fbpx
Posts tagged with: Agenția Proprietății Publice

În loc de teren de sport multifuncțional – Parcare pentru Medpark! Îi e în cot guvernului de sănătatea fizică…

Istoria asta mi-a descris-o cineva mai demult. Cei de la Manejul de Atletică Ușoară au dat în locațiune terenul multifuncțional de pe strada Andrei Doga. Ei l-au dat în locațiune celor de la Medpark. Cei de la Medpark au făcut din el parcare:

Ieri, spre seară, s-au apucat să deseneze marcajul și iată că spre dimineață l-au și terminat.

Asta este încă o ispravă care trebuie pusă pe umerii celor de la Agenția Proprietății Publice de unde, conform surselor din interior, deja e pe picior de ducă directorul și unul din adjuncții săi.

Și câtă laudă primesc sportivii care, totuși, ajung campioni. Și doar ei, sărmanii, știu prin ce trec. Și totodată ei sunt blamați când își schimbă locul de trai și țara pe care o reprezintă. Deși eu îi înțeleg perfect.

Guvernării îi este în profund cot de viitor. Banii sunt la putere și doar prezentul. Este important, pentru ei, să facă acum tot rubletul din lume pentru că:
1. Ei se cred nemuritori și că pe ei nimeni nu îi va judeca
2. Lor le este în cot de toți atâta timp cât Maia Sandu, prin imaginea pe care o are, le acoperă toate fărădelegile.

Despre sport și sănătate se poate discuta mult, dar totul se reduce la: cei ce nu au grijă de sănătatea fizică a unei națiuni vor trebui să investească enorm de mult în tratarea națiunii.

Probabil, totuși, e fain exemplul când oamenii sănătoși alergau maratonul, prim-ministra mânca pizza într-un local alăturat.

Chiar dacă e urât este exact despre Guvernarea #năPASta

Sănătate!


Ce face ”specialistul” pe delapidări Vitalie Perciun printre consultanții Agenției Proprietății Publice?

Acum lucrez asupra unei însemnări cu privire la niște fignele mari făcute de cei de la Agenția Proprietății Publice. În discuții cu cineva de acolo îmi zice omul dacă îl știu pe Vitalie Perciun? Răspund afirmativ și îi spun că e tare de treabă om, stabilit în Marea Britanie de ceva timp. Omul îmi zice că mai este unul, antipodul celui despre care povestesc și îmi zice că e plin google de el.

Ok. Am dat în căutare numele Vitalie Perciun și mi-a ieșit informația despre un ins care a făcut delapidări masive la o construcție de lângă gara auto și care, după asta a și stat închis. Tot el îi învinuia pe toți și pe toate de problemele sale dar, închis el a fost, pe timpul regimului #năPASta, adică justiția deja era reformată așa că straniu că mai dă vina pe cei din trecut. Dar fie, nu asta contează.

Omul de la Agenția Proprietății Publice (APP) îmi povestește că îl cunoaște de ceva timp și că el este unul dintre consultanții directorului Agenției. Tot aceleași surse afirmă că, în cazul lui, se discută despre Gările Auto care, conform deciziei unilaterale a APP a rupt contractul cu investitorul, de ceva timp au trecut înapoi în administrarea Agenției.

Eu am o singură întrebare, poate pre generală, dar totuși:
De ce, cei care conduc la moment agențiile și au fost numiți în frunte de o guvernare care a tot promis vremuri bune și care, a promis că va pune filtre dure pentru a accepta oameni în echipă, acceptă sfătuitori cu un astfel de trecut?

Cum se întâmplă că în Republica Moldova nu au mai rămas oameni teferi să consulte directorii sau cei care iau decizii? Ce s-a întâmplat cu toate inițiativele ca oamenii normali și sănătoși să se implice în guvernare?

Și asta om școlit în SUA. Mă refer la directorul APP.

Tare stranii lucruri se întâmplă deși… guvernarea moldovenească demonstrează, zi de zi, că poate fi și mai rău decât era…

Și nu mă va mira deloc dacă, după toate aceste consultări ale directorului… Gările Auto vor trece în gestiunea lui Vitalie Perciun.

O istorie de succes… Adică încă o istorie de succes!


Despre „Troika” lui gavrilița: Cușnir S., Coguteac A. și Potlog G.

