Da eu v-am spus? Asta cu rererire la ultima însemnare publicată cu referire la Curtea de Conturi și relația dintre Vozian și Gavrilița. Se adeverește că am avut dreptate (uitaţi-vă la pozele ataşate, unde Vozian apare alături de Gavriliță, câteva săptămâni în urmă). Tabloul se întregește cu noi detalii care confirmă atacul tipic moldovenesc în adresa lui Marian Lupu, cu tentă evident politică, pentru a-l scoate cu orice preț din funcție.
Normal că am continuat să urmăresc situația în jurul Curții de Conturi și am observat trei lucruri noi care demonstrează că tentativele de denigrare a președintelui CCRM, continuă. Probabil că Gavrilița și Vozian au înțeles că invenția lor murdară cu ”avansurile sexuale” nu a mers, tactica a fost schimbată și au pornit atacurile mincinoase, atât publice cât și pe ascuns, încercând deja să-l discrediteze pe plan profesional.
Dar hai pe rând:
Despre prima linie de atac mi-au vorbit sursele mele din Parlament, care susțin că în rândurile fracțiunii PAS se răspândește intens informația că Marian Lupu a anulat în mod autoritar și nelegitim o misiune de audit privind eficiența activității reprezentanților statului în întreprinderile statului și celor cu capital de stat. Sursele mele de la Curte mi-au spus că aceasta este o minciună grosolană. Acest Raport urma să fie terminat prin martie, dar calitatea lui s-a dovedit a fi sub orice nivel de critică. Autorii Raportului au solicitat câteva luni suplimentar pentru a încerca să-l ducă la sfârșit, dar nu au reușit. Prin luna mai, proiectul acestui Raport a fost examinat de cinci membri ai Curții de Conturi, care au constatat calitatea joasă a documentului și printr-o notă oficială au propus președintelui Curții stoparea procesului, schimbarea echipei de audit și oferirea unui termen suplimentar pentru finalizarea cu succes a acestuia Raport. Președintele a acceptat propunerea colegilor și Curtea a adoptat o decizie oficială în acest sens.
De ce oare se promovează așa minciuni în rândurile deputaților PAS? Prima explicație este evidentă – Lupu trebuie să fie denigrat cu orice preț, chiar și cu cel al minciunii, dar mai este încă o explicație și iată aici mai apare încă un personaj de la Curte, care joacă mână-n mână cu Gavriliță și Vozian. Persoana dată se numește Violeta Andrieș, fostă membră a Curții de Conturi și care aidoma lui Vozian, participă necontenit la concursuri ca să revină în funcția dată. Este tare interesantă istoria lui Andrieș. Ea a fost numită membră a Curții de Conturi în 2016. De ani buni, prin piață, circulă informația că ea, e o persoană foarte apropiată a lui Nae Simion Pleșca. Nae Simion Pleșca (nu fără interes propriu), s-a dus personal în 2016 la Vlad Plahotniuc și a cerut numirea lui Andrieș în această funcție. Plahotniuc la rândul său i-a dat sarcina aceasta lui Tamara Andrușca, pe atunci vicepreședinta a Curții și aceea a îndeplinit ordinul. Pentru asta, Andrușca a făcut-o pe câteva săptămâni pe Andrieș, șef de direcție, care lucra simplu auditor. Drept că la scurt timp după asta, Andrușca a înțeles cât de incompetentă este Andrieș și a înțeles gafa făcută. Andrieș, proastă, proastă, dar de interesele sale s-a îngrijit. A fost observată de mai multă lume în mahinații subtile. După ce Curtea de Conturi făcea audit la diferite ministere și le înainta recomandări, firmele private de audit ale lui Andrieș, semnau acorduri de servicii cu ministerele date, ca să le ”ajute” la îndeplinirea acestor recomandări. Dar aceasta e încă floare la ureche.
Cel mai urât se întâmplă chiar în cadrul misiunii de audit amânat, care a fost condus de Violeta Andrieș. Oamenii de la Casa Guvernului îmi spun că în loc să se ocupe de auditul respectiv, Andrieș insistent, bătea toate pragurile la APP, ca să obțină niște loturi de pământ pentru familia sa. Iată aici apare o întrebare importantă.
Despre încercările acestea a lui Andrieș, se cunoștea și pe timpurile lui Cozonac la șefia APP, și pe timpurile lui Musteață, în același post, ambii fiind oamenii lui Gavriliță. Era o situație ideală de a-l ataca pe Lupu și Curtea și a depune denunț împotriva lui Andrieș la organele respective. Însă nimeni nu a făcut lucrul acesta. Oare de ce? Răspunsul devine unul simplu și clar. Andrieș a fost mai mulți ani șefa lui Vozian și sunt padruște la cataramă, dar Vozian padrujkă cu Gavriliță. Deja de pe atunci Vozian și Andrieș erau în echipa lui Gavriliță. Și cum poți ”să torni” un om din propria echipă? Atunci ele s-au gândit că au să o folosească pe Andrieș în altă situație. Iată că momentul acesta a venit: minciunile denigratoare sunt răspândite în Parlament de către prietenele lui Vozian, alt de Dascălu și echipa și de Andrieș Violeta, prin deputații apropiați, PAS, din Soroca. Iată că și se conturează echipa lui Gavriliță cu intenția de a ajunge la conducerea CCRM, pentru a-și acoperi propriile scheme, finanțe publice și proprietăți, cât și pentru a se răzbuna pe foștii colegi ai lui Gavriliță din PAS. Apropos, sursele îmi spun că sunt și alte persoane de la Curtea de Conturi care fac jocul lui Gavriliță, Vozian, Andrieș și echipa. Am primit și alte informații interesante. Mă documentez suplimentar și revin.
Patreon vă așteaptă să ne ajutați un pic!
Nu uitați să urmăriți canalul blogului pe Telegram. Dacă vă e dor de imagini puteți da follow pe Instagram. Iar dacă încă nu ați dat like la pagina de facebook a blogului vă invit să o faceți și pe asta.





„Andrieș și echipa…” prea tare spus… La fel ca Luchianiuc și toți jurnaliștii moldoveni… Nu fiți ordinar….
Nu vă ” prindeți urechile” la toate bârfele și complexele informatorilor…