Cumperi bilete la tren? Te știe fsb-ul…

Mai demult aduceam în vizor faptul că biletele de tren în Moldova sunt în ruse și cu specific ruzzi chiar. Ultima postare pe Telegram a fost chiar în august:

Grație unui cititor drag am înțeles următoarele:

Republica Moldova își vinde biletele de tren printr-un soft rusesc cu licența expirată de aproape zece ani, conectat la infrastructura informatică a Federației Ruse și asociat cu FSB. În timp ce autoritățile discută despre securitate digitală și independență tehnologică, CFM continuă să depindă de „Express‑2”, un program moștenit din perioada sovietică și impus ani la rând pe rutele internaționale de OSJD. Sistemul încă funcționează automat, iar schimbul de date rămâne activ, deși Ucraina a renunțat la el abia după declanșarea războiului.

Trecerea la versiunea mai nouă, „Express‑3”, ar fi costat prea mult, motiv pentru care CFM a analizat dezvoltarea unui sistem propriu pentru rutele interne. În paralel, au existat tentative de modernizare a accesului și ticketingului după modelul european: turnichete, bilete electronice, validare prin QR‑code. Compania Qiwi s‑a oferit să instaleze automate în toate gările, însă proiectele au fost blocate de reprezentanți ai organelor de securitate, care au invocat riscuri privind protecția datelor, securitatea și concurența locală.

Între timp, în Gara Centrală a fost implementat un soft românesc, limitat însă la această locație. În 2017–2018, pentru prima dată, călătorii din Chișinău au putut cumpăra bilete către orice gară din Uniunea Europeană, datorită unei singure licențe dintr-un pachet al CFR România, destinată în special studenților moldoveni care învățau peste Prut.

Și acum trăiți cu asta!

Of, și iarăși of.

De altfel, cât a fost fratele lui tofilat director la Calea Ferată a Moldovei? De ce nu a schimbat sistemul? Nu am văzut să facă pe asta vâlvă…



Nu uitați să urmăriți canalul blogului pe Telegram. Dacă vă e dor de imagini puteți da follow pe Instagram. Iar dacă încă nu ați dat like la pagina de facebook a blogului vă invit să o faceți și pe asta.


So, what do you think ?