fbpx
Posts tagged with: angela brașoveanu

Ce iese din PLDM, gnide strânge… alde negruța, Spînu, ion sturza…

Zilele trecute, conform comunicatului emis de către Președinția Republicii Moldova, Președinta Republicii Moldova, Comandantul Suprem al Forțelor Armate a Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost în pădure și a strâns ghinde. Ceva legat cu înverzirea plaiului. Asta deși, acum, în această criză de lemne și de material arzător, cel mai logic e de plantat salcâm care crește repede și efectul lui la ardere e net superior celui de stejar, care crește încet de tot. Dar… ecologia și mediul nu au fost niciodată prioritate a #năPASta. O demonstrează și faptul că timp de 40 de zile nu îi pot găsi înlocuitor Iulianei Cantaragiu, exMinistrei Mediului. L-au pus pe Боля să conducă ministerul, prin asta demonstrând că reforma lor guvernamentală a fost un eșec. Dar trecem peste. Nu despre mediu e gândul.

Doamna Președintă, prin fotografia împreună cu ghindele, a dat motive multe de trolling și de gânduri cu privire la cât de multe ghinde (a se citi gnide) din Partidul Liberal Democrat din Moldova au ajuns să se regăsească la țîța puterii sub acoperirea #năPASta și personală a Doamnei Președintă (sau Președinte dacă pe modă veche). continuă lectura


Familia „Cartier” rămasă moștenire Maiei Sandu de la Vlad Filat

13 ani în urmă, pe data de 8 octombrie 2007, se lansa în lumea politică partidul liberal democrat din Moldova, condus de Vlad Filat.

La acea lansare, pe mâna stângă a lui Filat, „peste Godea”, stătea angela brașoveanu, cofondatoarea PLDM, mare „jurnalistă” independentă și fondatoarea unui gazăt glamur cu titlu punkt.

Ea, prin 2011, după campania antifumat făcută pentru un ministru, gratuită normal că, îmi spunea că îi ling fundul acelui ministru 🙂 Nu mai comentez prestațiile ei. Pentru asta există oameni care văd și care vor să vadă.

Astăzi, la lansarea în campanie a Maiei Sandu, era prezent soțul acelei doamne, erizanu:

Eu tot aștept o investigație despre editorii de cărți din .md, să apară acolo și numele lui bodrug și ale acestui om care tot spera prin Filat să facă mai mult rublet pe manuale etc…

Acum tot speră datornicul.

Și încă un cadru interesant de la lansare:

ExȘeful PLDM pus acolo de Filat, cheianu, păpușa exȘeful la Frontieră și un „feciorașul tatei” care a crescut pe minciună.

Ei dar restul mai revenim. Timp mai avem și campania abia începe 🙂

p.s. Dacă cineva va cânta că, chipurile, Cartier atâta a educat și scos de sub tipar… ăsta o mișcare nu o face fără a vedea bani acolo, de asta și mi-i dator de vreo 10 ani. Și da, screen-urile sunt de pe Privesc.Eu. Asta dacă cineva va întreba ce am făcut bun pentru Moldova 🙂