Hai înainte de toate un pic de istorie, dacă, cumva, ați uitat ce înseamnă o „troică” în istorie.

Scriam mai dăunăzi despre Sergiu Cușnir, omul de încredere și nu doar al Nataliei Gavrilița. Tot atunci vă spuneam că trebuie să aibă loc un concurs la care să câștige Coguteac, despre care am scris câțiva ani în urmă.

Concursul a fost amânat iar lui Coguteac i s-a sugerat să se retragă din concurs și să nu caute pe naiba, mai ales că el este favoritul lui Eugen Cozonac, actualul șef al Agenției Proprietății Publice care zice că nu îl va da afară din Șef de Cabinet chiar dacă îi vor aduce dovezi că el e mai corupt decât însuși Vlad Filat.

Însemnarea de azi mai conține un personaj – Ghenadie Potlog, om din securitatea economică a Agenției Proprietății Publice.

Acești trei inși, trei „crai de la răsărit”, au început, imediat după instaurarea „vremurilor bune” să se ducă la directorii instituțiilor din subordinea Agenției Proprietății Publice și să-i amenințe cu dosare de judecată cu masai-show de la CNA și cu alte grozăvenii cu care se sperie oamenii în Moldova.

O parte din directori tot nu-s făcuți cu degetul și au găsit ieșire la deputați de la #năPASta. Deputații au înaintat scrisori deschise la premieră și președintă iar președinta i-a auzit și a rugat premiera să calmeze „troica”.

„Troica” s-a calmat dar turbă și caută răzbunare.

Și da, nimeni de la lucru nu a fost alungat.

Pentru că „vremurile bune” presupun, probabil, că toate problemele să fie măturate sub preș, fix ca și demisia șefului de la ANTA care s-a adeverit un manager slab și prost pe care îl lăuda Spînu.


Doar în Moldova: Fost șef pe achiziții la armată cu 4 milioane de euro pe cont! Cazul colonelului Coguteac

Faceți cunoștință – Anatolie Coguteac, actualmente consultant la Agenția Proprietății Publice.

La moment este consultant la Agenția Proprietății publice și este reprezentant al statului în următoarele societăți: SA Drumuri, Aqua Prut Cricova, Metalferos, Calea Ferată din Moldova, Radiocomunicații, Mileștii Mici și Moldaeroservice. Observați că îs 7 consilii, deși, conform legii, poate fi doar la 5 🙂

În vizorul blogului nostru el a intrat atunci când a trucat concursul de angajare al noului director de la Mileștii Mici. Dar a urmat ce a urmat și probabil cei de la guvern nu au timp de așa „chestii mici” deși ar fi cazul să vadă cum oamenii Maiei Sandu au trucat concursul. Dacă ceva, îi pot ajuta, pe blog sunt toate materialele. continuă lectura


Cum lingăii îl duc pe un șefuleț de la Minister la dosar penal :)

În timp ce o bună parte din populație se afla în vâltoarea electorală, săptămâna trecută pe blog au apărut o serie de însemnări despre Agenția Proprietății Publice. Însemnări posibile doar grație informațiilor veridice venite din interiorul acestui organ de stat care dirijează cu proprietatea publică.

Problema cea mare a lui Moraru nu este faptul că a venit în fruntea agenției de la funcția de manager anticriză la rollton, dar lipsa unei echipe profesioniste. Omul, din neștire, are încredere în persoanele care sunt veșnice pentru APP şi care l-au dus pe poteci greşite inclusiv în concursurile la funcţia de administrator la Moldatsa, Mileștii Mici, numirea directorului interimar la Calea Ferată a Moldovei etc.

Nu stiu, dacă lumea a înțeles, dar Moraru este manipulat din spate ca o frunză de stejar pe care vintul o toamna o bate? Cred ca va dăți seama ca unii manipulatori ai „macaronarului anticriza” sunt infiltrate şi in echipa APP, acestea au competențe de:

  • a ţine registrele a patrimoniului public
  • a se ocupa cu administrarea corporativă a Întreprinderilor de Stat / Societăților pe Acțiuni cu cota statului
  • a sfătui incorect şi de ai linge picioarele, ca ulterior, la momentul potrivit, sa-l pocnească pe la spate.

continuă lectura


Pagini:123