întâmplă la grădinița nr. 171 din Băcioi, aceeași localitate în care la școală nu este un ”testames” pe care-l cerea de la Plahotniuc dna Tatiana Bocan.

Înțeleg că Primarul Vitalie Șalari din CC-ul care-l poartă pe drumuri (Volkswagen CC e automobil) nu prea vede ce se întâmplă prin sat și în ce condiții inumane dorm copii la grădiniță.

Urât din partea lui, mai ales dacă banii au fost deja alocați.

Oare trebuie să îl rugăm pe dl Prim-ministru să-i facă o vizită inopinată ca lucrurile să se schimbe? Chiar totul în Moldova trebuie făcut cu bâta?


Despre Plahotniuc în rol de Moș Crăciun și un ”testames” pentru școala din Băcioi

Moldovenii, în marea lor majoritatea cred în Dumnezeu. Pentru fiecare acest Dumnezeu e diferit. Pentru unii e cel de la biserică, pentru alții el are forma unui politician fie el Plahotniuc, Șor, Năstase sau un simplu balabol de la Fălești. Aici intenționat nu am băgat-o pe Maia Sandu pentru că ea-i Mesia totuși în concepția multora. Ea bani nu prea are.

Zilele trecute Plahotniuc, de la tribuna partidului/alianței, a anunțat că nu vor mai închide școlile. Eu tare sper că acolo undeva în interiorul PD s-au apucat să studieze problemele din educație or ceea ce se vede acum, mai ales în ceea ce privește (in)acțiunile ministrei Babuc, e jale mare.

Duminică seara, pe blog, a apărut un comentariu, la un articol intitulat ”Scrisoare deschisă către Vlad Plahotniuc” care aștepta aprobare. Iată-l:

Abatere lirică: Mama este bucătăreasă la o grădiniță de la Bălți așa că nu puteam să nu scriu această însemnare cu o rugăminte venită de la o ”colegă de breaslă” a mamei.

Din mica mea ”investigație” din interneturi am înțeles că dna Bocan este bucătăreasă la Liceul din Băcioi.

Și acum partea oficială:

Dle Plahotniuc, eu nu am cele mai bune impresii despre fundația pe care o conduceți or ei ne-au ”kidanit” cu Redescoperă Moldova, dar eu sper că se vor găsi oameni în partidul vostru care ar fi gata să ajute liceul din Băcioi cu un mixer pentru aluat industrial astfel încât doamna Tatiana să le poată coace copturi elevilor din localitate.

Mulțumesc.


„…dar în lipsa resurselor financiare nu este posibil de a le repara”

Facebook în ultimul timp devine un mușuroi de idei. De acolo încep a se inspira mass-media netradiționale (cele online). Câteva săptămâni în urmă Irina Tribusean a plasat pe Facebook o fotografie a drumului pe care îl parcurge când merge acasă. Drumul arăta oribil.

I-am propus să scrie o însemnare pe blog despre asta. Mi-a răspuns ca vrea la început să trimită o scrisoare la Primărie. Ei ar trebui să rezolve problema.

Scrisoarea a fost transmisă pe 26 iulie iar Primărie răspunde în timp record, 3 zile. Iată răspunsul.

Nu știu cum voi dar mie mi se pare asta culmea moldovenismului. Noi știm că avem, și ce? Noi știm că voi plătim impozite. Și ce? Asta nu înseamnă că Primăria va face ceva pentru locuitorii satului. Primăria știe că are 130 km de drumuri, dar nu are bani să le repare.

Eu nu înțeleg ceva în sistemul nostru de conducere. Pentru ce alegem primarii? Pentru ca ei să ne spună că nu au bani și nu pot face nimic? Pentru asta îi alegem?

Plătiți impozite, fiindcă oricum nimic nu se va face!

Va continua…